Posts Tagged ‘incredere’

SURSA NEFERICIRILOR MELE

Astazi dimineata, in timp ce ma deplasam catre locul in care prestez munca contra cost, adica la serviciu, am avut o modesta revelatie, partea a II-a.

Mereu imi fac griji pentru ce va urma, deci pentru ziua de maine, si de poimaine, si urmatoarea si … intr-un cuvant fobie fata de viitor. Cum mi-am dat seama ca n-am scapat de tot de microb?

Recent am citit mai multe carti despre perioada ce urmeaza, mai precis despre perioada 2011 – 2014. Intr-o prima faza m-am bucurat la gandul ca Pamantul va trai si zile mai bune si le voi apuca si eu, ca oamenii vor fi oameni in adevaratul sens al cuvantului si nu pradatori, ca iubirea va fi iubire si altceva inafara ei nu va mai exista. Apoi… au inceput grijile pentru ca vor trai doar aceia care si-au salvat sufletele, care au nu-stiu-ce vibratie, care… care… care… intr-o singura idee cei care se vor transforma odata cu Pamantul si se vor pregati pentru saltul vibrational.

Gandurile mele au luat-o razna si n-am mai lasat sufletul la carma: „Daca eu nu reusesc?! In fond sunt atatia mult mai evoluati decat mine. Ce ar trebui sa fac sa ma schimb? Da, stiu ca ar trebui sa imi ascult vocea interioara dar daca nu reusesc sa descifrez la timp informatiile? Daca in ciuda a ce cred eu sunt inca oarba si surda, ce fac? Ce fac?”

Si uite asa un lung sir de nopti agitate, de zile in care simteam o profunda neliniste si nemultumire: „nu sunt destul de buna nici macar pentru Dumnezeu”, imi ziceam.

Ca sa revin la revelatia de astazi dimineata cand ma uitam la natura din jurul meu care nu-si face griji, ea pur-si-simplu exista: apa curge asa cum i-a fost dat, copacii isi schimba haina asa cum le-a fost dat, soarele straluceste si da lumina si culoare lumii noastre exact asa cum i-a fost dat sa fie, iar eu, eu, o furnica in Univers pierd timp facandu-mi griji. Sa presupunem ca nu prind trenul. OK. Ce fac? Pierd si timpul asta pana la plecarea trenului? Nu este o strategie tocmai buna.

Zilele astea ma tot tragea de maneca o durere constanta localizata la antebratul drept. Conform unei teorii al carei adept sunt orice afectiune fizica isi are corespondent spiritual iar in momentul in care afectiunea se instaleaza la nivel fizic a trecut ceva vreme de cand am ignorat semnalele sufletului. Dau filmul inapoi sa-mi dau seama ce gand sau ce sentiment a fost pregnant in ultima vreme, sentiment ce ar fi putut provoca durerea mea de mana. O intreb pe Andreea, suflet iubit de pe Terra si de altfel cea care m-a initiat in tainele Rei-Ki, ce corespondent spiritual are durerea mainii drepte si imi spune ca este o afectata legatura cu divinitatea, smerenia, acceptarea autoritatii.

Asta ma pune pe ganduri si mai mult pentru ca nu imi dau seama, nu pot pune punctul pe „i”. Pe langa asta a doua zi m-a luat durerea si la genunchiul drept.

Este o nuanta subtila care nu se refera la credinta in existenta unui Creator Suprem al Universului ci la acceptarea atributiilor divinitatii. Cum asa? Pai ce inseamna Dumnezeu? Ce este Creatorul si ce poate face El? Care este promisiunea lui?

Am luat-o pe toate partile si mi-am dat seama: Dumnezeu iti spune „daca ai credita cat un bob de mazare poti muta si muntii din loc”.

Si eu ii raspund:

– Ai dreptate! Dar eu cred in Tine, eu stiu ca existi.

