Archive for the ‘iubire’ Category

ANALIZA

Imi tot repet ca sunt impacata cu mine acum, ca sunt linistita si in echilibru. Rasuflu usurata. Dupa furtuna obositoare in care am luptat sa ma mentin la suprafata aveam nevoie de o pauza in care sa-mi trag sufletul.

Un gand razlet… o intrebare isi scoate capul si ma impunge-n tample. Dar de ce esti mereu trista? Dupa ea apare alta: De ce nu mai zambesti din coltul ochilor? … si alta : Inima de ce nu iti mai zambeste?

In aceeasi clipa simt cum inima se face mica, mica de tot iar sincopa respiratiei face loc unui val de lacrimi pe care cumva reusesc sa le impiedic navala.

Stiu de unde vin toate astea. Dar… oare este posibl? Este posibil sa ma fi pacalit cu atata iscusinta? Este posibil sa nu imi fi trecut?

Da. Este posibil. Chiar asta s-a intamplat.

Acum aproape o luna trageam aer in piept imbarbatandu-ma, spunandu-mi ca exagerez efectele , ca exagerez cu importanta relatiei. Creierul meu gasea la rece argumente menite sa puna pe roate inima care era pe cale sa renunte la lupta.

Discutia se desfasura cam asa: stai, fato, linistita! Ce te-ai ambalat asa? Ce credeai ca se intampla? Credeai ca , gata? L-ai gasit? E-heee. Cand ti-am spus eu sa nu sari ca nebuna de la etaj ca te faci praf pana jos, ai spus ca tu ai un vis si crezi in el. Urasc sa spun, dar „ti-am spus eu!”.

Vazand-o franjuri, vizibil deranjat, creierul puse o naframa frumos colorata peste inima, ca sa nu-i mai vada ranile si imperfectiunile.

Asta seara, insa, creierul a iesit la plimbare si inima a profitat de ocazie . Si-a dat naframa jos. Nici n-a avut timp sa boceasca, sa-si linga ranile.

Acum ea sta pe o bordura gandindu-se unde a gresit si ce anume din ce a facut n-a fost bine. Ea pur si simplu nu stie de ce ii este foarte greu sa se ridice , sa fie vesela din nou, sa aiba curajul sa iubeasca din nou. Ea avea un vis si in visul ei iubea frumos iar iubirea venea inaoi catre ea si totul era in armonie, asa cum isi dorea.

Intr-o zi s-a trezit ca visul este realitate si s-a bucurat nespus. Atunci a simtit ca traieste apogeul. Apoi a venit ca un soc vestea ca i s-a parut , ca totul a fost o nascocire… o  nascocire atat de reala, palpabila.

Dar cum s-a intamplat asta?

Intre timp s-a  intors Creierul de la plimbare gasind-o ravasita , cu naframa aruncata in capatul celalalt al camerei.

„Iti spun eu de ce , i se adresa el inimii. Pentru ca ai daramat toate zidurile de protectie pe care te sfatuisem sa le pastrezi pana cadeam amandoi de acord sa le eliminam. N-ai vrut sa te protejezi? Ai vrut sa simti? Ei, asa se simte o lovitura directa, asa se simte iesirea in jungla.”

Acum … Inima este amortita si bulversata. Nu stie cine este si ce vrea. Creierul vazand ca inima nu mai este o companie atat de vesela pe cat obisnuia sa fie pe vremuri isi facea de drum si pleca.

Cu Centrul de Control oarecum pustiu corpul nu mai stie cine este, pentru ce este, care ii este destinatia. Incearca sa salveze date dar tot ce primeste in schimb sunt erori, variate erori. Vrea sa incerce primul pas catre reconfigurare. Ii cere Inimii sa aiba rabdare, sa reziste si sa aiba incredere. …

 

 

Anunțuri

Saltul cuantic spre … nimic

Exista o vreme in care oamenii erau indemnati sa ramana uniti, sa se ajute unii pe altii, sa se sprijine, sa se asculte.

Constat ca vremurile s-au schimbat din multe puncte de vedere.

Parintii , mai ales mamele, care nu si-au trait viata asa cum au dorit si au strans resentimente , spun copiilor dupa cate o relatie esuata „Lasa mama. N-ai tu nevoie de asta”.

Am trecut usor -usor de la dependenta bolnava si santajul emotional, cand femeile ramaneau gravide  ca sa-i prinda pe ei (singura cale de a ajunge ce isi doreau –  neveste) la epoca in care atitudinea lui spune „vrei sa-ti arat ca nici de-al naibii nu stau langa tine?”

Platim pretul, acum, prin ce este.

De la barbatul care isi intemeia o familie pe care o intretinea si proteja am facut un salt la barbatul care vrea o totala independenta pe care o confunda cu lipsa responsabilitatii si a maturitatii emotionale.  El este barbatul care isi doreste o relatie, vrea sa fie iubit si ingrijit de o femeie dar cumva… fara atasamente. Adica el sa fie liber sa vina si sa plece cand vrea aia a lui, iar ea sa-si faca treaba de femeie.
In momentul in care simte ca femeia vrea si ea sa fie iubita … schwiing!  a taiat-o.

Am auzit discutia unora in autobuz odata. (cica barbatii nu vorbesc intre ei si nu-si exprima emotiile . bullsh..) Adevarul este ca erau usor aghezmuiti . Probabil ca treji fiind nu ar fi strans curaj nici intr-un pumn sa-si deschida sufletele in asa hal. Asta fac numai muierile. Sa continuam cu discutia: unul ii povestea celuilalt cat de sexoasa e muierea lui si ce smecherii ii face ca sa il atraga in patul ei. Da’ el nu e prost. El si-a dat seama de jocul ei si de aia nu prea sta pe acasa, pentru ca altfel il face de cap si face din el ce vrea ea. „Bai, ce putere au femeile astea!”

Astfel ei, curajosi protectori ai umanitatii, prefera sa iasa in lume sa se cafteasca dupa un meci de fotbal, decat sa fie supusii unei pasarici. Altii prefera sa fie supusi mai multor pasarici.

Astfel, in lumea asta meschina , condusa de jocul ” o vrei? nu ti-o dau”  in care toti vor sa conduca dar nimeni sa iubeasca vin eu si ma intreb care este rostul?

Care este rostul relatiilor barbatilor langa femei? Care este rostul unei relatii intre ei?

Hai sa luam pe rand motivele:

1. Sa faca copii – sa presupunem ca eu nu vreau sa fiu mama si nu vreau copii. Vreau sa traiesc si sa explorez. Sau poate nu-s facuta sa fiu parinte, nu ma consider atat de buna incat sa-mi fac o copie.

2. Sa repare instalatia electrica sau sa bata un cui in casa – exista meseriasi care pot fi platiti, cu bani, pentru asta.

3. Situatie materiala – acum si femeile au situatie materiala. Pleaca dimineata de acasa, la munca, se intorc noaptea cand se apuca de a doua munca …domestica, aia mai putin apreciata , aia care se cuvine.

4. Sa te tina in brate – chestia este relativa pentru ca unii, daca o fac, o fac la inceput, pentru o vreme, apoi, obiceiul… se pierde in negura vremurilor si ramane o amintire placuta peentru ca: e cald, am nevoie de spatiu, ma sufoci, etc. Altii o fac pentru a da o nota catifelata momentului in care te vor anunta ” in seara asta  ies cu baietii. Nu ma astepta”.

5. Sa iti fie prieten – mda, discutabil. Ceea ce se intampla in general intre barbati si femei nu poate fi numita prietenie, pentru ca unui prieten ii spui cele mai intime ganduri, iti deschizi sufletul, ori cu totii stim ca intr-o relatie nu este indicat sa ii spui celuilalt choar tot daca nu vrei ca scandalul sa tina ca nuntile la tigani. Barbatii care iti sunt prieteni in general nu iti ajung parteneri de viata desi exista cazuri izolate de exceptii care confirma regula.

6. Sex – ta-na-naaa. Cred ca asta e! Incepe tot cu „S”. Asta este tot ce a mai ramas, esenta, combustibilul relatiilor.

Oare relatiile aveau un rost doar atunci cand femeia avea nevoie de barbat sa-i ofere toate cele? Acum, ca nu mai are cu ce sa o santajeze in ce fel isi exercita el puterea asupra ei? O vrajeste, o ia de nevasta, ii face un copil si iata, ea are nevoie de el. Daca nu se executa o ameninta ca o paraseste. In ultima vreme nici asta nu mai reprezinta o problema. Sunt atatea femei care isi cresc copiii singure… prea multe.

Daca nu ar exista atractia fizica, scanteia care sa porneasca masinaria, toti am fi doar… poate buni prieteni.

Partea cu adevarat ciudata este ca atunci cand incepi o relatie doar din atractie fizica, fara vreo compatibilitate mentala sau emotionala, e ca si cum ai pleca in excursie fara lanterna, provizii si cort. Focul se stinge dupa o vreme si ramai in intuneric, in frig si infometat.

Intotdeauna am vazut relatiile ca parteneriate in care doua persoane de sex opus (in acceptiunea mea) traiesc intr-o relatie bazata pe incredere si respect, in care nici unul nu incearca sa calce pe capul celuilalt, sunt dispusi sa imparta timp si spatiu ca sa traiasca experiente minunate impreuna, experiente care nu ar fi la fel daca le-ar trai singuri.

In schimb, ceea ce observ in jurul meu este o lupta continua pentru putere in care partenerii isi pandesc greselile unul altuia . Se apasa butoane: butonul vinovatie, butonul santaj emotional, etc.

Mai sunt si barbati care vor sex si atat. Cei care vor sex si atat se impart in cei care au curajul sa spuna inca de la inceput si cei care n-au… curaj.

O sa spuneti ca exista si femei care vor sex si atat. Eu o sa va contrazic, bine inteles… femeile vor mai mult decat sex. Ele sunt programate sa traiasca intr-un cuib, sa aiba grija de el, sa fie iubite si protejate. Cand se simte in siguranta si iubita femeia infloreste. Unele femei declara ca vor sex, si atat! pentru ca s-au saturat sa se implice emotional stiind ca rezultatul este acelasi, invariabil. Ele sunt acele femei care si-au zidit inima undeva atat de adanc incat nici unul nu va mai fi capabil sa o gaseasca si sa o calce in picioare.

Unele femei , pentru care sexul nu reprezinta o placere (din varii motive) , detin puterea asupra barbatilor pentru ca le ofera ceva ce ei au nevoie si ele nu. Automat le fac un serviciu, ele pastrandu-si capul limpede.

Si dupa toata aventura asta terestra, dupa aceasta radiografie, eu fac un popas si ma intreb: care este rostul haosului , al rispiei de energie, al ranilor?

Mai bine de atat, curentul New Age propovaduieste autosuficienta: nu ai nevoie de nimeni ca sa te simti iubit. Iubirea porneste din tine. Daca ai bucataria plina si nu suferi de foame nu te va putea santaja unul cu o felie de pizza care iti calca pragul la un moment dat. Sau poate ca nuanta afirmatiilor se refera la relatiile bolnave, dependentele afective, … insa iubirea are atatea nuante.

Iubirea e ca o prisma care reflecta lumina pura de la soare in cele 7 culori (rosu,orange, galben, vilet, albastru, indigo, violet). Exista iubirea dintre copii si parinti, iubirea intre frati, iubirea fata de prieteni, iubirea pentru partener. Fiecare este o nuanta diferita a iubirii. Poate ca eu ma iubesc suficient incat sa nu am nevoie de confirmari din partea unui barbat, suficient incat orice mi-ar zice si in orice fel m-ar ameninta sa nu aiba efect asupra mea,  insa exista emotii pe care nu le poti trai singur, cu familia, cu prietenii. Exista trairi pe care numai in cuplu le poti experimenta.

Viata este o experienta in care iti doresti sa cunosti cat mai multe, sa ai cat mai multe si variate trairi ca atunci cand te duci sa ai un bagaj frumos de vederi si nici un regret. Asa o vad eu. Asta vreau eu de la ea.

Nu ma pot multumi cu „asta e viata, Madalina! Te adaptezi. N-ai ce face.”

Vreau sa cred ca exista relatii evoluate si ca handicapul emotional si iresponsabilitatea nu sunt molime. Relatiile in care el si ea sunt adversari sunt ca un organism care sufera de o boala autoimuna , sau de o forma de cancer. Mai devreme sau mai tarziu organismul se consuma si moare.

In cazul in care hormonii sunt stapanii absoluti ai lumii sau ai haosului care se numeste lume… in care rostul relatiilor nu este conexiunea de calitate intre doua fiinte inteligente , atunci pe mine nu ma mai intereseaza jocul asta meschin.

 

IF YOU WANT TO CHANGE THE WORLD / DACA VREI SA SCHIMBI LUMEA

If you want to change the world love a man, really love him

Choose the one whose soul calls to yours clearly who sees you, who is brave enough to be afraid

Accept his hand and guide him gently to your hearts blood

Where he can feel your warmth upon him and rest there

And burn his heavy load in your fires

Look into his eyes look deep within and see what lies dormant or awake or shy or expectant there

Look into his eyes and see there his fathers and grandfathers and all the wars and madness their spirits fought in some distant land, some distant time

Look upon their pains and struggles and torments and guilt, without judgment

And let it all go

Feel into his ancestral burden

And know that what he seeks is safe refuge in you

Let him melt in your steady gaze

And know that you need not mirror that rage

Because you have a womb, a sweet, deep gateway to wash and renew old wounds

If you want to change the world love a man, really love him

Sit before him, in the full majesty of your woman in the breath of your vulnerability

In the play of your child innocence in the depths of your death

Flowering invitation, softly yielding, allowing his power as a man

To step forward towards you…and swim in the Earth’s womb, in silent knowing, together

And when he retreats…because he will…flees in fear to his cave…

Gather your grandmothers around you…envelope in their wisdom

Hear their gentle shushed whispers, calm your frightened girls’ heart

Urging you to be still…and wait patiently for his return

Sit and sing by his door, a song of remembrance, that he may be soothed, once more

If you want to change the world, love a man, really love him

Do not coax out his little boy

With guile and wiles and seduction and trickery

Only to lure him…to a web of destruction

To a place of chaos and hatred

More terrible than any war fought by his brothers

This is not feminine this is revenge

This is the poison of the twisted lines

Of the abuse of the ages, the rape of our world

And this gives no power to woman it reduces her as she cuts off his balls

And it kills us all

And whether his mother held him or could not

Show him the true mother now

Hold him and guide him in your grace and your depth

Smoldering in the center of the Earth’s core

Do not punish him for his wounds that you think don’t meet your needs or criteria

Cry for him sweet rivers

Bleed it all back home

If you want to change the world love a man, really love him

Love him enough to be naked and free

Love him enough to open your body and soul to the cycle of birth and of death

And thank him for the opportunity

As you dance together through the raging winds and silent woods

Be brave enough to be fragile and let him drink in the soft, heady petals of your being

Let him know he can hold you stand up and protect you

Fall back into his arms and trust him to catch you

Even if you’ve been dropped a thousand times before

Teach him how to surrender by surrendering yourself

And merge into the sweet nothing, of this worlds’ heart

If you want to change the world, love a man, really love him

Encourage him, feed him, allow him, hear him, hold him, heal him

And you, in turn, will be nourished and supported and protected

By strong arms and clear thoughts and focused arrows

Because he can, if you let him, be all that you dream

If you want to love a man, love yourself, love your father

Love your brother, your son, your ex-partner; from the first boy you kissed,

To the last one you wept over

Give thanks for the gifts; of your unraveling to this meeting

Of the one who stands before you now

And find in him the seed to all that’s new and solar

A seed that you can feed to help direct the planting

To grow a new world, together

~Anonymous~

 

 

Daca vrei sa schimbi lumea iubeste un barbat; dar iubeste-l cu adevarat

Alege unul al carui suflet il cheama pe al tau exact, care te vede; care este destul de curajos sa se teama

Accepta-i mana si ghideaza-l usor catre sangele ce iti inunda inima

Acolo unde iti poate simti caldura care il invaluie, acolo unde se poate odihni

Acolo unde focul tau ii va mistui povara grea

Priveste in ochii lui, priveste in profunzime si vezi ce salasluieste acolo, adormit, treaz sau timid…

Priveste in ochii lui si vezi acolo parintii si bunicii lui si toate razboaiele si nebunia ce au luptat-o spiritele lor intr-un tinut indepartat, intr-un timp indepartat.

 

Priveste catre durerile lor si luptele si framantarile si vina; fara sa judeci

Si da-i drumul, las-o sa plece

Simte aceasta ancestrala povara

Si fii constienta de refugiul, de siguranta pe care o cauta in tine

Lasa-l sa se topeasca in privirea ta

Si fii constienta ca nu trebuie sa oglindesti acea furie

Pentru ca tu ai un pantec, o dulce,  adanca poarta catre taramul care spala si vindeca vechile rani.

 

Daca vrei sa schimbi lumea iubeste un barbat, dar iubeste-l cu adevarat

Aseaza-te inaintea lui, in plenitudinea feminitatii tale, in suflarea vulnerabilitatii tale

In joaca inocenta a copilului, in adancimea mortii

O invitatie infloritoare, ce rasare usor permitandu-i sa fie puternic ca barbat

Sa inainteze catre tine… sa innoate in pantecul Pamantului, intr-o cunoastere tacuta, impreuna

Si atunci cand se va retrage… pentru ca o va face.. va fugi inspaimantat in grota lui…

Aduna-ti bunicile langa tine si inconjoara-te cu intelepciunea lor

Asculta-le soaptele usoare si calmeaza-ti feciorelnica inima speriata

Indemnandu-te sa ramai calma… sa astepti rabdatoare intoarcerea lui

Aseaza-te si canta la usa lui, un cantec al aducerii aminte, care il va mangaia, inca o data

 

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat

Nu ademeni sa iasa afara baietelul  dinauntrul lui

Cu capcane si ademeneli, cu seductie si pacaleli

Doar ca sa il atragi in capcana…intr-o panza a distrugerii

Intr-un loc plin de haos si ura

Mai ingrozitor decat orice razboi purtat de fratii lui

Aceasta nu este feminitate, este razbunare

Aceasta este otrava nenumaratelor abuzuri ce au avut loc dealungul anilor, violul lumii noastre

Si asta nu aduce nici o putere femeii, o reduce… pe masura ce ea il castreaza

Si ne ucide pe toti

Si chiar daca mama lui l-a purtat in brate sau nu a putut

Arata-i acum adevarata mama

Imbratiseaza-l si ghideaza-l in gratia ta, in profunzimea fiintei tale

In caldura mocnita a miezului Pamantului

Nu il pedepsi pentru ranile lui despre care crezi ca nu se potrivesc nevoilor si criteriilor tale

Plangi pentru el rauri dulci

Lasa ranile sa sangereze cand te intorci acasa.

 

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat

Iubeste-l inndeajuns incat sa i te arati goala si libera

Iubeste-l indeajuns incat sa iti deschizi corpul si sufletul catre ciclul nasterii  si al mortii

Si multumeste-i pentru oportunitate

In timp ce dansati impreuna printre vanturi turbate si paduri tacute

Fii destul de curajoasa incat sa fii fragila si permite-i sa soarba din moile si imbatatoarele petale ale fiintei tale

Permite-i sa stie ca te poate imbratisa, apara si proteja

Arunca-te in bratele lui si ai incredere ca te va prinde

Chiar daca ai fost scapata de o mie de ori inainte

Invata-l cum sa se renunte la el, renuntand tu la tine

Si uniti-va intr-un dulce nimic al inimii acestei lumi.

 

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat, iubeste-l cu adevarat

Incurajeaza-l, hraneste-l, permite-i sa fie, asculta-l, imbratiseaza-l, vindeca-l

Si tu, in schimb, vei fi hranita, sustinuta si protejata

De brate puternice si ganduri limpezi si de sageti precise

Pentru ca el poate, daca tu ii permiti, sa fie tot ce ai visat

 

Daca vrei sa iubesti un barbat, iubeste-te pe tine insuti, iubeste-ti tatal

Iubeste-ti fratele si fiul, iubeste-ti fostul partener, de la primul baiat pe care l-ai sarutat

Pana la ultimul pentru care ai plans

Multumeste pentru daruri; pentru revelatia din aceasta intalnire

Aceluia care sta in fata ta

Si regaseste-l in samanta a tot ce este nou sub soare

Samanta pe care o poti hrani si ajuta sa creasca ca planta

Pentru a creste o lume noua, impreuna.

(Traducerea si adaptarea  in limba romana Madalina Apostu)

ASA CUM SUNT…

Asa cum sunt… abia am ajuns sa descopar in ultima vreme. Asa cum descopar ca sunt nu ma place nimeni pentru ca oamenii s-au obisnuit sa le servesti personajul desprins dintr-o drama. Daca n-ai o poveste in spate nu te baga nimeni in seama, esti neinteresant.

Copilul care tipa cel mai tare este bagat in seama. Invatam asta de mici… unii mor incet pentru ca vocea lor nu se aude, altii dau din coate si calca pe tine pentru o farama de atentie si apreciere.

Ce s-a intamplat cu lumea asta in care traim? De ce nu mai suntem buni decat daca aratam ca in pozele din reviste?

De ce trebuie sa devenim altceva  decat ne-am nascut?

Asa cum sunt eu inauntrul meu nu pasa nimanui pentru ca nimanui nu ii mai place sa se joace de-a cautatul si decoperitul comorii. Toata lumea vrea comoara de-a gata.  Ar fi ideal daca ai fi ca o carte deschisa, eventual cu rezumat ca postfata, ca sa nu oboseasca cineva incercand sa desluseasca misterul: doua randuri in care sa fie descris intregul continut, intreaga poveste.

Astazi daca ai copertile din carton iar titlul abia se desluseste esti neinteresant. Copertile tale trebuie sa fie multicolore, cu sclipici, tipatoare, eventual sa contina nuditate ca sa meriti sa puna cineva mana pe tine, sa te deschida si sa vrea sa te citeasca.

E posibil, asa, cu coperti invechite de vreme, de la cati au incercat sa te citeasca si n-au avut rabdare pana la final, sa ajungi pe mainile unuia care o sa-ti rupa fila cu fila ca sa faca cornete din ele.

Cine mai are rabdare sa citeasca o carte asa cum este ea?

Aud pe buzele tuturor: „ai curajul sa fii tu insuti!” . Pentru ce?  Pot fi eu insami o eternitate si la ce imi foloseste daca nu ma ajuta in relatia mea cu semenii mei?

Asa cum sunt eu imi place sa ma bucur de viata, dar nu in cluburi si nu in baruri, ci in natura, alergand prin iarba… dar cine mai alearga prin iarba?

Asa cum sunt eu de cele mai multe ori ies la un film doar de placerea companiei, din placerea de a vedea un film cu cineva anume.

Asa cum sunt eu imi place sa comunic, sa exprim verbal ce simt si sa primesc un raspuns.

Asa cum sunt eu nu simt nevoia sa fac o colectie de diplome ca sa am o valoare. Mi-ar placea sa nu fim nevoiti sa  ne dovedim valoarea cumva pentru ca pierdem foarte mult timp in acest proces.

Mi-ar placea sa nu ne scuzam pentru ce suntem, pentru ca unii simt nevoia sa judece si sa eticheteze iar scuzandu-ne avem impresia ca imbunam cumva natura celuilalt. Nu se va intampla niciodata: un om pornit sa judece o va face indiferent de felul in care te porti. El judeca ce nu poate accepta inauntrul lui.

Asa cum sunt eu, cu gandurile mele, cu experientele mele, cu ideile si convingerile stranse in timp, merg pe strada … destul de anevoios…  si nu imi dau seama de ce, dintr-o data, ma misc atat de greu.

Nu, nu e ploaia care mi-a umezit hainele, nici macar gandurile multe nu sunt cele care imi ingreuneaza mersul.

Sunt ele, etichetele. Realizez ca sunt plina de etichete, atat de plina incat nici ochii nu mi se mai vad. Trec pe strada ca un stalp pentru afisaj public… singura diferenta este ca nu am nici un afis senzational lipit de mine, nimic sa atraga atentia, nimic sa trezeasca interesul.

Asa cum sunt, singurul lucru important pentru mine pe lumea asta este iubirea, insa constat ca este exact cel mai neinteresant lucru pentru ceilalti, si n-am cu cine sa o impart pentru ca oamenii vor case, masini, bani, situatii materiale, influenta, putere… iubirea pe care o am eu sa o ofer e total neinteresanta.

Asa cum sunt eu tot ce imi ramane de facut este sa raman eu cu iubirea mea sa privesc la spectacolul haotic ce se desfasoara inaintea ochilor mei, spectacolul oamenilor care joaca de mii de ani Baba Oarba, legati la ochi, in cautarea a ceva care deja este inauntrul lor.

 

UN RAZBOI FALS

Ascultam o melodie dimineata si am avut un fel de revelatie: razboiul dintre barbati si femei este indus. Cred ca ei sunt la fel de satui de el asa cum suntem si noi, sau o parte dintre ei sunt satui de razboiul asta la fel cum si o mare parte dintre noi sunt.

Plecand de la teoria conform careia femeile si barbatii provin de pe planete diferite, avand in vedere energia predominanta care ne face sa functionam, si de la ideea ca Pamantul este locul in care ne-am dat intalnire, am facut un pas inapoi ca sa am o privire de ansamblu al intregului tablou. M-am trezit spunand „hei, dar asta nu e razboiul meu! asa am fost invatata, ca suntem in razboi.”

