Archive for the ‘DIN VIATA’ Category

Să dea naiba să plângă vreunul la înmormântarea mea!

În toate poveștile pe care le-am citit, comorile erau lucruri palpabile, pietre prețioase, aur, cam tot ce puteai da la schimb ca să obții o viață fără griji. Pirații alergau după cufere doldora de bani de aur și diamante pe care le furau de la negustorii bogați și le ascundeau pe o insulă pustie, neştiută de nimeni, pentru care desenau o hartă care conținea cel puțin un X, ca să știe să se întoarcă. E o vorbă din bătrâni „în gusturile omului nu poți să te…” , așa că nu o să o fac, pentru că sunt o lady.

Sunt și eu un fel de pirat. Diferența e că eu nu fur, ci ademenesc bogățiile la mine, iar pentru mine bogățiile arată un pic altfel. Eu prețuiesc mierea din sufletele oamenilor, dar nu mă duc la om, îl pocnesc și i-o fur. Nuu! Pentru că odată furată, mierea se transformă în fiere.

Eu am un suflet ca o amforă, pe care am decorat-o frumos şi o păstrez mereu curată, adică nu las pe orișicine să-şi deverseze reziduurile în amfora mea. Eheei şi atunci se întâmplă lucruri frumoase pentru că vin oameni frumoși şi își depun mierea asta aurie în amfora ta.

Aşa s-a întâmplat că, pe lângă frații pe care mi i-au dat mama și tata, am mai cules și alții de pe drum.

Am o prietenă bună – un diamant, un om care îmi știe toate nebuniile. Toate tâmpeniile pe care vreau să le fac le fac cu ea. Mergem la filme la care nimeni nu râde şi ne tăvălim de râs, mergem la cofetărie și cumpărăm prajituri mai multe de cât putem mânca, ne spunem una alteia secretele, dar nu înainte de a ne asigura „îţi spun ceva, dar nu râzi, da?!”

Într-o zi, la cofetarie, i-am zis: „Să dea naiba să plângă vreunul la înmormântarea mea! Vă strângeți și spuneți bancuri și râdeți până vă dor fălcile şi burta de râs, că altfel vă bântui, și știi că sunt în stare, da?”

Și ea, ce mi-a răspuns? „În alea 40 de zile până mă duc eu unde am treabă după ce mor, să vii în fiecare zi şi să mănânci o prăjitură de la cofetărie. Le încerci pe toate?”

Măăi, fată, tu mă iubești atât de tare, încât vrei să pier dintr-o comă diabetică, să vin cu tine?

Astea sunt nestematele mele. Nu am multe, le pot număra pe degetele de la o mână, dar sunt prețioasele mele. Decât să am cutia plină de cioburi colorate, mai bine câteva nestemate bune.

Acum, serios! Să nu dea naiba să plângă vreunul, că vă văd pe toți și am învățat niște șmecherii de fantomă din filme!

… Să vă fie tuturor coroana plină de nestemate.

Anunțuri

ENJOY THE LITTLE THINGS

Jpeg

                                                

Pernuta asta mi-a aparut in fata ochilor cand cautam altceva. Probabil subconstient aveam nevoie de un mesaj care sa ma ajute sa trec peste vremurile in care toate lucrurile sunt mici sau in portie mica. Cand am cumparat-o nu aveam pat. Dormeam pe o saltea gonflabila pentru camping, dar eram fericita ca stau singura in apartamentul meu, si am intimitatea mea. Din fericirea generata de multumirea pentru putinul pe care il aveam a aparut si niscaiva mobila – un pat, o comoda si un birou de lucru. Nu , nu gratuit, dar la pret bun si exact ce mi-am dorit – un pat din lemn adevarat,  nu din placaje cum se fabrica acum. Si noapte dupa noapte adormeam fericita cu ochii la pernuta si la mesajul ei gandindu-ma ca atunci cand te multumesti cu putin vine mai mult.

Nu stiu cum functioneaza chestia asta si daca se aplica in toate domeniile din viata pentru ca cineva (cu simtul umorului, categoric)  mi-a trimis intai o putza fricoasa,  apoi o putza mica si nu stiu ce sa fac: sa ma multumesc in ideea ca vine si aia mare mai tarziu sau sa-mi bag picioarele?!

EGALITATE?.. NICI VORBA!

Am citit recent un articol scris de un „ziarist” si un „medic specialist psihiatru”, articol care mi-a lăsat un gust amar.  Am vrut să transmit comentariul meu pe pagina ziarului dar nu functiona.  Ma gandesc ca prea multe femei le-au transmis toate cele bune și or fi fost sătui de atâta bine.

In articol cei doi domni puneau la zid femeia de 40 de ani care în loc să stea la cratiță si sa astepte un el care vine de la munca, care pune banii pe masa si o pune la punct subliniind cine aduce banii in casa,  a ales să facă banii ei și cariera, sa-si cumpere casa ei ca el sa nu mai poate sa o ameninte ca o trimite la ma-sa de ficare data cand e suparat ca l-a refuzat amanta,  iar acum cand „ovarele au inceput sa mearga pe aburi” vor un copil dar nu neaparat să facă familie cu un bărbat.

In fine,  ca sa va puteti face o parere la ce nivel a ajuns ura si misoginismul va invit sa cititi personal articolul „Femeia de cariera, fara copii, singura la 40 de ani, o bomba nucleara cu efect de prastie.”

Pentru ca nu am avut spatiul necesar exprimării replicii mele o sa fac acest lucru aici, in spatiul meu.

O sa incep cu inceputul.

 Acum, când ovarele au ajuns să meargă pe aburi, doresc copii. Doresc ambrozia progeniei! Nu, nu doresc neapărat un cuplu, imaginea de abecedar a mamei, tatălui, cu vlăstarul la mijloc. Imaginea idilică, decupată în mintea femeii la 40 de ani, cuprinde, de cele mai multe ori, doar o mamă și-un prunc și-o concepție imaculată. Vor fi decupat, analitic, gaura în formă de partener, căci pentru ele culmea reușitei este nașterea fără părinți și părințenia fără acuplare. Unele dintre ele aleg plimbările prin parc, fără sens şi culoare.

Este la îndemână să le vezi a fi fiind egoiste. Și ce-i vei spune copilului? Că l-ai făcut să fie un hap contra singurătății, când toate luminile se sting și pâcla morții te adulmecă? Ce-i vei spune despre tatăl lui, despre motivul pentru care s-a născut dintr-o femeie la jumătate de drum? ”

Dar in cazul in care femeia a avut incredere intr-un om pe care l-a considerat barbat, si-a pus destinul in mainile unei fiinte care ar fi trebuit sa fie puternica si integra si s-a ales praful ce sa ii spuna copilului? Ce sa spuna ea copilului in cazul in care tati s-a plictistit de mami si s-a dus cu o alta tanti? Ce fel de model serveste el copilului?

Noi, femeile, suntem fiinte receptive. Invatam si din ale noastre dar mai ales din ale altora. Nu e nevoie sa ni se intample noua ca sa juram undeva in mintea noastra „mie nu o sa mi se intample niciodata asta. Eu nu o sa permit asta.”

De ce se mira unii ca nu mai sunt prima alegere a femeilor? Cand barbatul nu mai e barbat nici femeia nu mai e femeie. Sunt efectele unei cauze. Totul este interconectat. Femeile de azi sunt opera dumneavoastra, domnilor.

Este fascinant cum atunci cand o femeie isi apara drepturile sau ia partea altei femei e etichetata rapid ca feminista. Nu acelasi lucru se intampla cand isi iau ei apararea intre ei. Aia e solidaritate.

Nu o data am auzit replica masculina „eh, daca ati vrut egalitate!”. Nu, n-ati inteles. Nu ati inteles nimic. Aveti ochi sa vedeti doar ce vreti, aveti urechi sa auziti doar ce vreti.

Femeile au vrut sa fie tratate ca fiinte umane, sa aiba parte de respect, sa nu mai fie tratate ca accesorii sau roboti casnici, sa aiba aceleasi sanse in situatii similare. Ele au pornit miscarea feminista din dorinta de a-si castiga dreptul de a fi considerate fiinte umane.

In timp femeia a evoluat, si-a schimbat perceptia, si-a deschis ochii, a stiut mai mult. Barbatul a ramas acelasi. Acelasi model prafuit incapabil de adaptare sau evolutie emotionala. E normal ca in contextul asta ea sa nu mai aleaga un model vechi.

Chiar si la biserica parintele iti povesteste ca Eva a luat un mar din pomul cunoasterii, a muscat din el si l-a indemat pe Adam sa o faca si el.  Si Adam , dragutzul ce a facut? A dat vina pe ea: Nu eu! Ea e vinovata, tati! Eu am fost cuminte.

Asadar nemernica a vrut sa cunoasca, sa stie mai mult si a vrut sa il ia si pe el cu ea. El, insa, conservator, s-a opus, asa cum se opune si azi.

Sunt tot mai multe femei care isi cresc copiii singure, tot mai multe femei care trebuie sa fie si mama si tata pentru ca ei sunt prea ocupati sa se joace cu putza in nisip. Nu lovesc in toti. Sunt sigura ca exista destui barbati integrii, dar nu destui.

In contextul asta mi se pare absurd si arogant sa te ridici, tu model de etica profesionala, si sa te apuci sa critici femeile care vin la tine pentru ajutor, fiintele care vin la tine disperate, isi deschid sufletul si cauta o solutie. Si futute si cu banii luati, cum zice o vorba in popor.

Aud in jurul meu din ce in ce mai multi barbati cu niste pretentii cand vine vorba de femei de te doare capul. Primele persoane de la care ar trebui sa aiba pretentii sunt ei insisi. Nu poti sa cauti „femei de casa” in Bamboo. Fetele alea sunt cele care au invatat ca facturile si confortul se platesc cu bani si ca sentimente nu exista. Au invatat de la mamele lor care si-au luat pumni in gura de la sotii lor pe care i-au luat din dragoste.

Nu poti sa cauti femei de casa in club si pentru ca ai luat teapa sa te razbuni pe orice misca. Prietene, exista niste legi in Univers. Cred ca ai vazut de prea multe ori Pretty Woman.

Aveti perceptia aburita de media. Vreti sa traiti vesnic intr-un film porno in care actrita principala face mancare si sta sa i-o bagati pe la spate. Treziti-va. Invatati sa fiti barbati in realitate. Lasati dracu’ televizorul. Scoateti-va castile dn urechi. Uitati-va in jurul vostru si incepeti sa invatati cum arata si cum simte un om normal.

Nu. Chiar nu suntem egali. Si nu pentru ca voi sunteti barbati si faceti cartile in lumea asta si va puteti manifesta orice, oricand, oricum (sau cu alte cuvinte sa va bagati pu’a). Nu suntem egali pentru ca voi aveti un mare handicap emotional. Atata timp cat handicapul asta nu se va reduce femeile vor cere de la voi exact ceea ce puteti oferi: bani.

Noi preferam plimbarile, buchetele de flori si  vorbele frumoase nu numai atunci cand vreti sex. Noi vrem atentia asta tot timpul, si la 18 ani, si la 60 de ani. Asa stim noi ca va pasa.

Ganditi ca e tarziu pentru femei la 40 de ani? Femeile au ce oferi la orice varsta. Ce oferiti voi, domnilor, se ofileste si cade la un moment dat, si va treziti ca dati fuga la o „mamica” sa va tina in brate sa va aline, sa va invete sa umblati din nou.

Imi pare rau pentru femeile care isi doresc sa fi avut un copil si nu il au. Copiii ar trebui crescuti intr-un mediu stabil, plin de iubire. Daca n-ai cu cine sa faci echipa mai bine te lasi de sport. Ce copil isi doreste sa isi vada mama adormind plangand?

Eh, cum Dumnezeu sa te intrebe copilul „mami de ce tati a reusit sa isi gaseasca iubita asa repede si tu nu? Pe tine nu te vrea nimeni?” Ce sa ii spui? Ba da mami, ma vrea, dar pentru o scurta perioada de timp?

Ce fel de barbat spune ” astea cu copii sunt bune o data-de doua ori”?

Va mirati de ce romancele prefera strainii? Pentru ca voi din curve nu le scoateti. Pentru voi sunt terminate. Dar cum zice vorba: gunoiul unuia, comoara altuia.

Femeile au devenit intolerante la marlanie. Nu mai fac compromisuri pentru ca nu au de ce. Nu mai depind de voi ca sa stea sa suporte cu stoicism orice.

Ce fel de femeie sa vrea sa faca o casa cu unul ca asta? E plina lumea. Lasati naibii vaicareala ca va transformati in pasarici si nu va prinde rolul asta deloc.

Singura sansa de remediere a situatiei tot in puterea femeilor este. Aveti grija cum va cresteti copiii, ce valori le transmiteti si  poate, in felul asta, peste cateva generatii lucrurile vor intra pe un fagas normal.

Domnilor, incepeti sa creati ceva in lumea asta. Altceva decat haos. Abia atunci veti intelege misterul vietii.

Din pozitia de distrugator nemultumit nu ai dreptul sa critici.

Va doresc evolutie placuta.

nota: acest articol se adreseaza strict exemplarelor masculine involuate. Multumesc divinitatii ca mai sunt si exemplare evoluate.

… si nu am inca 40 de ani dar am trait 100.

 

GANDURI DE NOIEMBRIE

Ca sa exprim in scris ce simt o sa las cuvintele sa curga. Pentru prima oara in vietisoara mea simt o fericire stranie, care parca incepe sa se dezmorteasca si e timida si ar vrea sa explodeze dar e inca retinuta ca soarele de primavara.

