MARIMEA CONTEAZA

Marimea conteaza. Atitudinea conteaza. Toate “micile“ detalii pe care incercam sa le dezbracam de importanta ca sa ne multumim cu mai putin conteaza. Banii conteaza. Cel care a raspandit ideea ca banii nu aduc fericirea a fost unul care sigur avea bani, dar nu avea imaginatie, ii lipsea creativitatea sau era unul care s-a gandit la competitia care nu va mai fi acerba cand masele de saraci vor adormi linistite cu gandul ca banii nu aduc fericirea dupa o zi in care au plans in pumni, pentru ca dupa ce isi vor plati facturile nu vor mai avea  cu ce sa traiasca si, atunci, la ce bun sa ai vise? Nu e important ca el sa fie frumos, e important sa nu te insele, mama, si sa nu bea banii, sa ii aduca acasa. Si atunci de ce chestiile astea mi se par asa de importante cand el sta langa mine, atat de iubitor si de corect dar pielea mea nu vibreaza la gandul ca o sa fie atinsa de el?  Traim intr-o lume a palpabilului in care conteaza cine e langa tine si te sustine in cursa asta nebuna care e viata, cine iti da aripi si cine ti le taie sau profita de ocazie ca sa ajunga mai repede intr-un loc in care nu ar fi ajuns in veci prin propriile forte, conteaza cum te simti acum, nu intr-o posibila existenta, pentru ca, daca nu ar conta experienta prezenta rostul nostru nu ar mai avea sens. Daca marimea, banii, detaliile nu conteaza atunci de ce naibii consumam atata energie incercand sa obtinem toate astea? Nu vreau sa traiesc in corectitudine intr-un posibil rai, vreau echitate si corectitudine aici pe Pamant. Nu ma imbata gandul ca jucand dupa reguli o sa traiesc vesnic, dupa ce mor. Am trait dupa reguli. E frustrant atunci cand regulile se aplica unui numar restrans de persoane. O vreau mare, si lata, cu de toate, si bani atat de multi incat sa nu am timp sa ii numar pentru ca sunt ocupata cu traitul viselor care devin realitate. Vreau sa traiesc si sa o simt, vreau sa vibrez si sa imi intind aripile, sa zbor fara sa car pe nimeni in spate. Toleranta extrema a ridicat parazitismul la rang de virtute. Toti cei capabili, care au depus efort sa isi indeplineasca visele sunt obligati de o societate bolnava sa care in spate toti parazitii sociali, toate strambaturile care intr-o societate spartana erau exclusi fara drept de apel. Un individ nu poate decat atunci cand nu vrea si ducem in spate atat de multi pentru ca ei stiu ca se poate. Nu exista oameni mai putin norocosi, ci oameni care vor cu adevarat, care isi fac norocul cu mana lor, si restul lumii. Exista oameni care lasa ceva in urma lor si oameni care nici umbra calumea nu fac. Societatea asta in care traim guverneaza dupa un set de valori schimonosite, deformate, in care valorile reale sunt azvarlite in uitate iar lumina reflectoarelor se incapataneaza  sa dea stralucire unor bucati de tabla si tinichele ordinare. Traim intr-o societate in care empatia iti este exploatata si ti devine cea mai mare slabiciune. Ti-e teama sa nu ranesti pe cei din jur dar te ucizi incet pe tine, te uiti in fiecare zi, te trimiti constant in capatul cozii de asteptare. Pentru ca asa ai fost invatat ca lumea are nevoie de eroi tristi, de sacrificii constante ale valorilor si frumosului pe altarul urateniei si superficialismului.