CREDINTELE SI RESPECTUL

Zilele trecute ma plimbam spre casa, de la treburi. Plouase si promitea inca un dus asa ca am grabit pasul. Din sens opus la un moment dat trece o tipa care canta destul de tare un cantec de nemultumire la adresa oamenilor „and all the people are blind” (si toti oamenii sunt orbi).

In acel moment m-am gandit „si ce? Ce i-o pasa ei daca oamenii sunt orbi sau nu?” Adica, pana la urma, de ce ma roade pe mine asa de tare ce credinte are X-ulescu sau Pixulescu?

Nu stiu exact ce a generat nevoia oamenilor de a schimba credintele altora. O varianta ar fi nevoia de putere si  recrutarea: cu cat am mai multi de partea mea, care cred ce cred eu si ma sustin, cu atat sunt mai puternic.

Observand evenimentele contemporane tindem sa judecam aspru popoarele arabe din cauza fanatismului islamic daaar daca nu am lipsit la orele de istorie si chiar am ascultat un pic la profesorul care isi varsa plamanii pentru noi, crestinii au fost de-a lungul istoriei cei mai agresvi adepti ai unei religii.

Adeptii crestinismului nu se limitau la raspandirea invataturilor lui Isus printre oameni, la un moment dat daca nu te declarai crestin erai supus la nenumarate chinuri (vezi perioada inchizitiei). Mai tine minte cineva cruciadele? Armate intregi care decimau popoarele turce si arabe sub umbrela credintei unice si adevarate: „Sa starpim paganii!” .

Dar de unde atata aroganta? Cine a spus vreodata „mergeti si obligati popoarele sa creada in mine” , Isus sau insusi Dumnezeu? Eu imi amintesc ceva care suna asa „mergeti si raspanditi cuvantul meu”. Una e sa imi spui ca ai descoperit America si alta e sa ma bati pana ma convingi sa cred asta.

Umanitatea a evoluat mult de atunci. A evoluat din punct de vedere stiintific, nu vorbim de inteligenta emotionala si de capacitatea de comunicare cu semenii. Intre timp oamenii au descoperit ca ceea ce crezi devine realitate. Asta spunea si Isus. Care-i noutatea?

Si daca ceea ce cred eu se materializeaza, asta este foarte bine. De ce ar trebui sa cred ce crede majoritatea? De ce trebuie sa existe cate unul care sa-mi atraga atentia ca sunt pe drumul gresit si ca vine judecata si o sa fiu in tabara gresita?

Cine judeca ce tabara e buna si ce tabara e rea?

Pai in felul asta toti o sa ajungem intr-un iad: musulmanii, mozaicii, budistii, hinduistii in iadul crestin si asa mai departe. Cine sunt eu sa judec si sa etichetez un om in functie de credintele lui vis-a-vis de forta superioara care ii guverneaza existenta? De ce ne-ar deranja daca eu numesc forta asta Divinitate, crestinii ii spun Dumnezeu, musulmanii ii spun Alah, budistii Budha?

Mie mi se intampla o chestie acum ceva vreme, pana s-au obisnuit oamenii cu mine. M-am oprit din a consuma carne de pui, porc, vita. Automat oamenii ma intrebau daca tin post sau daca decizia mea e luata din considerente religioase. Si mai e un aspect tipic comunitatii romanesti: presupunem ca toti sunt ortodocsi, ca se inchina in fata bisericii, ca tine post si ca nu spala cand e cruce in calendar. Indata ce isi dau seama ca tu nu te supui ritului esti deja privit altfel, ca un intrus.

Mi s-a intamplat ca in discutii sa spun „imi pare rau, dar nu iti impartasesc credinta” ca sa declansez o adevarata forta menita sa ma aduca pe drumul cel bun. De ce nu pot unii accepta pur si simplu ca nu le sunt imaprtasite credintele?

Oamenii sunt in multe feluri pentru ca se afla in etape de evolutie diferite. Fiecare merge la scoala in clasa lui si are temele lui de facut si testele lui de trecut. De ce nu pot sa-mi las vecinul sa creada orice il face fericit si sa ma bucur impreuna cu el de fericirea lui. De ce nu putem accepta ca religie unica iubirea?

Cum putem pretinde respect atunci cand incalcam liberul arbitru al unei fiinte? Oare nu la asta se referea Biblia crestina cand spunea „iubeste-ti aproapele”?

Baietelul meu avea ora de religie la scoala, pana in momentul in care nu mi-am mai exprimat acordul vis-a-vis de prezenta lui la acea ora. Trei ani de scoala la religie a invatat sa decupeze iconite, a se inchine la sfinti si sa mearga la biserica sa se impartaseasca. Nu i-a povestit nimeni despre Isus si pildele lui Solomon sau despre imparatul David. La noi religia s-a transformat intr-un set de obiceiuri care n-au nici o legatura cu crestinismul dar fac parte din ortodoxism (vezi cultul mortilor). De ce nu invata nimeni copii cum sa creeze si  sa iubeasca? De ce religia s-a transformat intr-o unealta de supunere si control a individului in loc sa fie un pansament pentru sufletul ratacit si plin de indoieli si intrebari?

Nu astept raspuns la nici una din intrebarile mele. Sunt pure reflectii, ganduri perindate prin minte, efecte ale observatiilor din mediul inconjurator.

Simt ca societatea in care traim are nevoie sa dezvolte cultul tolerantei reale (nu se poate considera toleranta faptul ca suport un imputit in tramvai si nu il dau jos in suturi ca polueaza atmosfera), cultul empatiei si al unitatii, cultul iubirii de sine si de semeni.

Atunci cand nici unul din programele mai sus mentionate nu este instalat nu putem vorbi despre respect, nici fata de mine ca persoana , nici fata de cei langa care traiesc.

De reflectat cand mergi cu autobuzul sau tramvaiul si te uiti in gol pe geam. 🙂

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: