Posts Tagged ‘relatii’

ECUATII cu RELATII

Astazi in drum spre casa, in marea liniste care a cuprins orasul, ma gandeam la o definitie a relatiei intime sau RELATIA cum o numim.

RELATIA in acceptiunea mea pentru a se manifesta in autenticitatea ei are nevoie de doi oameni liberi (fara angajamente dintr-o alta relatie), atrasi unul catre celalalt si dispusi sa imparta timpul, viata si trairile unul cu celalalt.

Din nefericire oamenii intra in relatii din cele mai ciudate motive.

Plictiseala este, dupa parerea mea, cel mai des intalnit motiv. Cel mai dificil pentru majoritatea fiintelor umane este traiul de unul singur. Cand esti singur incepi sa-ti auzi gandurile, ies la suprafata balaurii treziti din starea latenta. Multi o iau razna in singuratate pentru ca nu se cunosc pe ei insisi. Singuratatea vine cu un motiv intemeiat: invata sa petreci  timp cu tine, invata sa te cunosti.

Foarte multi intra in relatii si varsa gunoaiele pe care le cara cu ei de ani de zile in speranta ca mai pot pacali un pic viata si ca ele pot fi mai usoare daca sunt carate in doi. Ce fel de iubire e aia daca pui in carca partenerului gunoaiele tale?

Altii sunt dependenti de senzatii: sar dintr-o relatie in alta  in cautarea fiorului de inceput sau isi cauta o relatie comoda care sa le permita salturi periodice.

Devine dificil pentru omul din ziua de azi sa fie fidel unei relatii in contextul in care foarte putini aleg sa petreaca timp in solitudine pentru a se cunoaste. Atunci cand nu te cunosti habar nu ai ce vrei de la viata sau  cum vei reactiona in anumite circumstante (lucru dificil si asa celor care se cunosc oarecum pe ei insisi). Sarim din adolescenta in viata fara ca cineva sa ne fi ghidat pasii in vreun fel intelept. Incepem relatii aiurea, ne ranim unii pe altii si de aici si haosul. Foarte multi nu au autocontrol si respect pentru ei si cei de langa ei.

Am invatat sa vedem si sa vrem. Ne place un om ca aspect, ne simtim atrasi insa habar nu avem ce fel de om sta in fata noastra. Multi reusesc sa ascunda o vreme ce considera ca le-ar face reclama proasta (ne-a invatat societatea cum sa ne transformam in produse de marketing), insa ulciorul spart nu merge de multe ori la apa.

Ne fortam prea mult, invatam prea putin.

Este dificil pentru individ sa existe intre legile firii si legile societatii. Prea putini isi mai asculta inima, si cand spun inima nu ma refer la fiorul generat de atractia fizica. Inima are intelepciunea ei, intelepciune care nu are nimic in comun cu furia hormonala sau atractia fizica,  nu are nimic in comun cu tiparele si ranile emotionale din copilarie pe care incercam sa le vindecam printr-o relatie.

Cred ca ar scadea numarul oamenilor raniti in relatii daca la inceputul uneia si-ar pune fiecare intrebarea „de ce intru in relatia asta?” Intru pentru ca vreau sa ofer sau pentru ca vreau sa primesc? Intru pentru ca ma plictisesc sau pentru ca simt nevoia sa impartasesc momentele de bucurie cu cineva? Intru pentru ca iubirea intr-o relatie nu pot experimenta in nici un alt context sau ca sa fiu in randul lumii? Intru intr-o relatie pentru ca vreau un copil? Pentru ca vreau statut social?

Asa a fost inventata casatoria care de cele mai multe ori nu are nici o legatura cu iubirea. Iubirea nu este conditionata. Iubesti omul de langa tine indiferent daca iti ofera sau nu un copil, daca iti ofera sau nu statut social. Il iubesti, il sprijini si cresti odata cu el. Inveti sa te hranesti din bucuria si succesul lui si invers.

Atunci cand eram copii de ce simteam nevoia sa ne jucam cu altcineva? De ce simteam nevoia sa impartim jocul? Nu cumva pentru a ne bucura impreuna de joc? Sau ca sa trisam, sa transformam joaca intr-o competitie , sa vrem sa castigam cu orice pret? Sa ne bucuram de tristetea celuilalt?

Asa se contureaza o relatie in mintea mea.

Din nefericire  tiparul meu este utopic in contextul social pe care il traiesc.

Prea e in viata ca la piata. Cine mai asteapta un produs de calitate cand il poate inlocui cu orice?

FUMATORII DE VIATA

Dedic aceste cuvinte acelora care trec prin viata fumand-o.

Nu pot sa nu observ doua categorii de oameni: cei care isi aleg un spatiu solid, sanatos, in care aleg sa construiasca ceva si aceia care o viata intreaga experimenteaza fara sa isi consume prea multa energie cu aprofundarea domeniilor, indiferent care ar fi ele.

Acum nu o sa vorbesc de aceia care construiesc, care dezvolta. Mi s-a pus pata pe fumatorii de viata.

Fumatorii de viata trec prin scoala cat fumeaza o tigara, apoi trec prin relatii pana se termina alta tigara, schimba locurile de munca de la o tigara la alta. Pe ei ii extaziaza de fapt senzatia de a invata, senzatia de a fi intr-o relatie sau senzatia de a avea o ocupatie. Nu au un scop precis, nu au un plan , ei doar traiesc.

Nu e nimic rau in a vrea sa traiesti cat mai frumos atata timp cat nu incurci pe nimeni.

E o vorba in popor: daca a destula rabdare o sa afli de ce nu a mers cand voiai tu, Mi-a fost confirmata in repetate randuri.

Testul timpului nu da gres. Daca esti un constructor sigur ai un plan, ai pus la punct fiecare detaliu. Stii ca atunci cand respecti planul facut la final te vei bucura de ceea ce ai creat. Arhitecti exista in toate domeniile vietii. O conditie esentiala pentru un constructor este rabdarea. Este imperios necesar sa ai rabdare si sa fii atent, sa estimezi corect momentul in care poti lua decizia de a face o mutare.

Pe de alta parte un fumator de viata e mereu pe fuga. Din moment ce el nu are un plan si nu il intereseaza produsul finit timpul devine dusmanul lui. Ideea este sa bati un cui intr-o grinda, sa vezi cum este, cum te face sa te simti , ca sa te poti lauda la un moment dat „bhaaai, eu stiu sa fixez grinzi” si apoi sa o iei din loc pentru ca sunt atatea lucruri pe care trebuie sa le bifezi.

Problema apare atunci cand un fumator de viata incearca sa se asocieze cu un constructor. Problema nu este a fumatorului de viata, cat a constructorului. De ce? Pai… vine un fumator de viata care a bifat x, y, z activitati, le-a trecut in CV ca experienta (si nu minte pentru ca de facut le-a facut) si iti spune „eu am experienta in x, y, z domenii”. Te da pe spate. Te gandesti „omul asta e valoros. Daca ma asociez cu el, la experienta pe care o areee… este imposibil sa nu imi iasa”. Insa el se asociaza cu tine ca sa te transforme intr-o bifa dupa care isi vede de drum.

Cum poti sa triezi constructorii de fumatori? Simplu. Testul timpului, al rabdarii. Un fumator de viata  nu o sa aiba niciodata rabdare sa construiasca. El traieste acum. Nu are viziune, nu are dorinte, nu gaseste satisfactie in creatie, el este doar consumator.

Toti, dar absolut toti, pica testul timpului.

Puteti recunoaste fumatorii de viata in relatii? 🙂

Sunt aceia care dupa un timp (de la cateva zile la cateva luni, 2-3 ) gasesc un pretext sa isi vada de drum. Ei nu stiu ce vor. Doar testeaza… si perioada de testare se poate extinde pana la senectute. Nu ii intereseaza investitiile sentimentale.

Tzac-pac ne-am cunoscut. Dupa doua saptamani… tzac -pac… vorbim de nunta. Dupa o luna nunta e gata. La fel, tzac-pac.

La cateva zile dupa nunta planificam copiii. „Hmm , oare cum o fi sa ai copii? Tzac-pac! S-a nascut copilul. Hmm, nu e asa frumos cum povestesc unii. Copiii plang si fac mult rahat, te determina sa cheltuiesti bani si necesita mai multa atentie decat imi imaginam. E cam plictisitoare relatia asta! In plus, crdeam ca atunci cand ne casatorim facem sex mai des  decat inainte. Tzac-pac… divort. Ne vedem de viata noastra. ” Si totul intr-un timp record… doi ani, poate trei daca au nervii mai tari.  Genul asta de oameni la 30 de ani au deja trei-patru divorturi la activ si mai multi copii pe care ii viziteaza sau nu.

Recunosti o persoana care vrea sa construiasca ceva dupa rabdarea si perseverenta de care da dovada.

TESTUL TIMPULUI. 🙂

PE PIATA

In  relatii este la fel ca pe piata locurilor de munca: nu te adaptezi , ramai pe bara.

Te-au dat afara de la locul de munca  dupa zece ani de prestat . Te simti obosita si gasesti destul de dificil sa iti faci CV-ul prezentabil. Cumva, cu ajutorul unei prietene, reusesti sa il incropesti dar ce faci cu stima de sine , cu increderea?

O mana de prieneti buni , cei care au ramas langa tine indiferent de rahatul prin care treci, indiferent cat de deprimanta esti sau ca esti o companie oribila, iti tin discursuri motivationale : Nu te lasa! Nu esti chiar asa de in varsta! Nu -i timpul trecut! Te poti mobiliza! E ca mersul pe bicicleta.

Dintr-o data te simti plina de viata. Incepi sa crezi ca valorezi ceva, Te uiti in oglinda si iti dai seama ca nu ti-ai pierdut stralucirea, inca. Iti spui: NU! Nu ma dau batuta! Nu renunt!

Te apuci si citesti carti motivationale care iti povestesc retete de succes ale unor indivizi care par fericiti  (si eu as fi fericita cu banii veniti din drepturile de autor). Incet-incet iti revii si trimiti CV-ul tau la fiecare companie care te intereseaza.

Primul interviu… zambitor.. totu-i frumos, organizat, stralucitor. Nu, nu te potrivesti profilului. Iesi abatuta din cladire. Incepi sa crezi ca iar ti se naruie Universul.

Ajungi acasa. Mai deschizi un pic cartea aia motivationala dupa ce ti-ai umflat fatza de plans.

Intre timp mai faci un curs de recalificare. Niciodata nu e tarziu pentru adaptare, si apoi… da bine in CV.

Parca-parca ti-ai recapatat curajul incat sa faci fata urmatorului interviu.

Al doilea interviu: stiti… noi apreciem capacitatea de adaptare a angajatului. Da , avem nevoie de personal cu experienta si totodata deschis noului (in traducere: o persoana cu o vasta experienta dar care sa fie dispusa sa-si ia la revedere de la experienta pentru ca noi vrem sa o invatam de la zero cum sa se plieze pe necesitatile noastre).  Uneori va fi necesar sa ramaneti peste program.

– Orele suplimentare se platesc?

– Noi rasplatim pasiunea. Vrem sa vedem ca investesti pasiune asa cum a  investit fondatorul companiei.

– Bine, dar am si eu viata personala! Pentru aceea cand mai am timp? Cand mai am timp sa traiesc?

– Compania noastra ofera concedii platite. 24 de zile intr-un an.

– Nu stiu… as vrea sa ma mai gandesc.

– Desigur. Fiecare trebuie sa-si evalueze prioritatile.

Refuzi oferta. Ti-ar place sa ai un pachet de beneficii avantajos dar parca iti place sa traiesti si viata pe care o ai , inainte sa nu te mai poti misca fara baston.

Trece timpul. Se aduna facturi de plata. Te simti stransa cu usa. Iti dai seama ca orice salariu e mai bun decat nici un salariu. Iti propui sa accepti urmatoarea oferta de munca. Chiar daca nu vei mai avea asa de mult timp pentru tine si daca n-ai bani, poti sa-ti bagi timpul liber fix in … fund.

Nimeresti un loc de munca prost platit unde metoda de comunicare intre superior si angajat este codul Morse batut cu biciul.

N-ai acceptat a doua oferta pentru ca ti s-a parut deplasata si ai asteptat pana ai devenit disperata si ai acceptat orice.

Ziceam ca toata povestea este similara relatiilor intre barbati si femei.

Dupa 10 ani de casnicie divortezi. Esti o femeie cu experienta si cu cel putin un copil. Te gandesti: nu mai rezistam oricum in rahatul ala. Trebuie sa gasesc ceva mai bun.

Dupa ce iti revii fizic si psihic te aranjezi astfel incat sa iesi cu o marfa buna pe piata oamenilor disponibili .

Incepi sa mai scoti si tu nasul in lume: gasesti fie sub pregatirea ta, fie cu pretentii prea mari, fie… interesati doar de part-time.

Te retragi dezamagita o vreme. Te gandesti daca mai valorezi ceva cumva. Intre timp iti vine ideea ca ar trebui sa te repari. Poate esti defecta, de-aia nu merge.

Dupa ce te aduni te inscrii la cat de multe seminarii de dezvoltare personala iti permite bugetul. Ai un singur tel: TREBUIE SA MA REPAR! E CEVA NEINREGULA CU MINE!

La cursurile de dezvoltare personala ti se confirma ca esti defecta, ca trebuie sa repari relatia cu trecutul, cu parintii, cu rudele moarte, cu rudele vii, cu prietenii, cu dusmanii. Toate acestea necesita mai multe seminarii, mai multi bani si munca sustinuta cu tine insuti. Credeai ca viata ta e un vis urat. Acum ai certitudinea ca e un cosmar.

Dupa 4-5 seminarii de dezvoltare personala ai curaj sa declari ca esti o noua tu. Gata! De acum trebuie sa se vada rezultatele.

Incerci iar sa mai pui de o relatie.  Esti mai mult decat calificata. Tipul nu iti face fata si pleaca. Nu esti tu. E ceva la el. Iarta-l ! Iart-o si pe ma-sa care l-a nascut si pe taica-su care i-a fost model masculin. Nu in ultimul rand iarta-te pe tine ! E ceva in trecutul tau care atrage imbecili! Poate e ceva karmic. Iarta-te ca sa nu te imbolnavesti de ceva incurabil  (fie vorba intre noi , cursurile de dezvoltare personala cred ca sunt o conspiratie internationala menita sa ucida revolutia feminista si sa faca femeia mai toleranta decat era cand incasa pumni in gura cu zambetul pe buze si pupa mana stapanului).

Respiri plina de serenitate. Nimic nu te poate dobori. Iubirea este peste tot. Tu esti iubire. Cu toate astea te simti singura ca dracu si plina de ciuma bubonica.

Prietenele tale iti confirma ca nu e nimic in neregula cu tine. „Ce-i al tau e pus de-o parte”. Nu se stie cat de de-o parte.

Prinzi curaj. Iesi iar la intalnire. „Nu e nimic in neregula cu mine. Sunt iubibila.”

Urmatorul iti spune ca el isi doreste foarte mult o relatie dar tine mult si la libertatea lui. (in traducere: eu o sa vin si plec cand vrea cula mea . Asa sunt eu. Cine ma iubeste ma accepta asa cum sunt. Nu-i nimic aiurea in a vrea sa te puti , fara atasamente, fara resposabilitati. Responsabilitatile sunt pentru fofonari si ladari. Eu stiu care imi este valoarea. Daca vrei sa fii cu mine… cand sunt pe acasa.. ok).

Te gandesti: ce sa fac?  Sa accept? Daca nu accept o sa fiu iar singura. Daca accept, macar e cineva care se gandeste la mine din cand in cand. O sa am si eu cui sa fac lucruri (curat in casa, mancare, spalat calcat rufe…)

Accepti compromisul. Pana la urma nu mai esti chiar tanara, ai ceva experienta la activ, ai si un copil. Umbla vorba in targ ca alea cu un copil sunt bune numai part-time. Nu mai poti face nazuri. Femeile singure sunt triste.

Trece o vreme si iti dai seama ca de fapt femeile singure intr-o relatie sunt triste. Daca atunci cand esti solo mai ai speranta care iti pune un zambet in coltul ochilor, cand esti singura intr-o relatie speranta nu e prietena ta. Speranta nu se uita la oamenii care au ales cu mana lor. Ei au lua o decizie si trebuie sa traiasca cu ea. Deci Single with Hope, In a Relationship with Decision.

Exista femei care ar face oricate cursuri de recalificare si de mulare pe situatie, oricat de jalnic ar fi angajatorul, pentru ca, da, el este angajatorul, el plateste facturile si papica, el cumpara hainute, masinute si vacante. Daca nu ne purtam conform codului deontologic putem zbura  si cine stie cand ne mai angajeaza altul, nu? Altfel nu mai vin banii. E in pericol viata!

Eu, pe de alta parte, ma gandesc : de ce as deveni mai toleranta? De ce as accepta orice? Eu imi platesc singura facturile. Da, e drept ca nu imi cumpar imbracaminte in fiecare an, nu merg in vacanta in fiecare an, exista luni in care abia am ce sa mananc, dar sunt libera, nu sunt sclav pe plantatie.

De ce mi-ar pasa daca sunt placuta sau nu? De ce mi-ar pasa daca am o relatie sau nu? Atata timp cat oferta ma lasa rece de ce m-as agita?

I’m a free lancer 🙂 Vrei sa incheiem un cotract? Atentie la literele mici ! Am experienta.

VIATA NU E SUPERMARKET

Ai stat vreodata sa iti analizezi viata? Te-ai intrebat vreodata: de ce nu sunt fericit / fericita? Ai luat la puricat fiecare decizie pe care ai luat-o si ti-a schimbat drumul?

Eu fac asta mai tot timpul: analizez … analizez pasii, deciziile, urmarile, trairile.

In urma ultimei analize am ajuns la concluzia ca in viata mi-am setat prea multe limite, prea multe praguri, prea multe reguli. Ca si cum daca viata ar fi usoara si lina n-ar mai fi destul de palpitant. Ca si cum doar suferind simt ca traiesc.

Chiar eu mi-am pus de multe ori bete in roate. Mi-am dorit sa fiu fericita dar fericirea era mereu conditionata de cateceva: ce-o sa zica ai mei, ce imagine proiectez, daca o sa fiu judecata, daca raman singura? O sa fiu fericita cand scap de datorii. O sa fiu fericita cand o sa am o relatie stabila in care sa-mi gasesc echilibrul. O sa fiu fericita dupa ce termin facultatea. O sa fiu fericita dupa ce fac un copil. O sa fiu fericita cand copilul mai creste putin. O sa fiu fericita dupa ce obtin postul pe care mi-l doresc.

Intotdeauna a existat o linie a orizontului pe care dansa in echilibru fericirea mea. Acelasi cerc vicios plin de reguli in miscare browniana.

Imi doresc o relatie … dar relatia mea trebuie sa fie asa… asa si … asa. Nu-i nimic rau in a stii ce iti doresti , in a creiona cat mai exact cum doresti sa fie realitatea ta. Devine rau atunci cand nu mai esti fericit, atunci cand in sfarsit viata iti da o pauza si tu profiti de ea pentru a-ti pune la punct un nou plan „cum sa ma chinui in 6 pasi”.

Si apoi… mai e ceva: in viata vrem sa gasim totul intr-un loc, ca la supermarket, se existe un singur om care sa ne satisfaca toate nevoile si acela sa fie partenerul de cuplu…. eventual.

Hmm , ia sa vedem, de unde vine asta? Am impresia ca este o trasatura in majoritate intalnita la femei, pentru ca erau judecate daca aveau amanti. Casatoriile erau aranjate pe vremuri, erau menite sa imbunatateasca starea financiara sau rangul familiei. Aproape niciodata intre soti nu exista atractie fizica. Actul sexual era consumat in vederea producerii mostenitorilor. Odata ce acest lucru era indeplinit el isi vedea de ale lui si ea, daca putea, avea un amant, pana era prinsa si umilita decazuta din drepturi, etc. Asadar societatea a constrans femeia sa caute tot ce isi doreste intr-un singur loc, de la un singur om, sa ofere exclusivitate.

Nu inteleg insa de ce sa ceri unei femei exclusivitate cand tu, barbatul, nu esti in stare sa oferi asta?

Rareori un om iti poate oferi tot ce ai nevoie: siguranta materiala, protectie, diversitate, iubire, prietenie, conexiune. Unii se multumesc doar cu una sau doua nevoi satisfacute. Altii isi cumpara ingredientele din magazine diferite.

De ce m-as limita incercand sa obtin toate ingredientele fericirii mele dintr-un singur magazin, care nu pare sa se aprovizioneze  mai bine cu timpul, cand as putea sa caut calitatea ingredientelor si sa le procur de la magazine specializate?  Pentru ca unii m-ar putea numi „femeie usoara” .. Dar as fi o femeie usoara si fericita. As pluti de fericire.

Daca vrei ca afacerea ta sa prospere si sa cumpar de la tine fa in asa fel incat sa ai tot ce-mi trebuie mie, pune la punct o campanie de fidelizare. Asta este o munca continua. Daca sunt clientul tau astazi pentru ca mi-ai oferit banane de calitate sa nu crezi ca maine imi poti vinde banane vestejite la acelasi pret, sau ca o sa cumpar de la tine in amintirea bananelor din prima zi.

Cum ar fi lumea plina de oameni fericiti, bine dispusi…?! Eh?! Cum?

 

ROLURI

Citeam zilele trecute un ghid al flirtului postat pe blogul unui tip. In mare toate regulile puteau fi condensate intr-una singura, esentiala: o fata/ femeie nu trebuie sa arate unui tip ca este interesata de el. O feminina a postat drept comentariu ceva care in mare ar fi fost: cum!? daca mie imi place un tip sa nu ma duc la el sa-l agat?

Intotdeauna citesc comentariile unei postari. Ceea ce scrie autorul are un parfum aparte dar comentariile, comentariile sunt seva. Ele  te ajuta sa iti faci o idee despre ce anume bantuie prin creierii oamenilor, care le mai sunt problemele. Atunci cand mergi pe strada nu prea poti sa iti faci o parere despre oameni, Ei nu merg cu gandurile intr-o bula care pluteste deasupra capetelor ca in benzile desenate. De asta au fost inventate campurile de comentarii care imi plac foarte mult.

Inchizand paranteza generoasa revin la miezul problemei si anume codul etic al relatiilor dintre sexe.

Multa vreme codul meu etic se baza doar pe invataturile transmise de mama mea, invataturi care m-au handicapat din multe puncte de vedere dar arta  consta in ce anume obtii prelucrand bagajul de informatii pe care le ai si nu cantitatea lor.

Observand felul in care se desfasoara acest joc al seductiei la oameni am putut sa extrag ceva concluzii din studiu: barbatii sunt obisnuiti cu respingerea, cu refuzul, pentru ca ei au mai mult antrenament in domeniu. Ei au un target: sa cucereasca si sa marcheze teritoriul. Pentru asta sunt nascuti : sa cucereasca. Plecand la drum cu acest tel suprem in momentul in care un barbat este refuzat nu este un capat de lume , pentru ca are in vedere o multime de variante si nu se opreste la prima care l-a refuzat. Aproape brusc isi comuta atentia pe urmatoarea si isi concentreaza eforturile in vederea captarii atentiei si cuceririi.

Chestia asta imi aduce aminte cat de naiva am fost la un moment dat, sau cat de naive sunt unele fete la anumite varste. Am plecat la mare cu un grup de amici , de 1 Mai. In grupul acela exista un baiat caruia ii placea de mine. Prostia a fost ca eu aveam impresia ca lui ii place de mine in acelasi fel in care mie imi placea de el, Am aflat destul de curand ca el vroia ceva anume de la mine, acel ceva ce eu nu eram dispusa sa-l ofer atunci. Marele meu shoc a fost cand a doua zi baiatul nu ma mai cunostea. Brusc nu mai petrecea timp cu mine, nu ma mai tinea de mana, nu mai dansa cu mine, nu ne mai sarutam. Eram o straina. Spre seara lucrurile s-au lamurit: a gasit ce cauta in alta parte. Si inca o data imi rasunau cuvintele mamei in minte „ai grija! barbatii nu vor decat un singur lucru: sa te ….” nu mai stiu exact cum s-a exprimat mama dar ideea era ca „vor sa ti-o traga”. Atat! Nu vor altceva de la tine, Nu ii intereseaza ce gandesti, ce preferinte ai. Se prefac interesati pana isi ating scopul apoi… neext!