Ceea ce se intampla astazi intre noi este rezultatul unei dezbinari induse. Spun induse pentru ca natural barbatii iubesc femeile si sunt atrasi de ele organic, iar femeile iubesc barbatii si sunt atrase de ei. Daca oferi unuia dintre ei posibilitatea sa aleaga intre intalnirea cu amicii si cea cu persoana pe care o iubeste in mod cert va alege persoana iubita (cazul este valabil numai in cazul in care iti iubesti cu adevarat partenerul/ partenera. nu se aplica in cazurile in care vegetam in relatii toxice si nu avem curajul sa facem nimic).

Oamenii isi canta predominant iubirea: ei canta despre o ea la care viseaza sau dupa care plange, ele la fel.

E ca si cum la inceput in tabara barbatilor a existat un individ  care a fost respins de una dintre femei pentru ca nu simtea nimic pentru el , iar el, orgolios si plin de ciuda, a inceput sa-i convinga si pe ceilalti ca femeile nu sunt bune de nimic, ca te inseala si te mint si sunt ca niste vulpi. I-a privat de proria experienta si i-a instruit sa nu-si deschida niciodata inima in fata femeii pentru ca, negresit, aceasta i-o va lua. In tabara femeilor , cea dezamagita de el le-a invatat pe toate ca pe barbati nu te poti baza si ca nu merita sa le oferi dragostea, ca ei nu sunt interesati de ce poarta o femeie in suflet si sunt doar animale care alearga dupa imperechere.

In felul acesta timp de secole cele doua tabere au fost in razboi. Au mai scapat cand si cand indivizi care s-au indragostit, dar s-au ferit fata de camarazii lor care ii luau peste picior „ce-ai facut , omule? Te-ai inmuiat? Ti-a luat mintile o fusta?” De parca jurasera credinta unui cod de onoare ca niciodata nu isi vor arata adevaratele sentimente fata de femei si se vor purta dur si distant ca sa nu cada cumva in mrejele dragostei, pentru ca atunci vor fi pierduti… atunci chiar vor fi fericiti, si numarul celor care erau impotriva femeilor scadea. De parca au jurat sa cunoasca „inamicul”, sa-i descopere punctele slabe si sa-i aplice lovitura fatala.

Asa vad eu  tabloul interactiunii dintre barbati si femei.  Scaparile care exista sunt ale acelora care si-au ascultat mai degraba inimile decat sfaturile cercului social in care au crescut.

Am descoperit, cu bucurie,  ca vine puternic din urma o generatie de oameni care pun mai putin pret pe experientele parintilor care ii sfatuiesc „de bine” si mai mult pe intuitia lor si pe propriile experiente.

Analizati-va subconstientul si descoperiti care sunt primele invataturi, sfaturi oferite de parinti sau de cei care v-au educat vis-a-vis de sexul opus. Atitudinea pe care o aveti vis-a-vis de sexul opus este rodul propriilor voastre experiente sau al experientelor parintilor sau prietenilor induse voua?

Tare mi-as dori sa traiesc ziua in care barbatii si femeile nu mai sunt in razboi. Si mi-as mai dori sa pot sa o iau de la capat cu descoperirea pe care am facut-o oarecum recent.

Pana atunci va doresc tuturor sa aveti o calatorie plina de iubire pe aceasta planeta.

Cu drag,

Doctorul de Suflete

IUBIREA

Iubirea este legea pe baza careia functioneaza sufletul. Iubirea pura, cea pe care putin o cunosc cu adevarat, este acea iubire neconditionata, este aceea care ofera si nu asteapta recompensa.
Conceptul de iubire asa cum il cunoastem majoritatea dintre noi, cel care ne-a fost implementat inca de mici este acela de „eu te iubesc, tu de ce nu ma iubesti?” sau „uite cum se poarta, desi eu i-am facut numai bine si am fost umarul pe care a plans!”.
Am observat relatiile din jurul meu si mi-am analizat propriile relatii trecute. Am realizat ca de foarte putine ori intram intr-o relatie pregatiti.
Ce inseamna pregatiti? Esti pregatit sa intri intr-o relatie atunci cand stii ca poti sa oferi doar pentru bucuria si satisfactia de a face lucrul acesta, pur si simplu. Atunci cand oferi si te astepti ca celalalt sa aprecieze sau sa se bucure exista o hiba. Analizeaza-te si vei vedea ca ai nevoie de confirmari.
Cand iubesti si astepti sa fii iubit exista probabilitatea sa nu primesti ceea ce vrei. Atunci fie poti sa accepti, aparent, relatia asa cum este pana cand se aduna inauntrul tau destula frustrare incat sa reactionezi, fie pui capat in acel moment. Indiferent in care din cele doua cazuri te afli te vei trezi ca dai vina pe celalalt pentru esecul tau. Ai fi surprins daca ai afla ca responsabilitatea este in totalitate a ta? Ai fi surprins daca ai afla ca in iubire nu exista vina?
Vina este nevoia ego-ului de a se sustrage responsabilitatii. Vina este din frica.
Atunci cand plec de la premisa ca eu sunt responsabil cand ceva nu merge cum imi doresc am facut primul pas spre iubire. Veti spune, probabil, ca este imposibil sa fii responsabil pentru absolut tot ce se intampla.
Eu m-am analizat si am descoperit ca sunt responsabila pentru absolut tot ce mi se intampla, pornind de la un gand negativ, de la o judecata, de la idei preconcepute care s-au cimentat in subconstient.
Acum, cand o relatie nu este ceea ce imi doresc, in loc sa ma simt nedreptatita si sa ma retrag intr-un colt suferind in tacere, ma gandesc „care sunt conceptiile mele referitoare la …barbati, barbati insurati, barbati care inseala?” , „care sunt asteptarile mele vis-a-vis de un gest?”. Raspunsul vine negresit.
Cea mai mare problema a mea, de cand ma stiu, au fost relatiile cu barbatii. M-a macinat atat de mult incat am trecut prin toate stadiile: de la ura si aruncarea pisicii in gradina celuilalt, la umilinta si indreptarea catre mine. Dupa ce am intors problema pe toate partile, dupa ce am fost posesiva si geloasa, dupa ce am obosit si am dat in extrema in care nu imi mai pasa, dupa ce am reuntat, abia atunci m-am indreptat spre mine.
Atunci cand m-am indreptat spre mine am aflat ca avand asteptari am o stare echivalenta cu nemultumirea, si dupa cum stiti „nemultumitului si se ia darul”, si asta e un mare adevar. Atunci am aflat ca cel mai bun lucru pe care il pot face este sa ma iubesc pe mine in primul rand, sa ma pretuiesc si sa imi dau voie sa am vise care nu sunt legate (conditionate) de o alta persoana.
Care sunt primii pasi pe care ii facem in mod normal cand intram intr-o relatie? Ne indragostim nebuneste, nu dam atentie detaliilor, prindem aripi si ne purtam dusi de val. Apoi cand ne-am plictisit sa traim in prezent, sa traim dragostea care se intampla in acel moment, fara judecati din trecut si fara asigurari de viitor, incepem sa ne facem planuri de viitor, impreuna. Atunci il conditionam pe celalalt de propria noastra persoana. Acele planuri devin un angajament ferm.
Ce se intampla daca celalalt isi schimba perceptia asupra relatiei? Ce se intampla daca celalalt are propriile vise pe care nu le impartasim? Va mai avea spatiul pentru propriile vise?
In momentul acela nici unul, nici celalalt nu mai are propriile vise pentru ca a renuntat la „eu” cand l-a imbratisat pe „noi”. Asta poate merge un timp. Sufleltul vrea aripi din nou. Sufletul nu poate sta fara aripi, el este ciung si suferind fara aripi.
Toata frustrarea taierii aripilor iese la suprafata si sufletul isi cere dreptul. Toata frumusetea relatiei devine un cosmar, o lupta de eliberare, si nu mai gasesti nimic frumos in ea.
Nu spun ca am gasit solutia general valabila pentru ca fiecare caz. Fiecare noua relatie este o noua ecuatie in care cei doi implicati sunt doua variabile si momentele traite de cei doi sunt o infinitate de combinatii.
Am ajuns la concluzia ca singuratatea este unul dintre cele mai valoroase daruri oferite omului. Singuratatea doare, ranile dor. Atunci cand esti singur ai impresia ca zaci pe fundul iadului si traiesti sentimentul ca nu vei mai iesi de acolo in veci. Dar spre placuta mea surprindere omul a fost creat cu o putere de regenerare absolut sublima. De fiecare data cand trecem printr-un iad suntem atrasi sa mergem catre rai. De ce? Pentru ca suntem atrasi mereu de opusul situatiei in care suntem. Asta este puterea data de Dumnezeu, pentru ca toate lucrurile in Univers sunt create sa tinda spre un echilibru optim. Conditia esentiala este sa dam voie lucrurilor sa fie si sa le observam.
Relatia dintre un barbat si o femeie este importanta, nu neg lucrul acesta, insa este importanta pornind de la premisa ca ea ajuta spiritul sa atinga cele mai inalte culmi ale iubirii neconditonate. Relatia asta ajuta daca are o baza pura si daca porneste din neconditonat, nu din necesitate. In viata lucrurile pe care le vrei inseamna ca nu le ai, si daca nu le ai inseamna ca ai un gol. Si am ajuns iar la astuparea golurilor si motivatia care ne determina sa pornim pe un anumit drum.
Chiar daca nu sunteti de acord cu mine cel putin ganditi-va la afirmatiile mele. Ceea ce am impartasit cu voi acum porneste din propria-mi experienta, porneste din analiza pe care mi-am aplicat-o eu mie.
Suntem la fel, va amititi?

