GANDUL DE LUNA NOUA IN FECIOARA

In fuga turbata dupa fericire am spus de multe ori DA in viata mea, gandindu-ma, sperand, simtind ca de data asta gata! e pe bune.

Daca as fi avut claritate, daca as fi fost lucida si nu m-as fi lasat influentata emotional as fi avut curajul sa spun NU de mai multe ori.

 Eu am fost o “YES woman” … Acum imi doresc sa nu fi spus de atatea ori DA, sa nu fi fost asa de deschisa, sa nu le fi fost atat de usor alora de s-au perindat prin viata mea sa imi lase rani adanci.

 Nu stiu de ce atunci cand privesc in urma nu gasesc nici o amintire fericita care sa nu fi fost spurcata de cineva sau de ceva. Ba da, singura! Nasterea baietelului meu. Hmm, ce ciudat! Si barbatii sunt gelosi  pe faptul ca partenerele lor nu le mai acorda asa multa atentie dupa nasterea copilului sau copiilor. Se simt nedreptatiti ca dragostea pentru ei paleste si de multe ori femeile aleg copiii in detrimentul lor. Pentru un copil esti intreg universul, cel putin pana la pubertate. Copilul iubeste sincer parintii chiar atunci cand nu i se raspunde la fel. O vreme te divinizeaza chiar.

Cred ca uneori si iubirea pentru copii sufera dezamagiri, si ea este intinata, dar nu cu aceeasi frecventa.

Un copil iti ofera neconditionat afectiunea lui. Noi, adultii, ii invatam conditionarea, noi ii stricam educandu-i, transformandu-i incet in “oameni mari”, in loc sa invatam noi de la ei, sa ne lasam atinsi de ingeri, sa ne amintim cum ar trebui sa fim. Si ei continua sa aleaga locul asta, continua sa vina, sa se nasca, poate-poate intr-o zi reusesc in misiunea lor.

 Cum sa alegi partea buna dintr-un lucru stricat? E ca si cum te-ai bucura ca ai un tricou care a fost frumos inainte sa i se intample o mare pata de rahat si l-ai purta in  amintirea a ceea ce era odata.

 Cred ca as putea fi fericita atunci cand nu as mai trai cu indoiala, cu stres, cu neincrederea ca trecutul are inclinatia bolnava de a se repeta, intr-un perpetuu, ca o amprenta de care nu poti scapa indiferent ce faci si cum iti programezi  mintea.

 Gandeam astazi ca nu de moarte imi este teama ci de suferinta. Moartea este sfarsitul tuturor lucrurilor. Din cauza asta nu inteleg de ce chiar si oamenii care au avut parte numai de rahat in viata o regreta si n-ar vrea sa moara. Singurii oameni care isi cheama moartea sunt batranii si bolnavii , neputinciosi, cand suferinta a ajuns la insuportabil. Doar in neputinta omul realizeaza ca o viata traita in mizerie nu merita efortul, ca nu este despre a trai mult, ci despre a trai momente de calitate, multe momente in care te-ai simtit bine, in care ai iubit si ai fost iubit, momente in care ai insemnat ceva, n-ai existat degeaba.

 Aduna momentele astea din viata ta. Cumulate fac o ora? O zi? O saptamana? Daca fac mai mult asta inseamna ca esti norocos.

 M-am bucurat de atatea ori de fericirea altora. M-am bucurat cu speranta ca se poate, ca totusi exista… pana cand fericirea lor s-a spulberat. Pseudo-relatii, pesudo-iubiri, pseudo-respect…pseudo-viata.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: