GANDURI DE NOIEMBRIE

Ca sa exprim in scris ce simt o sa las cuvintele sa curga. Pentru prima oara in vietisoara mea simt o fericire stranie, care parca incepe sa se dezmorteasca si e timida si ar vrea sa explodeze dar e inca retinuta ca soarele de primavara.

Cand m-am nascut presedintele tarii era Ceausescu. In familie nu se vorbea despre el. Am învățat la scoala ca e grozav , puternic si destept. Dupa moaca din tabloul atarnat deasupra tablei din clasa nu parea. Mi-a fost confirmata parerea atunci cand am fost trezita la 5 dimineata intr-o zi friguroasa de toamna (cred ca era noiembrie) si dusa cu plutonul de elevi la Otopeni sa ii facem coridor lu’ tovarasu pentru ca pleca la dracu’n praznic. Ghinionul sau prostia a fost ca nu a mai decolat din cauza cetii. Ne facea un bine tuturor daca decola, un bine si atunci si in anii ce urmau. Pentru ca m-am nascut cu o anume demnitate, inca de mica, imi pierdeam orice admiratie pentru oamenii care ma tratau ca pe o farama neinsemmata.

Dupa cativa ani am vazut speranta licarind ca o luminita in ochii parintilor mei atunci cand a picat ceausescu. Fugise cu elicoptetul. Daca ar fi luat avionul ala atunci… dar deh…

Vedeam la televizor niste fetze pe care nu le mai vazusem si care strigau „fratilor, am cadtigat televiziunea”. Cu mintea mea de 13 ani mi-am spus: „ce frumos! Uite! Cetateni obisnuiti , dintre noi, revolutionari, recupereaza tara din mana mojicului”. Mai tarziu am stiut ca aceia erau Iliescu, Roman, Voiculescu… daca imi aduc bine aminte. Nu am excelat la istorie. Am fost mereu certata cu timpul. Probabil pentru ca vroiam sa evadez din realitate.

Mai tarziu, in timp ce cocoanele lesinau cand auzeau de Petre Roman, eu ma gandeam ce legatura are Romanel electronics cu Petre, afland ulterior ca e firma cercopitecului cu lipici la femelele de cimpanzeu.

Iar cu mintea mea lenta si fara speranta (dupa cum ma lauda un prof de mate parintilor) am gandit „cum e posibil ca oamenii aia simpli, ca noi, sa ajunga sa conduca tara si sa prospere in afaceri cand noi suntem vai capul nostru?” .

Ulterior aveam sa realizez, prin simpla observare, ca oamenii politici care se tot perinda pe la carma tarii sunt tot d’aia cu gena de sacal, care au sarit in fata cand a fost implementat comunismul in tara. Cum imi dau seama? Pai la istorie am invatat ca a existat o perioada in tara asta cand revolutiile au fost purtate de intelectuali. In guvernele tarii se aflau scriitori, oameni de stiinta. Apoi a venit comunismul care a dat sansa celor certati cu cartea sa conduca oamenii. Asa a inceput declinul valorilor, asa au inceput jafurile si abuzurile.

Acelasi lucru se petrece din ’89 incoace. Aceeasi mahala de non-valori, aceeasi atitudine de stapan peste prosti, aceeasi lipsa de respect. Am crescut fiind educata ca nu contez, ca sunt prea mica si neinsemmata sa contez, sa conteze parerea mea. Idiferent ce eu trebuie sa accept pentru ca nu am incotro.

M-am gandit de multe ori sa plec din tara sa imi gasesc locul in care sunt respectata ca individ,  locul in care eu contez.

In toate discuțiile despre politica preferam sa ma abtin, sa nu am opinii. Chiar nu ma interesa din moment ce nu contam. Ma duceam la vot cu un gust amar aducându-mi aportul la perpetuarea somnolentei nationale.

Pentru prima oara in viata mea nu mai fac parte din minoritatea celor educați, a celor cu valori, a celor care isi doreau din tot sufletul sa conteze.

In primul tur am votat Monica Macovei. Am considerat ca ma reprezintă.  Plus ca ar fi fost o schimbare extraordinara Romania cu prima femeie presedinte. Alta energie.

In al doilea tur l-am studiat pe ardelean. Oscilam intre el si anularea votului. M-a convins prin decenta dialogului. Era primul om , candidat la presedintia tarii , care nu parea rupt din vreo mahala. Multi l-au hulit ca e incet, lent, marioneta nu stiu cui, asa cum ar fi fost Mihaela, dragostea mea, daca ar fi reusit.

Am privit o conferinta de presa care a avut loc intre tururile de scrutin (cred ca denumirea vine din englezescul screw you) in care dl. Johannis radpundea intrebarilor ziaristilor cu o decenta si o rabdare de admirat. A cantat din imnul de stat.

Pentru prima oara de cand exist ma incearca un sentiment nou: acolo, in fruntea noastra, este un ardrlean molcom, cult si destept care ma reprezinta. Cu cat il privesc mai mult cu atat il iubesc mai tare.

In sufletul meu creste o bila de foc ce sta sa izbucneasca „IN SFARSIIIT!” . Si parca mi-e teama sa-i las frau liber pentru ca e mica si nu as vrea sa se raneasca.

IN SFARSIT sunt mandra cu presefintele meu. IN SFARSIT!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: