Posts Tagged ‘valori’

…CEEA CE PARE

Ora 01:30. Caldura apasatoare. Aparent toata lumea doarme, ca atunci cand eram copii si ne puneau adultii sa dormim dupa-amiaza ca sa mai respire si ei nitel, iar unii dintre noi dormeau insa altii tineau ochii inchisi si le tremurau pleoapele asteptand sa treaca patrula. Asa si eu, doar ca fara patrula. Ascult linistea de afara. Din cand in cand mai trece cate o masina sau cate un grup adunat cine stie de pe unde. La un moment dat linistea este sfasiata de zgomotul rotilor de fier pe sine. Trece un tren in viteza. Pentru o secunda încerc sa ma pun in pielea conductorului. Wow! Sa conduci noaptea trenul. Cum o fi? Cum o fi sa nu dormi noaptea in patul tau pentru cativa bambilici in plus? Eu cred ca trist.

Multi aleg sa munceasca noaptea, in zile in care altii sunt liberi sau e sarbatoare si nu din pasiune, ci pentru doi bani in plus, sau pentru ca „nu au de ales”. Ii fac acesti doi bani pe oameni mai fericiti? Ma indoiesc.
Te uiti in jurul tau si ai impresia ca toti sunt mai fericiti decat tine pentru ca au casa aia mare cu gradina frumoasa,  pentru ca au masina aia calumea sau jobul ala mai bun, mai curat, mai bine platit.
Uita-te cu atentie. Esti sigur ca vrei viata lor? Priveste-le ochii. Iti par ochi de oameni fericiti?
Pentru unii indivizi invidia altora este o confirmare a valorii lor. Dar cei care invidiaza, care vor macar pentru o clipa sa fie altcineva, ar trai si viata invidiatului? Nu de alta, dar vine la pachet cu totul.
Oamenii traiesc vieti goale umplute cu decupaje din reviste. De ce incercam atat de mult sa fim ca altii? Ii vedem fericiti si ne gandim, probabil, ca asta e solutia.
Ni se vinde ceea ce avem in noi la un pret exorbitant: timpul din viata noastra.
„Daca o sa ajung director de banca o sa am mai multi bani, o sa imi cumpar haine mai bune, casa mai buna, poate daca banca nu e de cacat o sa am masina de la firma. Si ce daca ma prinde ora 21 in birou. Daca am familie acasa nu pleaca nicaieri. Acolo va fi si maine. Daca nu am familie acasa nici nu o sa am vreodata, pentru ca nu am timp de prostii. Eu fac bani …pe care nu apuc sa-i cheltui. Eu sunt omul modern, care nu mai are timp pentru relatii interumane”.
Oamenii sunt mai tristi si mai departe unul de celalat. Traim in era uratului, vulgarului, a lipsei de scanteie si de iubire.
Ma intreb de multe ori de ce continua oamenii sa vina pe planeta asta. Care-i scopul? Unii spun ca venim  „ca sa invatam sa iubim”, dar eu cred ca in locul din care venim toti stiu sa iubeasca si mai cred ca ne tot incapatanam sa venim aici ca sa vindecam planeta asta insa nu toti avem in noi puterea de a lumina in jurul nostru, multi se sting pentru ca mediul in care s-au nascut e mai puternic decat ei.
In lumea asta a reptilelor care folosesc oamenii ca pe baterii o lumina puternica reprezinta o amenintare. Esti invatat de mic ca trebuie sa muncesti din greu ca sa faci bani si tot ce faci trebuie sa fie legal. Dar cum se face ca legea exista pentru unii si pentru altii nu?
Trezeste-te si intreaba-te daca merita sa iti epuizezi corpul muncind ore suplimentare pentru un nou TV sau mobil, sau cine mai stie ce obiect care nu te va face fericit oricum.
Cum stiu asta? Pai stiu, pentru ca doar un om iubit, un om care are conexiuni profunde cu alti oameni este un om fericit. Exact! Nici o bere, nici o crema, nici un parfum sau pantof, ceas, telefon, etc. Nu sunt menite sa iti aduca fericire mai mult de cateva ore. Si apoi?
Gandeste. Rupe-te din valtoarea asta. Opreste-te o secunda si gandeste-te.
Fericirea a fost mereu inauntrul tau si nimeni nu ti-o poate vinde.

ECUATII cu RELATII

Astazi in drum spre casa, in marea liniste care a cuprins orasul, ma gandeam la o definitie a relatiei intime sau RELATIA cum o numim.

RELATIA in acceptiunea mea pentru a se manifesta in autenticitatea ei are nevoie de doi oameni liberi (fara angajamente dintr-o alta relatie), atrasi unul catre celalalt si dispusi sa imparta timpul, viata si trairile unul cu celalalt.

Din nefericire oamenii intra in relatii din cele mai ciudate motive.

Plictiseala este, dupa parerea mea, cel mai des intalnit motiv. Cel mai dificil pentru majoritatea fiintelor umane este traiul de unul singur. Cand esti singur incepi sa-ti auzi gandurile, ies la suprafata balaurii treziti din starea latenta. Multi o iau razna in singuratate pentru ca nu se cunosc pe ei insisi. Singuratatea vine cu un motiv intemeiat: invata sa petreci  timp cu tine, invata sa te cunosti.

Foarte multi intra in relatii si varsa gunoaiele pe care le cara cu ei de ani de zile in speranta ca mai pot pacali un pic viata si ca ele pot fi mai usoare daca sunt carate in doi. Ce fel de iubire e aia daca pui in carca partenerului gunoaiele tale?

Altii sunt dependenti de senzatii: sar dintr-o relatie in alta  in cautarea fiorului de inceput sau isi cauta o relatie comoda care sa le permita salturi periodice.

Devine dificil pentru omul din ziua de azi sa fie fidel unei relatii in contextul in care foarte putini aleg sa petreaca timp in solitudine pentru a se cunoaste. Atunci cand nu te cunosti habar nu ai ce vrei de la viata sau  cum vei reactiona in anumite circumstante (lucru dificil si asa celor care se cunosc oarecum pe ei insisi). Sarim din adolescenta in viata fara ca cineva sa ne fi ghidat pasii in vreun fel intelept. Incepem relatii aiurea, ne ranim unii pe altii si de aici si haosul. Foarte multi nu au autocontrol si respect pentru ei si cei de langa ei.

Am invatat sa vedem si sa vrem. Ne place un om ca aspect, ne simtim atrasi insa habar nu avem ce fel de om sta in fata noastra. Multi reusesc sa ascunda o vreme ce considera ca le-ar face reclama proasta (ne-a invatat societatea cum sa ne transformam in produse de marketing), insa ulciorul spart nu merge de multe ori la apa.

Ne fortam prea mult, invatam prea putin.

Este dificil pentru individ sa existe intre legile firii si legile societatii. Prea putini isi mai asculta inima, si cand spun inima nu ma refer la fiorul generat de atractia fizica. Inima are intelepciunea ei, intelepciune care nu are nimic in comun cu furia hormonala sau atractia fizica,  nu are nimic in comun cu tiparele si ranile emotionale din copilarie pe care incercam sa le vindecam printr-o relatie.

Cred ca ar scadea numarul oamenilor raniti in relatii daca la inceputul uneia si-ar pune fiecare intrebarea „de ce intru in relatia asta?” Intru pentru ca vreau sa ofer sau pentru ca vreau sa primesc? Intru pentru ca ma plictisesc sau pentru ca simt nevoia sa impartasesc momentele de bucurie cu cineva? Intru pentru ca iubirea intr-o relatie nu pot experimenta in nici un alt context sau ca sa fiu in randul lumii? Intru intr-o relatie pentru ca vreau un copil? Pentru ca vreau statut social?

Asa a fost inventata casatoria care de cele mai multe ori nu are nici o legatura cu iubirea. Iubirea nu este conditionata. Iubesti omul de langa tine indiferent daca iti ofera sau nu un copil, daca iti ofera sau nu statut social. Il iubesti, il sprijini si cresti odata cu el. Inveti sa te hranesti din bucuria si succesul lui si invers.

Atunci cand eram copii de ce simteam nevoia sa ne jucam cu altcineva? De ce simteam nevoia sa impartim jocul? Nu cumva pentru a ne bucura impreuna de joc? Sau ca sa trisam, sa transformam joaca intr-o competitie , sa vrem sa castigam cu orice pret? Sa ne bucuram de tristetea celuilalt?

Asa se contureaza o relatie in mintea mea.

Din nefericire  tiparul meu este utopic in contextul social pe care il traiesc.

Prea e in viata ca la piata. Cine mai asteapta un produs de calitate cand il poate inlocui cu orice?