Posts Tagged ‘raspunsuri’

RASPUNSURILE SUNT INAUNTRUL FIECARUIA

Viata este facuta din alegeri… este o afirmatie pe care am citit-o, la care am reflectat si am gasit ca face parte din adevarurile mele de viata.

Exista adevarul general, acea multime de notiuni general acceptata de comunitati, si exista adevarul personal, acel set de notiuni care rezoneaza in interiorul sufletului nostru ca fiind adevarat. In general am avut o problema sau, mai degraba, o rafuiala cu adevarul general valabil. L-as fi putut accepta in cazul in care noi, oamenii, am fi fost identici … dar nu suntem. Avem un suflet care reactioneaza aproximativ similar la stimuli insa suntem particularizati prin multitudinea de experiente acumulate inca de la prima gura de aer terestru.

Inca din momentul in care am constientizat ca inauntrul meu exista un adevar care nu coincide cu cel general adoptat am inceput cautarea. Cele doua sabloane nu se potriveau. Au inceput intrebarile: „de ce exista diferente?” „de ce simt altfel daca adevarul care am fost invatata ca exista este unic?”.

In fiecare dintre noi exista inca un copil care cauta ajutorul inafara lui. Unii dintre noi ingroapa adanc acel copil insa nevoile lui raman. Cat traim invatam sa mergem, din mici creatori ne transformam treptat in persoane care incearca sa se adapteze mediului in care intra, ne impiedicam de multe ori, plangem de cele mai multe ori si tot de atatea ori cautam in exteriorul nostru acel „parinte” care sa ne ridice, sa ne ia in brate si sa ne spuna o vorba buna, sa ne sarute pe frunte si sa ne arate cum sa procedam data viitoare ca sa evitam durerea.  Multi dintre noi nu realizeaza ca aceste cautari pe care le avem la varsta maturitatii biologice exista pentru ca acel copil din noi nu a gasit pana in acest moment ceea ce a avut nevoie mereu – sprijin si iubire neconditionata.

Societatea umana ne-a determinat sa ne adaptam tiparelor impuse de sute de ani, cu mici modificari dar nu esentiale.  Ajungem la maturitate biologica, trebuie sa ne vedem de viata noastra si sa devenim cineva pentru ca asa trebuie sau pentru a intra in „randul lumii” insa uitam treptat de acel copil dinauntrul nostru care striga „Am nevoie de afectiune! N-am disparut! Hei! Ma vezi? Ma auzi? Sunt aici! Nu ma parasi!”. Intervin apoi reguli de conduita e genul „ai vazut tu oameni mari care plang?” , „e rusine!” sau „revino-ti! peste tot e la fel!” . Am invatat sa fugim de noi insine, sa ne ascundem… atat de bine incat am ridicat sportul acesta la rang de arta.

Si eu am pornit pe drumul cu intrebari, cazaturi si bube aferente si ridicam privirea cautand „parintele” sa ma ia in brate si sa-mi spuna ca totul va fi in regula, ca ma iubeste indiferent ce rahat am mai facut si de data asta. La un moment dat am crezut ca acel „parinte” imi este o prietena, ulterior am crezut ca este iubitul de langa mine si, mai tarziu, am materializat acel „parinte” lipsa in mentorii pe care i-am intalnit.

Un lucru imi scapase vederii: si acei oameni au aceleasi nevoi ca si mine, si ei au nevoie de iubire, si ei au intrebari la care nu au gasit raspunsuri, si ei sunt copii … la fel ca mine.

Devenisem sufocanta cu nesiguranta mea si cu aviditatea de a gasi raspunsuri la intrebarile mele. Am crezut cumva ca sunt ei mai sus decat mine si ca ma pot proteja oferindu-mi alinare prin impartasirea unor raspunsuri. Insa nu este in totalitate adevarat.

Un maestru se poate materializa in orice: poate fi un om pe care il intalnesti si iti impartaseste din experienta de viata, poate fi un om de care te lovesti accidental sau nu pe strada, poate fi o stire la televizor, o melodie sau poate chiar un film. Important este sa vezi, sa recunosti acel maestru atunci cand il intalnesti indiferent de forma pe care o ia.

Maestrul meu s-a materializat in cativa oameni pe care i-am intalnit, in multe melodii si in foarte multe filme pe care le-am vazut si carti pe care le-am citit.

Astazi, la finalul unui nou film vazut (The Answer Man  / Arlan Farber – Omul cu raspunsuri), realizez ca raspunsurile tuturor intrebarilor mele au fost in interiorul meu insa am avut in permanenta nevoie de un catalizator, acel ceva care sa faca posibila observarea si gasirea acelui raspuns.

Cautam in zadar raspunsurile in experientele altora pentru ca noi nu traim viata altora, o traim pe a noastra, nu avem bagajul emotional al altora, ci il avem pe al nostru. Din acelasi motiv perceptia noastra difera de a altora. E ca si cum am incerca sa aplicam o formula nepotrivita problemei si ne intrebam de ce nu ne iese rezultatul.

Da, recunosc! De cele mai multe ori sunt paralizata de frica. Mi-e teama ca alegand un anumit drum in loc de altul voi gresi teribil. Intru in panica si imi doresc sa am pe cineva langa mine care sa imi poata oferi protectia si iubirea de care am nevoie. Da, e posibil sa gresesc, e posibil sa si sufar un pic … sau mai mult… dar cine poate spune cu exactitate care este drumul bun si ce inseamna „gresit” si „bun” pana la urma? Sunt lucrurile „bune” pentru mine valabile pentru toti?

Cert este ca atunci cand nu vezi clar lucrurile prin lentilele ochelarilor iei o bucatica de matrial si le cureti. La fel putem face cu lentila ochiului nostru interior, pentru ca acolo exista o mare de raspunsuri la ce ne framanta. Si daca pana la urma nu ne descurcam sa curatam cum trebuie lentila aia exista mereu un prieten care ne poate ajuta insa acel prieten nu poate vedea pentru noi.

Cu multa dragoste,

Doctorul de Suflete