Cand m-am nascut presedintele tarii era Ceausescu. In familie nu se vorbea despre el. Am învățat la scoala ca e grozav , puternic si destept. Dupa moaca din tabloul atarnat deasupra tablei din clasa nu parea. Mi-a fost confirmata parerea atunci cand am fost trezita la 5 dimineata intr-o zi friguroasa de toamna (cred ca era noiembrie) si dusa cu plutonul de elevi la Otopeni sa ii facem coridor lu’ tovarasu pentru ca pleca la dracu’n praznic. Ghinionul sau prostia a fost ca nu a mai decolat din cauza cetii. Ne facea un bine tuturor daca decola, un bine si atunci si in anii ce urmau. Pentru ca m-am nascut cu o anume demnitate, inca de mica, imi pierdeam orice admiratie pentru oamenii care ma tratau ca pe o farama neinsemmata.

Dupa cativa ani am vazut speranta licarind ca o luminita in ochii parintilor mei atunci cand a picat ceausescu. Fugise cu elicoptetul. Daca ar fi luat avionul ala atunci… dar deh…

Vedeam la televizor niste fetze pe care nu le mai vazusem si care strigau „fratilor, am cadtigat televiziunea”. Cu mintea mea de 13 ani mi-am spus: „ce frumos! Uite! Cetateni obisnuiti , dintre noi, revolutionari, recupereaza tara din mana mojicului”. Mai tarziu am stiut ca aceia erau Iliescu, Roman, Voiculescu… daca imi aduc bine aminte. Nu am excelat la istorie. Am fost mereu certata cu timpul. Probabil pentru ca vroiam sa evadez din realitate.

Mai tarziu, in timp ce cocoanele lesinau cand auzeau de Petre Roman, eu ma gandeam ce legatura are Romanel electronics cu Petre, afland ulterior ca e firma cercopitecului cu lipici la femelele de cimpanzeu.

Iar cu mintea mea lenta si fara speranta (dupa cum ma lauda un prof de mate parintilor) am gandit „cum e posibil ca oamenii aia simpli, ca noi, sa ajunga sa conduca tara si sa prospere in afaceri cand noi suntem vai capul nostru?” .

Ulterior aveam sa realizez, prin simpla observare, ca oamenii politici care se tot perinda pe la carma tarii sunt tot d’aia cu gena de sacal, care au sarit in fata cand a fost implementat comunismul in tara. Cum imi dau seama? Pai la istorie am invatat ca a existat o perioada in tara asta cand revolutiile au fost purtate de intelectuali. In guvernele tarii se aflau scriitori, oameni de stiinta. Apoi a venit comunismul care a dat sansa celor certati cu cartea sa conduca oamenii. Asa a inceput declinul valorilor, asa au inceput jafurile si abuzurile.

Acelasi lucru se petrece din ’89 incoace. Aceeasi mahala de non-valori, aceeasi atitudine de stapan peste prosti, aceeasi lipsa de respect. Am crescut fiind educata ca nu contez, ca sunt prea mica si neinsemmata sa contez, sa conteze parerea mea. Idiferent ce eu trebuie sa accept pentru ca nu am incotro.

M-am gandit de multe ori sa plec din tara sa imi gasesc locul in care sunt respectata ca individ,  locul in care eu contez.

In toate discuțiile despre politica preferam sa ma abtin, sa nu am opinii. Chiar nu ma interesa din moment ce nu contam. Ma duceam la vot cu un gust amar aducându-mi aportul la perpetuarea somnolentei nationale.

Pentru prima oara in viata mea nu mai fac parte din minoritatea celor educați, a celor cu valori, a celor care isi doreau din tot sufletul sa conteze.

In primul tur am votat Monica Macovei. Am considerat ca ma reprezintă.  Plus ca ar fi fost o schimbare extraordinara Romania cu prima femeie presedinte. Alta energie.

In al doilea tur l-am studiat pe ardelean. Oscilam intre el si anularea votului. M-a convins prin decenta dialogului. Era primul om , candidat la presedintia tarii , care nu parea rupt din vreo mahala. Multi l-au hulit ca e incet, lent, marioneta nu stiu cui, asa cum ar fi fost Mihaela, dragostea mea, daca ar fi reusit.

Am privit o conferinta de presa care a avut loc intre tururile de scrutin (cred ca denumirea vine din englezescul screw you) in care dl. Johannis radpundea intrebarilor ziaristilor cu o decenta si o rabdare de admirat. A cantat din imnul de stat.

Pentru prima oara de cand exist ma incearca un sentiment nou: acolo, in fruntea noastra, este un ardrlean molcom, cult si destept care ma reprezinta. Cu cat il privesc mai mult cu atat il iubesc mai tare.

In sufletul meu creste o bila de foc ce sta sa izbucneasca „IN SFARSIIIT!” . Si parca mi-e teama sa-i las frau liber pentru ca e mica si nu as vrea sa se raneasca.

IN SFARSIT sunt mandra cu presefintele meu. IN SFARSIT!!!