PE PIATA

In  relatii este la fel ca pe piata locurilor de munca: nu te adaptezi , ramai pe bara.

Te-au dat afara de la locul de munca  dupa zece ani de prestat . Te simti obosita si gasesti destul de dificil sa iti faci CV-ul prezentabil. Cumva, cu ajutorul unei prietene, reusesti sa il incropesti dar ce faci cu stima de sine , cu increderea?

O mana de prieneti buni , cei care au ramas langa tine indiferent de rahatul prin care treci, indiferent cat de deprimanta esti sau ca esti o companie oribila, iti tin discursuri motivationale : Nu te lasa! Nu esti chiar asa de in varsta! Nu -i timpul trecut! Te poti mobiliza! E ca mersul pe bicicleta.

Dintr-o data te simti plina de viata. Incepi sa crezi ca valorezi ceva, Te uiti in oglinda si iti dai seama ca nu ti-ai pierdut stralucirea, inca. Iti spui: NU! Nu ma dau batuta! Nu renunt!

Te apuci si citesti carti motivationale care iti povestesc retete de succes ale unor indivizi care par fericiti  (si eu as fi fericita cu banii veniti din drepturile de autor). Incet-incet iti revii si trimiti CV-ul tau la fiecare companie care te intereseaza.

Primul interviu… zambitor.. totu-i frumos, organizat, stralucitor. Nu, nu te potrivesti profilului. Iesi abatuta din cladire. Incepi sa crezi ca iar ti se naruie Universul.

Ajungi acasa. Mai deschizi un pic cartea aia motivationala dupa ce ti-ai umflat fatza de plans.

Intre timp mai faci un curs de recalificare. Niciodata nu e tarziu pentru adaptare, si apoi… da bine in CV.

Parca-parca ti-ai recapatat curajul incat sa faci fata urmatorului interviu.

Al doilea interviu: stiti… noi apreciem capacitatea de adaptare a angajatului. Da , avem nevoie de personal cu experienta si totodata deschis noului (in traducere: o persoana cu o vasta experienta dar care sa fie dispusa sa-si ia la revedere de la experienta pentru ca noi vrem sa o invatam de la zero cum sa se plieze pe necesitatile noastre).  Uneori va fi necesar sa ramaneti peste program.

– Orele suplimentare se platesc?

– Noi rasplatim pasiunea. Vrem sa vedem ca investesti pasiune asa cum a  investit fondatorul companiei.

– Bine, dar am si eu viata personala! Pentru aceea cand mai am timp? Cand mai am timp sa traiesc?

– Compania noastra ofera concedii platite. 24 de zile intr-un an.

– Nu stiu… as vrea sa ma mai gandesc.

– Desigur. Fiecare trebuie sa-si evalueze prioritatile.

Refuzi oferta. Ti-ar place sa ai un pachet de beneficii avantajos dar parca iti place sa traiesti si viata pe care o ai , inainte sa nu te mai poti misca fara baston.

Trece timpul. Se aduna facturi de plata. Te simti stransa cu usa. Iti dai seama ca orice salariu e mai bun decat nici un salariu. Iti propui sa accepti urmatoarea oferta de munca. Chiar daca nu vei mai avea asa de mult timp pentru tine si daca n-ai bani, poti sa-ti bagi timpul liber fix in … fund.

Nimeresti un loc de munca prost platit unde metoda de comunicare intre superior si angajat este codul Morse batut cu biciul.

N-ai acceptat a doua oferta pentru ca ti s-a parut deplasata si ai asteptat pana ai devenit disperata si ai acceptat orice.

Ziceam ca toata povestea este similara relatiilor intre barbati si femei.

Dupa 10 ani de casnicie divortezi. Esti o femeie cu experienta si cu cel putin un copil. Te gandesti: nu mai rezistam oricum in rahatul ala. Trebuie sa gasesc ceva mai bun.

Dupa ce iti revii fizic si psihic te aranjezi astfel incat sa iesi cu o marfa buna pe piata oamenilor disponibili .

Incepi sa mai scoti si tu nasul in lume: gasesti fie sub pregatirea ta, fie cu pretentii prea mari, fie… interesati doar de part-time.

Te retragi dezamagita o vreme. Te gandesti daca mai valorezi ceva cumva. Intre timp iti vine ideea ca ar trebui sa te repari. Poate esti defecta, de-aia nu merge.

Dupa ce te aduni te inscrii la cat de multe seminarii de dezvoltare personala iti permite bugetul. Ai un singur tel: TREBUIE SA MA REPAR! E CEVA NEINREGULA CU MINE!

La cursurile de dezvoltare personala ti se confirma ca esti defecta, ca trebuie sa repari relatia cu trecutul, cu parintii, cu rudele moarte, cu rudele vii, cu prietenii, cu dusmanii. Toate acestea necesita mai multe seminarii, mai multi bani si munca sustinuta cu tine insuti. Credeai ca viata ta e un vis urat. Acum ai certitudinea ca e un cosmar.

Dupa 4-5 seminarii de dezvoltare personala ai curaj sa declari ca esti o noua tu. Gata! De acum trebuie sa se vada rezultatele.

Incerci iar sa mai pui de o relatie.  Esti mai mult decat calificata. Tipul nu iti face fata si pleaca. Nu esti tu. E ceva la el. Iarta-l ! Iart-o si pe ma-sa care l-a nascut si pe taica-su care i-a fost model masculin. Nu in ultimul rand iarta-te pe tine ! E ceva in trecutul tau care atrage imbecili! Poate e ceva karmic. Iarta-te ca sa nu te imbolnavesti de ceva incurabil  (fie vorba intre noi , cursurile de dezvoltare personala cred ca sunt o conspiratie internationala menita sa ucida revolutia feminista si sa faca femeia mai toleranta decat era cand incasa pumni in gura cu zambetul pe buze si pupa mana stapanului).

Respiri plina de serenitate. Nimic nu te poate dobori. Iubirea este peste tot. Tu esti iubire. Cu toate astea te simti singura ca dracu si plina de ciuma bubonica.

Prietenele tale iti confirma ca nu e nimic in neregula cu tine. „Ce-i al tau e pus de-o parte”. Nu se stie cat de de-o parte.

Prinzi curaj. Iesi iar la intalnire. „Nu e nimic in neregula cu mine. Sunt iubibila.”

Urmatorul iti spune ca el isi doreste foarte mult o relatie dar tine mult si la libertatea lui. (in traducere: eu o sa vin si plec cand vrea cula mea . Asa sunt eu. Cine ma iubeste ma accepta asa cum sunt. Nu-i nimic aiurea in a vrea sa te puti , fara atasamente, fara resposabilitati. Responsabilitatile sunt pentru fofonari si ladari. Eu stiu care imi este valoarea. Daca vrei sa fii cu mine… cand sunt pe acasa.. ok).

Te gandesti: ce sa fac?  Sa accept? Daca nu accept o sa fiu iar singura. Daca accept, macar e cineva care se gandeste la mine din cand in cand. O sa am si eu cui sa fac lucruri (curat in casa, mancare, spalat calcat rufe…)

Accepti compromisul. Pana la urma nu mai esti chiar tanara, ai ceva experienta la activ, ai si un copil. Umbla vorba in targ ca alea cu un copil sunt bune numai part-time. Nu mai poti face nazuri. Femeile singure sunt triste.

Trece o vreme si iti dai seama ca de fapt femeile singure intr-o relatie sunt triste. Daca atunci cand esti solo mai ai speranta care iti pune un zambet in coltul ochilor, cand esti singura intr-o relatie speranta nu e prietena ta. Speranta nu se uita la oamenii care au ales cu mana lor. Ei au lua o decizie si trebuie sa traiasca cu ea. Deci Single with Hope, In a Relationship with Decision.

Exista femei care ar face oricate cursuri de recalificare si de mulare pe situatie, oricat de jalnic ar fi angajatorul, pentru ca, da, el este angajatorul, el plateste facturile si papica, el cumpara hainute, masinute si vacante. Daca nu ne purtam conform codului deontologic putem zbura  si cine stie cand ne mai angajeaza altul, nu? Altfel nu mai vin banii. E in pericol viata!

Eu, pe de alta parte, ma gandesc : de ce as deveni mai toleranta? De ce as accepta orice? Eu imi platesc singura facturile. Da, e drept ca nu imi cumpar imbracaminte in fiecare an, nu merg in vacanta in fiecare an, exista luni in care abia am ce sa mananc, dar sunt libera, nu sunt sclav pe plantatie.

De ce mi-ar pasa daca sunt placuta sau nu? De ce mi-ar pasa daca am o relatie sau nu? Atata timp cat oferta ma lasa rece de ce m-as agita?

I’m a free lancer 🙂 Vrei sa incheiem un cotract? Atentie la literele mici ! Am experienta.

Anunțuri

4 responses to this post.

  1. Posted by nella on 21 August 2013 at 9:08 AM

    😉Atat!Ce nu inteleg EU e ..de ce nevoia asta diperata de a vreasa apartii cuiva,Sa fii intr-o relatie?Sunt stat de multe lucruri in care Te poti simti mulllt Mai utila.Mergi Mai departe cu gandul,.vei vedea ca merita.

    Apreciază

    Răspunde

    • Unele persoane… de fapt, noi, oamenii, suntem fiinte create sa traim impreuna cu alti oameni, suntem fiinte sociale. Problema intervine atunci cand nu reusesti sa aduni in jurul tau oameni care sa te ajute sa cresti, sa te faca sa te simti iubit/ iubita. Pana acum ceva vreme inca mai visam la o relatie, perfecta pentru mine, armonioasa, o oaza in care sa ma adapostesc si sa-mi recuperez energia. N-am gasit asa ceva pana acum. Am intalnit multi oameni bolnavi, cu rani nevindecate, dezarmonizati. Am ajuns la concluzia ca ceea ce imi doresc eu nu exista pe planeta asta , pentru mine, in viata asta. M-am resemnat oarecum. Asta nu m-a impiedicat nicicum sa imi hranesc sufletul, sa fac lucruri pentru mine. Viata e mai mult decat o relatie nereusita de care tragi chinuindu-te sa o faci sa mearga. E clar ca iti poti folosi energia sa faci ceva cu adevarat util sau maret.

      Apreciază

      Răspunde

  2. Posted by daniel on 24 Octombrie 2013 at 12:17 AM

    Ți-am citit, descoperind blogul întîmplător, mai multe articole. Sensibile. Îmi place că te doare, că îți pasă. Din păcate, cei ce trec în mod conștient prin existența cotidiană nu sînt foarte mulți. Ești foarte drăguță, dulce chiar, doar puțin dezamăgită și un pic dezorientată (nu te supăra, o spun cu tot dragul). Ca oricare dintre noi, chiar mai puțin decît alții, probabil. Sub anumite aspecte, și decît mine – chiar voi cere un sfat particular, deoarece am capacitatea, încă, de a rezona la ceea ce persoane mai cunoscătoare îmi pot împărtăși.
    Îți doresc să nu aluneci, însă, spre cinism și suficiență, fiindcă, indiferent de aspectele sale neplăcute, dar trecătoare, viața este o aventură excepțională. Scuză-mă că am emis unele aprecieri directe, dar numai vîrsta, nimic altceva, mi-ar permite, cred, să mă lansez în comentarii. Nespeculative. Și condiția de tată al unei Mădăline care are și ea mici probleme. De persoană care iubește toate fetele din lume și le-ar dori fericite.
    Am parcurs articolul „De ce iubesc eu țara asta”. Cred că toate „nu”-urile înșiruite, motivele pentru care afirmi că nu ai de ce să iubești țara „asta”, sînt, de fapt, tot atîtea rațiuni pentru care sînt sigur, indiferent de ce-ți așterne pixul pe hîrtie, că, de fapt, ești moartă după Țară! După Asta. Dacă nu ar fi așa, dacă nu te-ai frămînta, ai lăsa totul să curgă neconsemnat. Ori, repet, te dă de gol îngrijorarea.
    De mai mult timp, lucrez în Moldova și, dacă pînă acum, conceptul de dragoste de Țară îmi părea ceva suficient de abstract, am înțeles, am avut revelația că: „România-i mai presus de toate / România este înainte de orice. / Pentru Țară nu poți spune „nu se poate”, / Pentru glie nu întrebi „de ce?”. Sper că n-am exagerat cu patetismul.
    Toate cele bune!

    Apreciază

    Răspunde

    • Multumesc pentru ganduri. De obicei ma apuc sa scriu atunci cand ma nemultumeste ceva, ca mijloc de refulare. Exista perioade lungi in care nu am ce sa scriu, nu simt sa o fac. Nu urmez un fir si probabil din cauza asta ceea ce scriu poate lasa impresia ca sunt usor dezorientata. Mi-ar placea ca viata sa fie altfel si incerc sa o fac altfel atat cat imi sta in putere. Despre ceea ce imi depaseste puterea scriu. Prin scris imi manifest si cinismul, si umorul… Da, articolul despre tara a fost scris cu substrat. In fapt toate cele pe care le-am enumerat a fi motive pentru care NU iubesc tara sunt, in realitate, cele care ma fac sa vibrez. 🙂

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: