ASA CUM SUNT…

Asa cum sunt… abia am ajuns sa descopar in ultima vreme. Asa cum descopar ca sunt nu ma place nimeni pentru ca oamenii s-au obisnuit sa le servesti personajul desprins dintr-o drama. Daca n-ai o poveste in spate nu te baga nimeni in seama, esti neinteresant.

Copilul care tipa cel mai tare este bagat in seama. Invatam asta de mici… unii mor incet pentru ca vocea lor nu se aude, altii dau din coate si calca pe tine pentru o farama de atentie si apreciere.

Ce s-a intamplat cu lumea asta in care traim? De ce nu mai suntem buni decat daca aratam ca in pozele din reviste?

De ce trebuie sa devenim altceva  decat ne-am nascut?

Asa cum sunt eu inauntrul meu nu pasa nimanui pentru ca nimanui nu ii mai place sa se joace de-a cautatul si decoperitul comorii. Toata lumea vrea comoara de-a gata.  Ar fi ideal daca ai fi ca o carte deschisa, eventual cu rezumat ca postfata, ca sa nu oboseasca cineva incercand sa desluseasca misterul: doua randuri in care sa fie descris intregul continut, intreaga poveste.

Astazi daca ai copertile din carton iar titlul abia se desluseste esti neinteresant. Copertile tale trebuie sa fie multicolore, cu sclipici, tipatoare, eventual sa contina nuditate ca sa meriti sa puna cineva mana pe tine, sa te deschida si sa vrea sa te citeasca.

E posibil, asa, cu coperti invechite de vreme, de la cati au incercat sa te citeasca si n-au avut rabdare pana la final, sa ajungi pe mainile unuia care o sa-ti rupa fila cu fila ca sa faca cornete din ele.

Cine mai are rabdare sa citeasca o carte asa cum este ea?

Aud pe buzele tuturor: „ai curajul sa fii tu insuti!” . Pentru ce?  Pot fi eu insami o eternitate si la ce imi foloseste daca nu ma ajuta in relatia mea cu semenii mei?

Asa cum sunt eu imi place sa ma bucur de viata, dar nu in cluburi si nu in baruri, ci in natura, alergand prin iarba… dar cine mai alearga prin iarba?

Asa cum sunt eu de cele mai multe ori ies la un film doar de placerea companiei, din placerea de a vedea un film cu cineva anume.

Asa cum sunt eu imi place sa comunic, sa exprim verbal ce simt si sa primesc un raspuns.

Asa cum sunt eu nu simt nevoia sa fac o colectie de diplome ca sa am o valoare. Mi-ar placea sa nu fim nevoiti sa  ne dovedim valoarea cumva pentru ca pierdem foarte mult timp in acest proces.

Mi-ar placea sa nu ne scuzam pentru ce suntem, pentru ca unii simt nevoia sa judece si sa eticheteze iar scuzandu-ne avem impresia ca imbunam cumva natura celuilalt. Nu se va intampla niciodata: un om pornit sa judece o va face indiferent de felul in care te porti. El judeca ce nu poate accepta inauntrul lui.

Asa cum sunt eu, cu gandurile mele, cu experientele mele, cu ideile si convingerile stranse in timp, merg pe strada … destul de anevoios…  si nu imi dau seama de ce, dintr-o data, ma misc atat de greu.

Nu, nu e ploaia care mi-a umezit hainele, nici macar gandurile multe nu sunt cele care imi ingreuneaza mersul.

Sunt ele, etichetele. Realizez ca sunt plina de etichete, atat de plina incat nici ochii nu mi se mai vad. Trec pe strada ca un stalp pentru afisaj public… singura diferenta este ca nu am nici un afis senzational lipit de mine, nimic sa atraga atentia, nimic sa trezeasca interesul.

Asa cum sunt, singurul lucru important pentru mine pe lumea asta este iubirea, insa constat ca este exact cel mai neinteresant lucru pentru ceilalti, si n-am cu cine sa o impart pentru ca oamenii vor case, masini, bani, situatii materiale, influenta, putere… iubirea pe care o am eu sa o ofer e total neinteresanta.

Asa cum sunt eu tot ce imi ramane de facut este sa raman eu cu iubirea mea sa privesc la spectacolul haotic ce se desfasoara inaintea ochilor mei, spectacolul oamenilor care joaca de mii de ani Baba Oarba, legati la ochi, in cautarea a ceva care deja este inauntrul lor.