In schimb, o femeie cam are probleme atunci cand este refuzata. De ce? Pentru ca din vremuri ancestrale barbatul era initiatorul. Femeia era cea care accepta sau nu. Femeia nu are exercitiul initierii actiunii. Daca avea gena asta in sange exista o mare probabilitate ca ea sa se obisnuiasca cu respingerea. Barbatul , prin simplul fapt ca cere, pare mereu dispus sa accepte oferta. In momentul in care el respinge oferta asta e un vot de blam serios.

Ca sa initiezi o actiune trebuie sa stii exact ce vrei. In general , barbatii stiu ce vor: pachetul de baza. In general, femeile nu stiu ce vor pentru ca au fost invatate sa astepte sa fie alese, sa nu alerge dupa barbati,  pentru ca nu se cade si pentru ca vor fi catalogate femei usoare, femei care – ca un paradox- barbatii in mod oficial nu le plac dar le aleg cu precadere.

La ei este simplu. Barbatii nu doresc lucruri complexe, complicate, asa cum ne dorim noi. Ei vor sex. SIMPLU. Femeile vor dragoste, afectiune, siguranta, aventura si toate astea de la un sngur barbat eventual.

Atunci cand te duci si initiezi un contact care sunt sansele ca sa obtii doar sex si care sunt sansele sa obtii ce isi doresc femeile? Mda. Asa ma gandeam si eu.

In interactiunea dintre un barbat si o femeie el isi obtine satisfactia imediat, pentru ca vrea putin. Chiar vorbind doar despre actul sexual in sine unei femei ii ia ceva pana se incalzeste si pana obtine orgasm  – unele nu obtin orgasm de fiecare data, altele deloc intr-o viata si asta nu pentru ca nu se pricep ele si pentru ca fiecare instrument are nevoie de incalzire. De-aia se numeste arta.

Cand te duci la concert muzicantii isi acordeaza si isi incalzesc instrumentele, atletii isi incalzesc corpul inainte de competitie si ar mai fi cateva exemple. In concluzie , ca sa iasa treaba bine, este nevoie de incalzire. Si apoi nu cred ca noi, fetele , ar trebui sa luam personal toata treaba asta. Unii, asa sunt ei. Daca vrei sa observi, mergi la sala si uita-te cati isi fac incalzirea si cati trec direct la exercitiul propriu-zis de umflat muschii. Asta o sa-ti spuna multe despre felul in care ei fac treburile de obicei.

Buuun… . In timp femeile si-au propus sa se adapteze vremurilor si odata cu emanciparea s-au gandit ca ele pot deveni initiatoare si ca pot fi si ele barbati. Astfel au inceput sa devina mai agresive si sa aleaga ele barbatii. Totul ar fi frumos daca nu ar  fi bulversant. Femeile au iesit la cucerit barbati. „Pai, stai putin! Noua ce ne mai ramane de facut in cazul asta? ar spune barbatii. Sa ne transformam in fetite simandicoase care refuza oferta fetelor.”

Ceea ce nu inteleg femeile este ca daca un barbat nu te vrea poti sa te pui si in cur ca nu merge. Atunci cand nu este atras de tine nu merge. Totul este sec si fara sens. Da, e minunat, Iti place un tip si te duci si il agati. Reversul medaliei este ca nu ti-ai dat sansa sa afli daca el chiar te place sau te foloseste de umplutura pana apare ceva care chiar ii starneste interesul. Ei accepta aproape orice li se ofera pentru ca „cine stie cand mai pica vreuna”.

Daca simte careva dorinta sa ma contrazica… Imagineaza-ti cum este o partida de sex cu un tip care arde sa puna mana pe tine, sa te simta, sa te guste sa-ti exploreze fiecare particica a corpului, sa se delecteze descoperindu-te. Cum e? Super nu? Deja te ia cu ameteala? OK. Acum imagineaza-ti un tip care accepta sa faca sex cu tine, se pune pe spate si spune „arata-mi ce poti” Tu initiezi actul deci se presupune ca esti incalzita deja, nu? Asa ca nu te mai incalzeste el. El sta pe spate si primeste, asa cum faceau femeile acum o suta- doua de ani, si unele si in zilele noatre. Si tu incepi sa fii …barbat. Incepi sa te misti tu , si te misti si te misti si el termina… si tu …nu. Si stii de ce? Pentru ca tu esti femeie si el e barbat., tu ai fost creata sa vibrezi cand esti dorita.

Indiferent ce ai face barbatul trebuie sa ramana initiatorul. De ce? Pentru ca intr-o relatie conteaza ce iti doresti tu dar conteaza foarte mult ce isi doreste el, ce fel de relatie isi doreste. Daca tu esti genul de femeie careia ii place sa faca cuib, adica relatie pe termen lung, o sa te duci sa agati un tip care proabil vrea doar sa isi mentina masina pornita, sa nu rugineasca. Poate el nu vrea sa-si parcheze masina in garajul tau pentru multa vreme. Si atunci nu vei stii ce intentii are pentru ca nu l-ai lasat sa actioneze. Felul in care un barbat initiaza contactul interuman spune multe despre intentiile lui. Iar tu, care ar trebui sa studiezi toate micro semnalele astea ii dai lui mestecat, faci un short-cut , faci munca lui si el spune la sfarsit doar „da” sau „nu”.

Nu spune nimeni sa te transformi in Regina de Gheata si sa-i trimiti la plimbare ca hobby.  Poti sa transmiti semnale prin care el, vanatorul, sa-si dea seama daca esti interesata sau nu. Barbatii se uita dupa semnalele de disponibilitate pentru ca, in ciuda a ce credem noi despre ei, ei urasc refuzurile si nu se arunca daca n-au macar un mic beculet verde.

Cam ce se intampla acum cu relatile intre sexe este ce s-ar intampla la teatru daca si-ar schimba actorii rolurile intre ei, un haos total.

Ma bucur in fiecare zi ca nu imi traiesc adolescenta acum, desi imi plange sufeltul pentru copiii de acum. Ma bucur ca am ajuns sa am destula experienta incat sa nu ma mai poata pacali cineva usor. Chiar daca raman cu garajul gol o vreme macar stiu ca atunci cand o sa intre vreo masina in el a fost rezultatul unei alegeri constiente, cunoscand de la inceput probabilitatile.

ADEVARATA LIBERTATE

Am trait relativ… o vreme si am experimentat o paleta variata de trairi de la cele mai frumoase pana la cele mai dureroase. Din nu stiu ce motiv scopul meu era sa traiesc o frumoasa poveste de dragoste, sa am o relatie armonioasa cu un barbat.

Stai! Mi-am dat seama ca mint un pic. Stiu din ce motiv. Asa suntem educate noi, fetele, sa ne facem placute. Asadar la nivel subliminal ni se transmite ca femeile exista ca sa faca pe plac barbatilor. Asta este scopul vietii noastre… pana in momentul in care ne trezim dupa atatea si atatea bushituri (care se trezeste, nu toate au norocul asta). Atunci cand iti dai seama ca singura persoana careia trebuie sa placi esti tu insuti.

Cand mama spune „fii si tu mai feminina”, „poarta-te ca o fata”, „mai pune si tu o fusta pe tine” , „nu mai alerga atata ca ti-ai rupt genunchii de tot” care este scopul indrumarilor ei?

De ce trebuie sa sacrific lucrurile care imi plac de dragul feminitatii? Ca sa fiu placuta de barbati cand voi fi mai mare? Pentru ca e legea firii si femeile trebuie sa se poarte ca femeile iar barbatii , ca barbatii?

Atunci, cum ar trebui sa se poarte femeile si cine decide lucrul asta? De ce nu poate fiecare fiinta sa faca ce simte ca ii genereaza fericire pura? De ce baietii au voie sa exploreze, sa se suie in copaci, sa joace fotbal si o fata nu?

De ce a trebuit sa ma transform in altceva decat eram? Stiu! Ca sa revin , dupa tot amarul asta de experienta, si sa ma bucur de reintalnirea cu mine.

De ce sa pierd timp pretios la manichiura, coafor, la oglinda, alegand tinute? De ce trebuie sa fiu sexy? De ce trebuie sa ma port finut si bland cand in realitate pumnul meu se strange din cauza maniei care imi pompeaza in vene si cand as vrea de fapt sa tip si sa fiu tepoasa ca sa tin la distanta toti marlanii care intra in spatiul meu neinvitati.

Indiferent cat ai munci sa fii, sa te transformi in cea mai neridata, cea mai tonifiata, cea mai intelegatoare, cea  mai sexy, cea mai vesela el, partenerul tau de viata, nu va fi multumit. Chiar si femeile fara cusur sunt inselate la un moment dat. Pentru ca noi, fetele, avem ca o pacla pe ochii mintii si nu realizam ca vrem sa transformam un abac in Pentium.  Vrem sa ii transformam tocmai pentru ca nimeni nu mai foloseste nenorocitul ala de abac si pentru ca lumea a evoluat insa ei sunt rezistenti , foarte rezistenti la schimbare. Daca i-ai trimite sa se omoare in razboaie cretine bazate pe nu-stiu-ce principii nu ar ezita, insa daca incerci sa ii transformi in fiinte umane, capabile de empatie, sa le dezvolti inteligenta emotionala n-ai sa vezi! NU! NU! si NU! noi suntem barbati parosi, imputiti si insensibili si asa vrem sa ramanem. Niste duri care se sperie de acul de seringa si de lacrimile femeilor.

Booon…

Cand va ajunge viata la apus si ridurile vor castiga lupta iar gravitatia te va dovedi singurele lucruri care iti mai raman in minte vor fi momentele in care ai simtit ca traiesti, momentele in care ai simtit ca nu esti o simpla furnica, sclava obiceiurilor transmise din mama in fiica, momentele in care ai fost mai mare decat lumea marunta.

Se mai pacalesc unele spunand ca ele se aranjeaza pentru ele. Sa rad? Sa nu rad? Nu rad, ca-i de plans.

Toate aranjamentele sunt menite sa atraga priviri, sa atraga atentia. Daca ai fi pe o insula pustie nu cred ca te-ai machia, nu ti-ai rula vasta garderoba si n-ai purta chinuitoare tocuri de 10. Acolo te-ar interesa la inceput sa-ti asiguri un adapost, sa ai apa si hrana apoi ai pleca in recunoastere, ai incepe sa cunosti locul in care stai.

Toate trucurile pe care le folosim noi, femeile, ca sa atragem atentia lor, barbatilor, ne indeparteaza de noi insine. Noi avem nevoie de o insula pustie care sa ne determine sa ne cunoastem pe noi insine, sa ajungem sa ne iubim cum suntem si sa gasim fericire in asta.

Ati vazut femeile alea in varsta care nu se mai machiaza, poarta tenisi , pantaloni scurti si tricou si li se rupe in paispe daca le atarna pielea pe picioare? Acelea sunt femeile care stiu sa traiasca, care au ajuns in punctul in care atragerea atentiei unui barbat nu mai are nici o noima pentru ele. Abia atunci se relaxeaza si fac lucruri pentru ele: citesc, fac cursuri, invata o limba straina, merg la piscina, calatoresc. Ele stiu secretul: oricat te-ai stradui… nu merita efortul.

Marea majoritate a femeilor nu ajung in punctul acela pentru ca viata lor este o poveste a trupului si mintii sacrificate pe altarul relatiei cu un barbat. Ele raman in umbra, sunt sustinatorii de nadejde ai baieteilor care au vise de putere,  sa creasca mari , baieti care viseaza asta toata viata si uita sa se maturizeze. Ele trebuie sa fie destul de puternice sa nu clacheze si destul de delicate ca sa nu-i sperie pe delicatii de ei. Pe ele nu le intreaba nimeni de ce s-au transformat in triste si acre, sau ce vise au, ce si-ar fi dorit de fapt de la viata. Niste umbre.

Am invatat sa ne multumim cu putin.

Asistam la o discutie intre femei divortate: doua femei de care au divortat barbatii cand au gasit ceva mai bun si eu, nebuna care a divortat de barbat. Langa noi , o femeie mai in varsta (pe la vreo 55-60 de ani). Fiecare si-a spus povestea. In momentul in care eu am spus ca  am fost cea care a divortat femeia in varsta m-a intrebat:  „de ce, mama? bea? te batea? nu aducea banii acasa?”

Cate generatii de femei sunt crescute cu setarile astea? Daca nu se poarta frumos cu tine si e violent verbal e un fleac. Altele n-au norocul tau!

Iar nu stiu daca sa rad sau sa plang. Cred ca de data asta rad.

M-am hotarat sa nu implinesc 60 de ani ca sa realizez ca de fapt hormonii sunt cei mai mari aliati ai nostri dar si cei  mai mari inamici.

Daca extragi elementul sexual din componenta barbat lumea ti se dezvaluie, nelimitata. Asta este de fapt puterea lor asupra noastra. Ne apasa butoanele, stiu exact ce sa zica ca sa obtina ceea ce vor. Noua ni se pare de neconceput. Ne iau luni de zile sa ne revenim „vai, dar cum a putut sa plece asa dintr-o data, dupa ce mi-a spus ca ma iubeste, si dupa toate planurile pe care ni le facusem?” Poate, pentru ca ei doar spun, noi dezvoltam si incepem si ne imaginam, visam si ne hranim cu vise, si ei stiu asta. In momentul in care au obosit sa ne mai hraneasca cu vise noi ne trezim si printul e de fapt broscoi. Dar deja a trecut ceva vreme si ei au cam obtinut ce au vrut . In plus de asta are de unde sa aleaga o noua gazda. E plina balta de peste.

V-ati intrebat vreodata cum porniti la drum dorindu-va sa fiti iubite, apreciate, ocrotite si  terminati parasite, crescand un copil sau doi, fara vreo sansa, fara vreo speranta de a mai insemna altceva decat „mama”?

Ganditi-va macar 10 minute in fiecare zi cat la suta din actiunile voastre sunt dictate de ce anume isi doresc altii si cat de ceea ce va doriti voi.  Cat la suta din ce va doriti voi are radacina in ce si-au dorit altii pentru voi cand erati mici?

Am petrecut ultimele zile multumind tuturor celor care m-au tratat ca pe un obiect fara emotii, un accesoriu. Datorita lor sunt in punctul in care am descoperit ce inseamna sa fii liber cu adevarat.

Fetelor, invatati sa va iubiti mai mult, sa faceti lucruri pentru sufletul vostru, sa faceti lucruri care va dau valoare ca oameni. Refuzati statutul de accesorii. Eliberati-va de dependente bolnave.

Viata e mai mult de atat, mult mai mult.

Saltul cuantic spre … nimic

Exista o vreme in care oamenii erau indemnati sa ramana uniti, sa se ajute unii pe altii, sa se sprijine, sa se asculte.

Constat ca vremurile s-au schimbat din multe puncte de vedere.

Parintii , mai ales mamele, care nu si-au trait viata asa cum au dorit si au strans resentimente , spun copiilor dupa cate o relatie esuata „Lasa mama. N-ai tu nevoie de asta”.

Am trecut usor -usor de la dependenta bolnava si santajul emotional, cand femeile ramaneau gravide  ca sa-i prinda pe ei (singura cale de a ajunge ce isi doreau –  neveste) la epoca in care atitudinea lui spune „vrei sa-ti arat ca nici de-al naibii nu stau langa tine?”

Platim pretul, acum, prin ce este.

De la barbatul care isi intemeia o familie pe care o intretinea si proteja am facut un salt la barbatul care vrea o totala independenta pe care o confunda cu lipsa responsabilitatii si a maturitatii emotionale.  El este barbatul care isi doreste o relatie, vrea sa fie iubit si ingrijit de o femeie dar cumva… fara atasamente. Adica el sa fie liber sa vina si sa plece cand vrea aia a lui, iar ea sa-si faca treaba de femeie.
In momentul in care simte ca femeia vrea si ea sa fie iubita … schwiing!  a taiat-o.

Am auzit discutia unora in autobuz odata. (cica barbatii nu vorbesc intre ei si nu-si exprima emotiile . bullsh..) Adevarul este ca erau usor aghezmuiti . Probabil ca treji fiind nu ar fi strans curaj nici intr-un pumn sa-si deschida sufletele in asa hal. Asta fac numai muierile. Sa continuam cu discutia: unul ii povestea celuilalt cat de sexoasa e muierea lui si ce smecherii ii face ca sa il atraga in patul ei. Da’ el nu e prost. El si-a dat seama de jocul ei si de aia nu prea sta pe acasa, pentru ca altfel il face de cap si face din el ce vrea ea. „Bai, ce putere au femeile astea!”

Astfel ei, curajosi protectori ai umanitatii, prefera sa iasa in lume sa se cafteasca dupa un meci de fotbal, decat sa fie supusii unei pasarici. Altii prefera sa fie supusi mai multor pasarici.

Astfel, in lumea asta meschina , condusa de jocul ” o vrei? nu ti-o dau”  in care toti vor sa conduca dar nimeni sa iubeasca vin eu si ma intreb care este rostul?

Care este rostul relatiilor barbatilor langa femei? Care este rostul unei relatii intre ei?

Hai sa luam pe rand motivele:

1. Sa faca copii – sa presupunem ca eu nu vreau sa fiu mama si nu vreau copii. Vreau sa traiesc si sa explorez. Sau poate nu-s facuta sa fiu parinte, nu ma consider atat de buna incat sa-mi fac o copie.

2. Sa repare instalatia electrica sau sa bata un cui in casa – exista meseriasi care pot fi platiti, cu bani, pentru asta.

3. Situatie materiala – acum si femeile au situatie materiala. Pleaca dimineata de acasa, la munca, se intorc noaptea cand se apuca de a doua munca …domestica, aia mai putin apreciata , aia care se cuvine.

4. Sa te tina in brate – chestia este relativa pentru ca unii, daca o fac, o fac la inceput, pentru o vreme, apoi, obiceiul… se pierde in negura vremurilor si ramane o amintire placuta peentru ca: e cald, am nevoie de spatiu, ma sufoci, etc. Altii o fac pentru a da o nota catifelata momentului in care te vor anunta ” in seara asta  ies cu baietii. Nu ma astepta”.

5. Sa iti fie prieten – mda, discutabil. Ceea ce se intampla in general intre barbati si femei nu poate fi numita prietenie, pentru ca unui prieten ii spui cele mai intime ganduri, iti deschizi sufletul, ori cu totii stim ca intr-o relatie nu este indicat sa ii spui celuilalt choar tot daca nu vrei ca scandalul sa tina ca nuntile la tigani. Barbatii care iti sunt prieteni in general nu iti ajung parteneri de viata desi exista cazuri izolate de exceptii care confirma regula.

6. Sex – ta-na-naaa. Cred ca asta e! Incepe tot cu „S”. Asta este tot ce a mai ramas, esenta, combustibilul relatiilor.

Oare relatiile aveau un rost doar atunci cand femeia avea nevoie de barbat sa-i ofere toate cele? Acum, ca nu mai are cu ce sa o santajeze in ce fel isi exercita el puterea asupra ei? O vrajeste, o ia de nevasta, ii face un copil si iata, ea are nevoie de el. Daca nu se executa o ameninta ca o paraseste. In ultima vreme nici asta nu mai reprezinta o problema. Sunt atatea femei care isi cresc copiii singure… prea multe.

Daca nu ar exista atractia fizica, scanteia care sa porneasca masinaria, toti am fi doar… poate buni prieteni.

Partea cu adevarat ciudata este ca atunci cand incepi o relatie doar din atractie fizica, fara vreo compatibilitate mentala sau emotionala, e ca si cum ai pleca in excursie fara lanterna, provizii si cort. Focul se stinge dupa o vreme si ramai in intuneric, in frig si infometat.

Intotdeauna am vazut relatiile ca parteneriate in care doua persoane de sex opus (in acceptiunea mea) traiesc intr-o relatie bazata pe incredere si respect, in care nici unul nu incearca sa calce pe capul celuilalt, sunt dispusi sa imparta timp si spatiu ca sa traiasca experiente minunate impreuna, experiente care nu ar fi la fel daca le-ar trai singuri.

In schimb, ceea ce observ in jurul meu este o lupta continua pentru putere in care partenerii isi pandesc greselile unul altuia . Se apasa butoane: butonul vinovatie, butonul santaj emotional, etc.

Mai sunt si barbati care vor sex si atat. Cei care vor sex si atat se impart in cei care au curajul sa spuna inca de la inceput si cei care n-au… curaj.

O sa spuneti ca exista si femei care vor sex si atat. Eu o sa va contrazic, bine inteles… femeile vor mai mult decat sex. Ele sunt programate sa traiasca intr-un cuib, sa aiba grija de el, sa fie iubite si protejate. Cand se simte in siguranta si iubita femeia infloreste. Unele femei declara ca vor sex, si atat! pentru ca s-au saturat sa se implice emotional stiind ca rezultatul este acelasi, invariabil. Ele sunt acele femei care si-au zidit inima undeva atat de adanc incat nici unul nu va mai fi capabil sa o gaseasca si sa o calce in picioare.

Unele femei , pentru care sexul nu reprezinta o placere (din varii motive) , detin puterea asupra barbatilor pentru ca le ofera ceva ce ei au nevoie si ele nu. Automat le fac un serviciu, ele pastrandu-si capul limpede.

Si dupa toata aventura asta terestra, dupa aceasta radiografie, eu fac un popas si ma intreb: care este rostul haosului , al rispiei de energie, al ranilor?

Mai bine de atat, curentul New Age propovaduieste autosuficienta: nu ai nevoie de nimeni ca sa te simti iubit. Iubirea porneste din tine. Daca ai bucataria plina si nu suferi de foame nu te va putea santaja unul cu o felie de pizza care iti calca pragul la un moment dat. Sau poate ca nuanta afirmatiilor se refera la relatiile bolnave, dependentele afective, … insa iubirea are atatea nuante.

Iubirea e ca o prisma care reflecta lumina pura de la soare in cele 7 culori (rosu,orange, galben, vilet, albastru, indigo, violet). Exista iubirea dintre copii si parinti, iubirea intre frati, iubirea fata de prieteni, iubirea pentru partener. Fiecare este o nuanta diferita a iubirii. Poate ca eu ma iubesc suficient incat sa nu am nevoie de confirmari din partea unui barbat, suficient incat orice mi-ar zice si in orice fel m-ar ameninta sa nu aiba efect asupra mea,  insa exista emotii pe care nu le poti trai singur, cu familia, cu prietenii. Exista trairi pe care numai in cuplu le poti experimenta.

Viata este o experienta in care iti doresti sa cunosti cat mai multe, sa ai cat mai multe si variate trairi ca atunci cand te duci sa ai un bagaj frumos de vederi si nici un regret. Asa o vad eu. Asta vreau eu de la ea.

Nu ma pot multumi cu „asta e viata, Madalina! Te adaptezi. N-ai ce face.”

Vreau sa cred ca exista relatii evoluate si ca handicapul emotional si iresponsabilitatea nu sunt molime. Relatiile in care el si ea sunt adversari sunt ca un organism care sufera de o boala autoimuna , sau de o forma de cancer. Mai devreme sau mai tarziu organismul se consuma si moare.

In cazul in care hormonii sunt stapanii absoluti ai lumii sau ai haosului care se numeste lume… in care rostul relatiilor nu este conexiunea de calitate intre doua fiinte inteligente , atunci pe mine nu ma mai intereseaza jocul asta meschin.