– Bine si daca stii, ce faci? Sunt eu cel care am spus „daca am grija de toate vietuitoarele Pamantului sa nu le lipseasca adapostul, haina si hrana oare nu voi avea cu atat mai mult grija de tine”?

– Da, Tu esti acela care ai spus asta.

– Si atunci de ce nu ai INCREDERE in Mine?

Am ramas muta o vreme. CREDINTA este INCREDERE. Sunt nefericita pentru ca nu am incredere in Dumnezeu si in capacitatea lui de a avea grija de mine. Am fost obisnuita de mica sa am singura grija de mine. Tot ce am facut am facut singura insa mi-a scapat un aspect – nu eram singura nici o secunda. El mi-a trimis ingeri sub forma umana, El mi-a trimis ganduri care m-au inspirat, idei care m-au scos din impas. Chiar daca nu am avut un „spate” in forma umana, faptul ca nu am vazut m-a inselat. Inca o data ochii mei fizici m-au inselat. El m-a carat in spate tot acest timp, m-a ghidat si eu am vazut doar ce am vrut sa vad: ca nu este nici un om pe langa mine care sa ma sustina sau sa ma ajute sa ajung unde vreau eu.

Oare cei care nu au accest la atatea informatii cum am eu au motive sa fie mai nefericiti? De aceea se spune ca sunt fericiti cei saraci cu duhul. Nu ca sunt prosti ci ca sunt simpli si merg doar cu Duhul, adica sunt mai aproape de Spirit.

Dorinta asta a mea de a ajunge in mod constant in alta parte decat in cea in care sunt este sursa nefericirii mele. Dorinta de a fi mereu altceva decat sunt acum este sursa nefericirii mele. Nu am stat o secunda sa ma gandesc de unde am pornit sa fac o paralela intre acel moment si cel de acum, unde am fost si unde sunt si mai ales cat efort am depus ca sa ajung aici.

Ii multumesc ingerului care a muncit cu mine si m-a facut sa vad in cele din urma. Ii multumesc pentru nemarginita rabdare si iubire.

Va iubesc si va doresc sa va bucurati de ACUM,

Doctorul de Suflete

RASPUNSURILE SUNT INAUNTRUL FIECARUIA

Viata este facuta din alegeri… este o afirmatie pe care am citit-o, la care am reflectat si am gasit ca face parte din adevarurile mele de viata.

Exista adevarul general, acea multime de notiuni general acceptata de comunitati, si exista adevarul personal, acel set de notiuni care rezoneaza in interiorul sufletului nostru ca fiind adevarat. In general am avut o problema sau, mai degraba, o rafuiala cu adevarul general valabil. L-as fi putut accepta in cazul in care noi, oamenii, am fi fost identici … dar nu suntem. Avem un suflet care reactioneaza aproximativ similar la stimuli insa suntem particularizati prin multitudinea de experiente acumulate inca de la prima gura de aer terestru.

Inca din momentul in care am constientizat ca inauntrul meu exista un adevar care nu coincide cu cel general adoptat am inceput cautarea. Cele doua sabloane nu se potriveau. Au inceput intrebarile: „de ce exista diferente?” „de ce simt altfel daca adevarul care am fost invatata ca exista este unic?”.

In fiecare dintre noi exista inca un copil care cauta ajutorul inafara lui. Unii dintre noi ingroapa adanc acel copil insa nevoile lui raman. Cat traim invatam sa mergem, din mici creatori ne transformam treptat in persoane care incearca sa se adapteze mediului in care intra, ne impiedicam de multe ori, plangem de cele mai multe ori si tot de atatea ori cautam in exteriorul nostru acel „parinte” care sa ne ridice, sa ne ia in brate si sa ne spuna o vorba buna, sa ne sarute pe frunte si sa ne arate cum sa procedam data viitoare ca sa evitam durerea.  Multi dintre noi nu realizeaza ca aceste cautari pe care le avem la varsta maturitatii biologice exista pentru ca acel copil din noi nu a gasit pana in acest moment ceea ce a avut nevoie mereu – sprijin si iubire neconditionata.

Societatea umana ne-a determinat sa ne adaptam tiparelor impuse de sute de ani, cu mici modificari dar nu esentiale.  Ajungem la maturitate biologica, trebuie sa ne vedem de viata noastra si sa devenim cineva pentru ca asa trebuie sau pentru a intra in „randul lumii” insa uitam treptat de acel copil dinauntrul nostru care striga „Am nevoie de afectiune! N-am disparut! Hei! Ma vezi? Ma auzi? Sunt aici! Nu ma parasi!”. Intervin apoi reguli de conduita e genul „ai vazut tu oameni mari care plang?” , „e rusine!” sau „revino-ti! peste tot e la fel!” . Am invatat sa fugim de noi insine, sa ne ascundem… atat de bine incat am ridicat sportul acesta la rang de arta.

Si eu am pornit pe drumul cu intrebari, cazaturi si bube aferente si ridicam privirea cautand „parintele” sa ma ia in brate si sa-mi spuna ca totul va fi in regula, ca ma iubeste indiferent ce rahat am mai facut si de data asta. La un moment dat am crezut ca acel „parinte” imi este o prietena, ulterior am crezut ca este iubitul de langa mine si, mai tarziu, am materializat acel „parinte” lipsa in mentorii pe care i-am intalnit.

Un lucru imi scapase vederii: si acei oameni au aceleasi nevoi ca si mine, si ei au nevoie de iubire, si ei au intrebari la care nu au gasit raspunsuri, si ei sunt copii … la fel ca mine.

Devenisem sufocanta cu nesiguranta mea si cu aviditatea de a gasi raspunsuri la intrebarile mele. Am crezut cumva ca sunt ei mai sus decat mine si ca ma pot proteja oferindu-mi alinare prin impartasirea unor raspunsuri. Insa nu este in totalitate adevarat.

Un maestru se poate materializa in orice: poate fi un om pe care il intalnesti si iti impartaseste din experienta de viata, poate fi un om de care te lovesti accidental sau nu pe strada, poate fi o stire la televizor, o melodie sau poate chiar un film. Important este sa vezi, sa recunosti acel maestru atunci cand il intalnesti indiferent de forma pe care o ia.

Maestrul meu s-a materializat in cativa oameni pe care i-am intalnit, in multe melodii si in foarte multe filme pe care le-am vazut si carti pe care le-am citit.

Astazi, la finalul unui nou film vazut (The Answer Man  / Arlan Farber – Omul cu raspunsuri), realizez ca raspunsurile tuturor intrebarilor mele au fost in interiorul meu insa am avut in permanenta nevoie de un catalizator, acel ceva care sa faca posibila observarea si gasirea acelui raspuns.

Cautam in zadar raspunsurile in experientele altora pentru ca noi nu traim viata altora, o traim pe a noastra, nu avem bagajul emotional al altora, ci il avem pe al nostru. Din acelasi motiv perceptia noastra difera de a altora. E ca si cum am incerca sa aplicam o formula nepotrivita problemei si ne intrebam de ce nu ne iese rezultatul.

Da, recunosc! De cele mai multe ori sunt paralizata de frica. Mi-e teama ca alegand un anumit drum in loc de altul voi gresi teribil. Intru in panica si imi doresc sa am pe cineva langa mine care sa imi poata oferi protectia si iubirea de care am nevoie. Da, e posibil sa gresesc, e posibil sa si sufar un pic … sau mai mult… dar cine poate spune cu exactitate care este drumul bun si ce inseamna „gresit” si „bun” pana la urma? Sunt lucrurile „bune” pentru mine valabile pentru toti?

Cert este ca atunci cand nu vezi clar lucrurile prin lentilele ochelarilor iei o bucatica de matrial si le cureti. La fel putem face cu lentila ochiului nostru interior, pentru ca acolo exista o mare de raspunsuri la ce ne framanta. Si daca pana la urma nu ne descurcam sa curatam cum trebuie lentila aia exista mereu un prieten care ne poate ajuta insa acel prieten nu poate vedea pentru noi.

Cu multa dragoste,

Doctorul de Suflete

ADEVARUL EXISTA IN FIECARE DINTRE NOI

Ceva se schimba, asta e clar. Nu o simt numai eu. Este o senzatie colectiva.

Cand am pornit pe drumul cunoasterii de sine eram avida de informatii, vroiam sa citesc cat mai mult, ascultam orice sfat si cantaream daca se potriveste cu mine sau nu.

Am suportat critici si observatii in mod constructiv pentru dizolvarea ego-ului si regasirea sinelui.

Am fost atat de entuziasmata de lucrurile noi invatate si de felul in care imi schimbau viata incat doream sa le afle toata lumea. La un moment-dat m-am considerat datoare sa fac cunoscute cele invatate. Am vrut sa organizez un work-shop. Dintr-un motiv sau altul nu s-a intamplat si ma bucur. Ma bucur pentru ca acum cred ca ar fi fost o greseala. De ce?

In primul rand informatiile nu sunt ale unui singur individ. Noi toti suntem interconectati, suntem o constiinta colectiva. Nu-mi suna a adevar ca eu, cel care m-am iluminat, care am avut o revelatie, sa profit de asta si sa-ti vand experienta mea. Fiecare isi este dator siesi sa traiasca propria experienta si sa aiba propriile descoperiri in propriul sau timp. Sunt multi oameni care se erijeaza drept invatatori iluminati si oamenii ii urmeaza fascinati de experientele lor.

Cred ca ar trebui sa avem mai multa incredere in noi insine si sa incetam sa cautam modele inafara noastra. Modelul se afla in sufletul nostru.

Incepem sa auzim „gresit”, „bun”, „rau”, „efort”, „curatenie”… toate astea sunt variabile, totul este relativ. De ce? Pentru ca fiecare dintre noi are realitatea lui, perceptia lui despre ceea ce il inconjoara. Nu pot sa vin eu si sa-ti spun cum sa te simti sau ce sa faci, pentru ca eu nu am trait viata ta si experienta ta. Doar tu stii ce ai trait, ce vrei sa pastrezi in viata ta, care sunt valorile tale. Doar tu poti sa alegi pentru tine.

Ce ma face pe mine mai bun sau mai rau decat celalalt? Nimic. Este o simpla clasificare pe o scala valorica. In perceptia unora eu pot sa fiu buna, la fel de bine cum in perceptia altora pot fi rea. Ceea ce spun eu poate fi recunoscut ca adevar de catre unii la fel de bine cum poate fi combatut de altii.

E in regula. Fiecare are dreptul la varianta sa.

Un citat din Buddha spunea asa:

“Do not believe in anything simply because you have heard it. Do not believe in anything simply because it is spoken and rumored by many. Do not believe in anything simply because it is found written in your religious books. Do not believe in anything merely on the authority of your teachers and elders. Do not believe in traditions because they have been handed down for many generations. But after observation and analysis, when you find that anything agrees with reason and is conducive to the good and benefit of one and all, then accept it and live up to it.”

Mai stiu de altfel ca adevarul este acela pe care il recunosti inauntrul fiintei tale ca fiind adevar, adevarul tau.

In incheiere mai scriu cateva cuvinte spuse de catre Sfantul Augustin, si el un pamantean ca noi toti:

„Oamenii calatoresc pentru a se minuna la vederea culmilor muntoase, a valurilor uriase ale marilor, a lungimii fluviilor, a imensitatii oceanelor, a miscarii circulare a astrelor, insa trec nepasatori pe langa ei insisi, uitand sa se minuneze de propria lor fiinta.”

Va doresc sa va descoperiti frumusetea interioara si atunci cand va indoiti de voi nu va uitati la felul in care va caracterizeaza semenii vostrii ci mai degraba la intreaga Creatie.

Cu drag,