MA DOARE SI NU POT…

Nu imi trece. As vrea sa pot sa ma detasez emotional de tot ce s-a intamplat dar nu pot. Ma bantuie marturiile celor care au fost acolo…. copii… copii… Dumnezeule mare! Oameni care au fost ieri si cand s-a facut azi nu mai erau. Oameni care ieri radeau, aveau planuri, sperante, iubeau, credeau in ceva… Alti oameni a caror viata nu va mai fi la fel nicicand. Oameni care cauta disperati alti oameni. As vrea sa uit. As vrea sa fiu o ignoranta sa pot sa merg mai departe fara sa plang cand ma gandesc la sufletele alea. Cred ca dintre toate modurile in care poti muri asta e cel mai groaznic. Se intampla accidente mereu in lumea asta dar parca atunci cand cade un avion te astepti un pic – avioane cad mereu din cer – , cand se intampla accindente cu masini sau trenuri, cutremure, bombe, atentate parca undeva intr-un colt al mintii asociezi intamplarile astea cu rezultatul dezastruos. Dar un concert?! Un nenorocit de concert la care unii s-au dus cu copiii?! Un iad in 30 de secunde?! Nu imi pot gasi linistea ….si sunt departe… si parca simt cum din durerea asta se naste o ura inimaginabila fata de ignoranti si trantori, sobolanii si lipitorile care si-au batut joc de ani si ani de oamenii frumosi din Romania. Nu pot sa spun ca sunt patrioata dar iubesc oamenii si in Romania stiu multi oameni frumoși,  trandafiri care se zbat sa creasca intr-o gradina napadita de buruieni. E tare greu sa mai crezi in ceva cand se surpa lumea in care traiesti. Nimeni nu merita asa ceva. Desi stim cu totii ca moartea e ceva natural a devenit tot mai rar conceptul de „s-a dus de batran ce era”. Plati karmice, vieti planificate, vieti de dupa viata… nu mai stiu… prea multa durere, prea putina iubire.  Cum sa ai putere sa mergi mai departe? Cum sa te lasi pe mana unor ignoranti? Si totusi fiecare dintre noi se lasă pe mana unor ignoranti atunci cand urca intr-un autobuz, tramvai, metro care nu functioneaza cum trebuie, atunci.cand pleci la drum si nu stii ca intr-o Romanie europeana drumurile au capcane… bombe cu ceas. Ne asumam in fiecare zi posibilitatea mortii. Plecam la drum fara sa ne gandim ca poate fi unul fara intoarcere. Daca am stii… oare ne-am imbratisa mai des apropiatii? Le-am spune mai des ca ii iubim?

Ma doare sufletul si plang… plang cu noduri si nu inteleg… Sunt prea mica sa inteleg. Ma doare pentru ca te doare, pentru ca il doare si pentru ca o doare , pentru ca eu si tu si noi, ceilalti suntem un corp, mai multi intr-unul. Si stau si citesc neputincioasa si mi-as dori o super putere sa pot sa extirp raul, marsavia si ignoranta de pe pamantul asta… dar stiu ca nu se poate. Stiu ca atunci cand nimic altceva nu se poate imi mai ramane doar sa iubesc, pentru ca iubirea nu moare niciodata.

 

Anunțuri

6 responses to this post.

  1. Yo Madalina. De ce nu mai scrii?

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: