Archive for the ‘DIN CARTI’ Category

DIN BASME SI POVESTI

Inca de cand eram copil, destul de mare ca sa pot citi, am fost fascinata de basme si povestiri. Datorita astor basme si povestiri mi-am dezvoltat imaginatia dincolo de granitele  a ceea ce este considerat normal in zilele noastre.

Acum, la multi ani dupa ce n-am mai citit un basm sau vreo poveste populara, imi dau seama ca ele reprezinta cea mai sigura metoda de programare mentala.

Este posibil ca in fiecare basm sau povestire sa existe un sambure de adevar, ceea ce este chiar terifiant. In cazul asta pe vremuri traiau familii in care cei mici erau intotdeauna subevaluati si totusi cei mici salvau rusinea familiei, intotdeauna fetele frumoase erau curtate de Fat-Frumos iar cele urate erau ucenicele vrajitoarelor, intotdeauna el trecea o proba ca sa castige inima… tatalui fetei dupa care cei doi indragostiti traiau fericiti pana la adanci batraneti.

In nici un basm nu am citit ce se intampla dupa primul an de relatie, ce se intampla cand apar copiii, nici o femeie nu ramanea singura sa creasca copiii, barbatii se intampla sa ramana singuri doar daca le murea nevasta … de fericire, bine-inteles.

Incercand sa gasesc un tipar intre realitatea de atunci si cea de acum imi dau seama ca povestile erau scrie in primele luni sau chiar in primul an de relatie . Nici un observator-povestitor nu a stat sa verifice daca cei doi chiar au trait fericiti pan’ la adanci batraneti.  Asa cum, in zilele noastre, fiecare femeie la inceputul unei relatii este infloritoare, fericita si ar putea sa jure ca aia e relatia de „pana la adanci batraneti”. Lucrurile se schimba dupa jumatate de an, un an.

De fiecare data cand imi manifest public lipsa de credinta in relatiile idilice in care el si ea se potrivesc magic,  apare cate una, o feminina,  care ma indeamna sa nu imi pierd speranta pentru ca exista cineva pentru fiecare acolo , in lumea larga. Jur ca si eu simteam la fel  la inceputul relatiei si as fi putut sa bag mana in foc. Acum, insa , nu mai sunt atat de sigura.

Basmele mi-au stricat viata si felul in care privesc realitatea. Cineva ar fi trebuit sa-mi spuna ca nu exista printi , si ca nu toate Ilenele Cosanenele sunt salvate de cate un Fat Frumos, ca nu toate fetele mosului sunt rasplatite dupa bunatatea sufletului iar fetele babei sunt pedepsite. In realitatea zilelor noastre fetele moshului sunt calcate pe cap de fraiere ce sunt de catre fetele babei in drumul glorios spre succes. In realitatea noastra fata babei pune mana si pe comoara si pe Fat-Frumos.

Oricum… cine ar fi vrut sa se cupleze cu Fat Frumos? Un pampalau ordinar care nu se poate dezlipi de oglinda, inapt sa isi rezolve singur problemele, traind in  marea lui dilema – propria sexualitate.

In zilele noastre fata mosului, pentru ca e muncitoare si ascultatoare, este angajatul ideal al unei corporatii multinationale, varianta jucata in basm de catre „vrajitoarea” ai carei copii erau balaurii. Fata babei pentru ca e lenesa iar singura ei ocupatie este propriul aspect va ajunge sa castige teren prin exploatarea imaginii. Astfel ea il castiga de partea ei pe F.F. alias Fat-Frumos, il convinge pe taica-su sa o faca unica mostenitoare si reguleaza banii pe plimbari cu trasura prin regat.

Cat despre Praslea cel Voinic… cel cu vointa cat Casa Poporului care isi infige tepuse in corp ca sa ramana treaz si sa prinda la crapat de ziua  hotul merelor de aur … cel care sare prapastii si se lupta cu zmeii ca sa-l faca fericit pe tac-su cu merele lui Golden, cel care se indragosteste de cea  mai mica din fetele de imparat sechestrate de zmei (n-am inteles niciodata care-i treaba cu fata mai mica; celelalte ce aveau?! aaa, pe celelalte le elibereaza pentru fratii lui care sunt cam pampalai sa se descurce singuri , iar ele , salvatele, oricum n-au nici un cuvant de spus pentru ca sunt prada de razboi) …. el, Praslea, nu, el nu lucreaza in politie astazi, luptandu-se cu rau-facatorii, salvand domnitele de la ananghie. Mai poti vedea o varianta stearsa prin salile de forta desi nu s-a putut demonstra genealogia.

Copiii de azi nu mai citesc basme si pe buna dreptate! Ei isi doresc sa vada realitatea cum este ea, nu sa isi umple creierii cu bazaconii ireale.

Umanitatea mai are o sansa de a fi salvata.

Ma duc sa dorm impacata.

