Posts Tagged ‘realitate’

NU ESTI CONECTAT LA REALITATE…

Citeam comentariile unei postari FB de pe pagina unei prietene. Ea recomanda cuiva sa se uite cu atentie la filmul Avatar iar altcineva raspunde „nu esti conectata la realitate”. In urmatoarea secunda mi s-a aprins un beculet: ce naiba inseamna sa fii conectat la realitate? Care realitate?

Realitatea pe care o traiesc eu difera cu cea pe care o traieste vecina mea de bloc sau … chiar membrii familiei mele. Realitatea unui grup de oameni care traieste intr-o anumita zona geografica difera de cea pe care o traieste alt grup aflat in alta zona geografica. Si chiar daca ar fi sa luam mebrii aceluiasi grup perceptiile sunt diferite pentru ca fiecare dintre noi vedem lumea diferit.

Daca un individ are o perceptie tactila pronuntata el va simti mai bine textura materialelor, va simti altfel diferentele de temperatura. Un individ cu o masa musculara atrofiata va simti ca este frig afara atunci cand un individ echilibrat proportionat va simti ca este o temperatura optima. Altul are un auz mai bun si aude broastele de pe lacul aflat la 5 Km distanta, pe cand celalalt e posibil sa nu auda ce ii spune nevasta-sa care sta langa el pe canapea. Desi suntem in 2017 si pentru unii pare de basm, exista indivizi care au o perceptie extrasenzoriala pronuntata ceea ce ii ajuta sa vada si sa simta mai mult decat noi astia „normalii”.

Realitatea fiecaruia este conturata in cele mai fine detalii de tipul de perceptie pe care il are acel individ, de experientele traite care il determina sa ia decizii intr-un anumit fel.

Si atunci cand cineva iti spune ca nu esti conectat la realitate, la ce realitate se refera? La realitatea lui?

Si revin la ideea dintr-un articol mai vechi, cuvintele au putere extraordinara. Nu poti sa arunci cu ele cum iti vine si daca cel carora le-a fost adresat se simte lezat sa ii spui „eh, esti tu mai sensibil”. Te gandesti inainte sa scrii, sau sa spui , „cuvintele mele au sens? fac bine? sau mai mult rau?”.

Exista taine care nu se devalui orisicui, si sunt mesaje ascunse peste tot, in muzica, in filme, in carti, in tablouri, in natura. Unii dintre noi le vad, altii ce nu vad considera ca nu exista.

 

Tu la care realitate esti conectat?

UNDE SE TERMINA VISUL SI UNDE INCEPE REALITATEA?

Cred ca 90 % din timpul trait de mine in aceasta viata am visat. Am visat, visez inca si cred ca nu ma lecuiesc niciodata. Identific cumva visarea cu dorinta de a realiza ceva anume. Pentru mine, la inceput a fost visul. Apoi visul, acumuland energie, s-a transformat in realitate. Unele vise raman asa… simple vise. Nu am reusit sa inteleg de ce unele vise mor in fasa.

Mi-am propus sa incep un proiect. Sunt foarte entuziasta de noua idee, sau de noua descoperire. Bucuria mea ar putea sa miste Pamantul mai repede. Sunt atat de entuziasta incat, in naivitatea mea, incep sa impartasesc cu persoanele din jurul meu ceea ce vreau sa fac,  sau ceea ce simt. Tot in naivitatea mea ma astept ca ei sa fie fericiti pentru mine. Cel putin eu asa sunt cand altcineva are o reusita, sau cand viseaza, sau cand iubeste… Cu cat mai multi oameni fericiti pe lumea asta cu atat o lume mai buna, zic eu. Fericirea ar trebui sa fie molipsitoare.

Ce se intampla? Ce se intampla cu visele mele de mor tinere? Apare ceva ce, in mod uzual, numim invidie. Sunt oameni care nu se pot bucura pentru ca incep sa compare bucuria ta cu nereusitele lor, incapacitatea lor de a se bucura de ceva anume in viata. Aici mor visele mele.

De fiecare data imi spun: Pastreaza bucuria pentru tine! Tine mai mult in interior! Aiurea! Pot? Sufar ca un caine lovit de camion cand mi se prabusesc castelele mele frumoase si o iau de la capat, cu insistenta si incapatanarea unui copil care stie ca vrea AIA si numai AIA.

Analizandu-mi felul de a fi am realizat ca sunt dependenta de vise. Cand aud pe cineva ca imi spune „sunt realist” e ca si cum mi-ar spune „sunt mort”. Unora le este teama sa viseze pentru ca le este teama de fapt de esec, de dezamagire. Eu experimentez asta mai tot timpul: dezamagiri, esuari, esecuri cum vreti voi sa le spuneti. Ma fac sa ma simt mizerabil de fiecare data, ma supar pe mine ca am permis inca o data si inca o data sa mi se intample asta, ca intr-un joc sadic al autosuferintei, imi ling ranile, ma ridic si o iau de la capat in speranta ca data viitoare nu o sa fie la fel. Este ca si cum as fi inchisa intr-o camera, o camera cu o singura usa, vreau sa ies si – inevitabil – de fiecare data ma lovesc de usa. Doare. Stau o vreme jos si imi plang de mila, apoi ma ridic si imi spun „eh, hai ca poate de data asta usa se deschide”. Si ce crezi? Nu se deschide. Zbang! Inca o busitura! In felul acesta pe langa dependenta de vise ajung si dependeneta de durere.

M-am gandit ca la un moment-dat daca mi se deschide usa usor o sa am impresia ca e o capcana si ma asteapta ceva abominabil dincolo.

In unele momente de luciditate stiu ca visul meu e un simplu vis, citesc semne care imi spun ca visul meu e departe de a se implini si, cu toate astea, continui. De ce? Pentru ca ma face sa ma simt bine. Pentru ca visul meu este generator de serotonina si pentru ca in mintea mea am voie sa ma simt cat de bine vreau.

Si atunci imi spun ca granita intre vis si realitate este foarte fina si difuza, pentru ca uneori visele devin realitate, alteori visele raman vise.

Inca n-am descoperit ingredientul secret, care adaugat acestei retete, face ca plasmuirea mintii sa se transforme in palpabil. Realitatea mea devine realitate in momentul in care este in acelasi timp realitatea cel putin a inca unei persoane.

Cred ca aici e smecheria. Daca eu vreau ceva si sunt singura in dorinta mea, acel ceva ramane visul meu. Daca cel putin inca o persoana vrea acelasi lucru am sansa ca dorinta mea sa prinda aripi. Cantitatea de energie investita intr-un simplu vis il poate transforma.

Poate ca toti suntem magicieni si alchimisti insa avem nevoie de sustinatori. Poate chiar din acest motiv suntem mai multi pe aceeasi planeta si poate chiar din acest motiv suntem oarecum fortati sa socializam, sa ne facem prieteni.

Au existat oameni care si-au implinit visele fara sustinatori insa ei au investit o energie gigantica in ele, au avut forta sa isi vada visele realitate fara galerie si incurajari de pe tusa.

De ce sunt atat de trista cand imi mor visele? Stie cineva sa-mi spuna?