Cu iubire neconditionata,

Doctorul de Suflete

RESPECTUL DE SINE

80% din activitatea mea se bazeaza pe observare si analiza, atat in profesia mea cat si in viata de zi cu zi. Ma pasioneaza natura umana si m-a pasionat de cand ma stiu.
In fiecare zi intalnesc si observ mai multe tipuri de oameni: oameni veseli sau oameni tristi, oameni optimisti sau oameni pesimisti, oameni orgoliosi si oameni umili, oameni calmi sau oameni nervosi.
Ce au in comun toti acestia? Natura umana. In esenta oamenii sunt la fel, esenta naturii umane fiind sufletul. Sufletul este dat de Creatorul nostru al tuturor, fie ca unii il numesc Dumnezeu, altii Buddha, unii Allah sau mai stiu eu cum. Un lucru stiu sigur: tot ce ne inconjoara exista pur si simplu, ceea ce se schimba este perceptia noastra asupra lucrurilor.
Mintea umana este cea mai puternica arma si cel mai frumos dar care ne-a fost oferit. Singura problema reala este faptul ca trebuie sa invatam sa o strunim, sa invatam sa o controlam in folosul nostru fara a o lasa sa ne domine existenta.
Inca de cand ne nastem mintea noastra este bombardata de reguli: suntem invatati sa respectam parintii, vecinii, profesorii, pe cei mai in varsta in general. A doua lectie ar fi sa ne iubim parintii, fratii si surorile, rudele. Insa din acest tablou lipseste cea mai importanta piesa. Care?
Cine ne invata sa ne respectam pe noi? Cine ne invata sa ne iubim pe noi insine?
Religia ne invata sa ne sacrificam pe altarul altruismului si sa oferim ultima noastra bucata de paine si camasa de pe noi aproapelui nostru, ne invata sa plecam capul si sa fim umili.
Ce ramane din noi? Ne anulam ca fiinte? Ajungem sa nu mai stim cine suntem?
Am invatat sa ne uitam inafara noastra si sa admiram, uneori sa adulam, alte persoane considerandu-le speciale, cu har, cu talent, deosebite. Uneori nu vedem ce talente, ce comori se afla dedesubtul cutiei pe care stam de o viata intreaga plangandu-ne de mila. Nimeni nu este responsabilitatea altcuiva. Noi suntem responsabilitatea noastra si este cel mai usor asa.
Cu siguranta cunoasteti vorba „Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista”!
Apoi apare intrebarea cum poti iubi cu adevarat pe cei din jurul tau daca nu te iubesti pe tine? Cum poti avea respect fata de oameni si natura daca nu te respecti pe tine ca om?
Si aici ma refer la adevaratul respect, nu la preamarirea egoului. Ego-ul ca sa se simta bine calca pe valorile din jurul lui, distruge in loc sa creeze. Ego-ul se simte cu atat mai bine cu cat ce este in jurul lui este nimicit si calcat in picioare. De ce? Pentru ca Ego-ul nu creeaza, Ego-ul nu se inalta. El poate fi mare doar comparand. El nu creste ci simte nevoia ca lucrurile din jurul lui sa fie mici pentru confortul maxim.
Insa ceea ce ne reprezinta cu adevarat este sufletul, acela creat dupa chipul si asemanarea divina. Sufletul este iubire. Iubirea da aripi. Cu cat mai mare este Ego-ul cu atat mai mic si ascuns este sufletul.
Sufletul creste doar cu iubire; asta este hrana lui, unica lui hrana. Sufletul creste cu iubire dar nu iubirea din exterior ci cu iubirea de sine, in cea mai pura forma.
Iubirea aceea pe care o cunoastem toti si dupa care multi am tanjit sau mai tanjim este iubirea egoista, acea iubire epuizanta, care te seaca de energie cerand mereu confirmari, tinandu-te mereu in loc, atarnandu-ti lanturi de aripi, asteptand mereu ca altcineva sa te iubeasca, sa aiba grija de tine si daca esueaza poarta vina.
Iubirea pe care o cere sufletul este iubirea neconditionata si orice gest provenit din aceasta. Eu ma iubesc si ma respect pe mine atunci cand nu ma mai compar, atunci cand imi recunosc adevarata valoare fara sa ma subestimez sau sa ma supraestimez. Eu ma iubesc si ma respect atunci cand consider ca prima mea grija este fata de mine si nu fata de existenta altora. Eu ma iubesc si ma respect atunci cand fac lucruri care imi umplu inima de bucurie, care imi dau aripi, atunci cand investesc pasiune in ceea ce creez.
Eu ma iubesc pe mine si, implicit, il iubesc pe Dumnezeu. Cum am ajuns la concluzia asta?
Simplu: Dumnezeu este in tot si in toate. El este in fiecare molecula de apa, in fiecare fir de iarba, in fiecare frunza, in fiecare floare, in fiecare nor si in fiecare ploaie, in fiecare rasarit si apus de soare, in fiecare suras, in fiecare mana intinsa, in fiecare lacrima, in intuneric si in lumina deopotriva, si nu in ultimul rand in fiecare om, deci si in mine. Japonezii au cultivat dintotdeauna respectul pentru om si natura ca un tot unitar, neputand exista unul fara altul. Ei au inteles cel mai bine creatia in maretia ei.
Abia atunci cand ma iubesc si ma apreciez la adevarata mea valoare abia atunci pot sa spun ca imi iubesc Creatorul – iubind creatia. Noi toti suntem creatia, fiecare in parte si toti laolalta.
De cele mai multe ori cautam confirmarea valorii noastre in ceilalti, si tot de atatea ori ne lovim de ego-uri care n-ar recunoaste ca exista cineva mai valoros, exact ca Imparateasa din povestea „Alba ca Zapada”.
Cea mai clara oglinda a ceea ce suntem este sufletul nostru, deci priviti in interior.
Invatati sa va iubiti si invatati-va copiii sa se iubeasca pe ei insisi. Invatati sa spuneti DA, dar invatati si cand sa spuneti NU. Ramaneti acele fiinte dotate cu o coloana vertebrala care fac cinste Creatorului lor.

Din Suflet pentru voi,

Doctorul de Suflete