 

DESPRE TAINELE VIETII

Fragmente din cartea „Oracolul Lunei” de Frederic Lenoir, editura Rao

„- Care este dupa voi cel mai mare rau care stapaneste inima omului si care il poate frana pe drumul lui spiritual?

Inteleptul isi privi interlocutorii cu un zambet amuzat.

– Voi ce credeti?

– Trufia, raspunse Ibrahim.

Privirile se indreptara spre Giovanni care pastra tacerea.

– Frica, marturisi tanarul.

– Fiecare raspuns dupa inima lui, relua musulmanul mistic.

Toti izbucnira in ras.

– Totusi, daca cele doua raspunsuri sunt adevarate , cel al tanarului nostru crestin este poate universal raspandit, caci frica exista in toate inimile, fara exceptie, in timp ce unii oameni sunt lipsiti de trufie.

Sufitul il privi pe Giovanni in ochi.

– Stii care este frica noastra cea mai mare?

Giovanni fu surprins de aceasta intrebare. Medita cateva clipe.

– Frica de moarte, mi se pare.

Batranul ramase tacut, inainte de a continua cu voce inceata si sigura:

Si eu am crezut multa vreme asa. Dar apoi, de-a lungul anilor, un lucru mi-a aparut limpede. Oricat de surprinzator ar parea , nu de moarte ne temem cel mai tare… ci de viata!

– De viata! tresari Ibrahim uimit. Oricat de dureroasa ar fi , nu viata este bunul nostru cel mai de pret? Ne agatam de ea cu disperare.

Da, ne agatam de ea, dar n-o traim. Sau, mai mult, ne cramponam de existenta. Or, a exista este un fapt. Dar a trai este o arta.

– Ce vreti sa spuneti? intreba Giovanni.

E un lucru foarte simplu: fara sa ne ceara parerea, Dumnezeu ne-a creat – ne-a dat Fiinta. Deci existam. Este un fapt si nu putem face nimic. Acum trebuie sa traim. Si asta este treaba noastra: caci suntem chemati sa devenim autorii vietii noastre. Ca pe o opera de arta, trebuie mai intai sa o vrem; apoi sa ne-o imaginam, sa o gandim; in fine s-o realizam, s-o modelam, s-o sculptam si asta prin toate evenimentele fericite si nefericite care se ivesc fara sa putem face nimic. Inveti sa traiesti asa cum inveti sa filozofezi sau sa faci bucatarie. Si cel mai bun educator al vietii este viata insasi si experienta pe care o poti avea din ea.

– Asta inteleg. Dar de ce ne este frica de viata?

Ne este teama sa ne deschidem cu totul vietii, sa acceptam valurile ei tumultoase. Preferam sa ne controlam existenta ducand o viata meschina, limitata, cu surprize cat mai mici posibil. Asta este la fel de adevarat in cele mai umile locuinte si in palate! Fiintei umane ii este frica de viata si este mai ales in cautarea sigurantei existentei. Cauta, in orice situatie, mai mult sa supravietuiasca, decat sa traiasca. Or, a supravietui inseamna a exista fara sa traiesti… si deja a muri.

Inteleptul isi privi interlocutorii cu un zambet larg. Apoi continua:

A trece de la supravietuire la vietuire este unul dintre lucrurile cele mai dificile! Este la fel de greu si de inspaimantator sa accepti sa fii creatorul propriei tale vieti! Preferam sa traim ca oile, fara sa gandim, fara sa ne asumam riscuri, fara sa indraznim prea mult sa mergem spre visele noastre cele mai profunde, care sunt totusi cele mai bune motive de a trai. Sigur existi, tinere prieten, dar intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui este: sunt viu?”

……..

„….astrologia este o cunoastere simbolica, nu stiintifica. Sigur, se bazeaza pe observatii factuale riguroase: un anume eveniment se produce in acelasi moment cand are loc o anume configuratie planetara. Dar nu cred ca inafara de Soare si de Luna, care influenteaza profund viata de pe pamant, celelalte planete au o oarecare influenta asupra evenimentelor terestre si cu atat mai putin asupra caracterului fiintei umane sau a evenimentelor din viata ei.

– Dar ce mai ramane din astrologia evenimentiala, care se bazeaza in intregime pe ciclurile planetelor si apropierea lor de tema astrala natala a indivizilor?

– Astrii nu sunt cauza caracterului nostru sau al actiunilor noastre, dar sunt semnul lor. L-ai studiat pe Plotin, nu?

– Adevarat.

– Filozoful din Alexandria a explicat foarte bine in Enneade ca universul este un imens organism si ca omul reprezinta o parte din acest tot. Or, exista legi de corespondente universale intre partile care alcatuiesc acest tot. Celebra placa de Smarald rezuma limpede aceasta gandire: „Ce este sus este la fel cu ceea ce este jos, iar ce este jos este la fel cu ceea ce este sus”. Aceasta identitate intre microcosmos si macrocosmos constituie fundamentul filozofic al astrologiei. Universul este atat de perfect structurat, ca se poate recunoaste in ordinea cosmica, in momentul precis al nasterii unui individ, aceeasi organizare care structureaza psihicul copilului cand se naste. Iar profetul Isaia aminteste ca aceasta ordine cosmica este intru totul voita si poruncita de Dumnezeu: „Ridicati ochii si priviti: cine a creat acesti astri? El isi desfasoara armata in ordine, ii cheama pe toti dupa numele lor. Puterea Lui este atat de mare , ca nici unul nu lipseste”.

Giovanni, dintr-odata, se simti emotionat de aceasta conversatie care ii amintea de discutiile lui cu maestrul Lucius.

– Asa cum sigur stii, continua cabalistul, diferitele planete reprezinta diferitele functii ale sufletului uman si dispunerile planetelor, unele in raport cu celelalte, sunt revelatoare pentru dispozitiile interioare ale caracterului individului. Astrii sunt deci pur si simplu semnul si nu cauza caracterului nostru si sunt chiar in afara destinului nostru. Din acest motiv sta scris in prima carte a Genezei in legatura cu Soarele si Luna: „Sa fie niste semne care sa arate vremile, zilele si anii”.

– Ceea ce inseamna ca nu ne nastem la intamplare, ci intr-un moment anume, in care ordinea cosmica corespunde, intr-un fel, aspectului sufletului nostru?

– Exact! Sufletul nostru, care are anumite dispozitii, si care aspira la un destin sau altul, se duce sa se intrupeze si apoi se naste, in momentul cand este in armonie cu intregul cosmos.

– Dar de unde vin aceste dispozitii interioare care preced nasterea noastra? Cum poate sufletul nostru, in vreun fel, sa „aleaga” momentul intruparii?

Eleazar il privi bucuros pe tanar , pocnind din palme. ….”

„…- De ce as fi ales atunci sa ma nasc intr-o familie de analfabeti dintr-un satuc din Calabria si nu intr-o familie nobila intr-un oras mare ca Roma sau Florenta?

– Poate ai ales un destin care trece printr-o ucenicie treptata in toate stadiile vietii. Si asta n-a impiedicat deloc sufletul tau sa caute si sa gaseasca indrumatori care s ate invete cele mai inalte cunostinte, ce stiu eu?

……

– Vezi tu, n-as putea sa-ti spun cu certitudine daca sufletul uman traverseaza o multime de existente, sau daca se incarneaza o singura data intr-un corp si intr-un psihic care sunt impregnate de caracterul si experientele parintilor si stramosilor nostri. Dar oricum ar fi, sunt total convins de trei lucruri. Ca sa-si sublinieze mai bine cuvintele, cabalistul isi fixa aratatorul pe degetul mare de la mana stanga. Primul este ca ne nastem cu un bagaj psihic important, care ne determina tot atat cat o fac si conditiile materiale ale nasterii noastre, familia sau tara noastra. Apoi arata indexul. Al doilea este ca existenta noastra nu este fructul intamplarii , ci contine deja in germen, inca de la conceptie si nastere – ca ghinda unui stejar, daca vrei – ceea ce suntem chemati sa devenim.

Dupa index ridica degetul mijlociu al mainii stangi. In fine, al treilea este ca viata este un fel de scoala al carui sigur scop este sa te invete sa cunosti si sa iubesti. Pentru asta trecem prin tot felul de experiente, placute sau dureroase, care ne ajuta sa progresam. ”

….

„- Dar atunci, daca mostenim un destin cu toate bucuriile si incercarile, unde este libertatea?

– Daca omul are liber-arbitru, si sunt si de asta convins, acesta – cel putin crezand in transmutarea sufletelor, ceea ce este o alta problema – nu consta in alegerea caracterului sau, in conditionarea vietii sau a liniilor importante ale destinului. Consta in ceea ce omul va face cu acest caracter si in felul in care va raspunde evenimentelor vietii. Imagineaza-ti omul ca pe un actor pe o scena de teatru, care trebuie sa joace un rol precis, scris dinainte de altcineva. Marja de manevra a actorului nu consta in schimbarea rolului, ci in a-l interpreta in felul lui, cat mai bine cu putinta. Astfel, nu recunosti un mare actor dupa faptul ca joaca rolul unui print sau valet, ci dupa modul in care, print sau valet, isi joaca rolul. In cazul acesta are putina importanta daca te nasti bogat sau sarac, daca ai un destin umil sau glorios, daca esti barbat sau femeie, daca mori tanar sau batran, tot ce conteaza este sa-ti traiesti viata in mod lucid, profund si drept. Libertatea umana consta mai mult in modul de a trai, decat in conditiile de viata, care sunt in mare parte dictate de o forta superioara. „