ANALIZA

Imi tot repet ca sunt impacata cu mine acum, ca sunt linistita si in echilibru. Rasuflu usurata. Dupa furtuna obositoare in care am luptat sa ma mentin la suprafata aveam nevoie de o pauza in care sa-mi trag sufletul.

Un gand razlet… o intrebare isi scoate capul si ma impunge-n tample. Dar de ce esti mereu trista? Dupa ea apare alta: De ce nu mai zambesti din coltul ochilor? … si alta : Inima de ce nu iti mai zambeste?

In aceeasi clipa simt cum inima se face mica, mica de tot iar sincopa respiratiei face loc unui val de lacrimi pe care cumva reusesc sa le impiedic navala.

Stiu de unde vin toate astea. Dar… oare este posibl? Este posibil sa ma fi pacalit cu atata iscusinta? Este posibil sa nu imi fi trecut?

Da. Este posibil. Chiar asta s-a intamplat.

Acum aproape o luna trageam aer in piept imbarbatandu-ma, spunandu-mi ca exagerez efectele , ca exagerez cu importanta relatiei. Creierul meu gasea la rece argumente menite sa puna pe roate inima care era pe cale sa renunte la lupta.

Discutia se desfasura cam asa: stai, fato, linistita! Ce te-ai ambalat asa? Ce credeai ca se intampla? Credeai ca , gata? L-ai gasit? E-heee. Cand ti-am spus eu sa nu sari ca nebuna de la etaj ca te faci praf pana jos, ai spus ca tu ai un vis si crezi in el. Urasc sa spun, dar „ti-am spus eu!”.

Vazand-o franjuri, vizibil deranjat, creierul puse o naframa frumos colorata peste inima, ca sa nu-i mai vada ranile si imperfectiunile.

Asta seara, insa, creierul a iesit la plimbare si inima a profitat de ocazie . Si-a dat naframa jos. Nici n-a avut timp sa boceasca, sa-si linga ranile.

Acum ea sta pe o bordura gandindu-se unde a gresit si ce anume din ce a facut n-a fost bine. Ea pur si simplu nu stie de ce ii este foarte greu sa se ridice , sa fie vesela din nou, sa aiba curajul sa iubeasca din nou. Ea avea un vis si in visul ei iubea frumos iar iubirea venea inaoi catre ea si totul era in armonie, asa cum isi dorea.

Intr-o zi s-a trezit ca visul este realitate si s-a bucurat nespus. Atunci a simtit ca traieste apogeul. Apoi a venit ca un soc vestea ca i s-a parut , ca totul a fost o nascocire… o  nascocire atat de reala, palpabila.

Dar cum s-a intamplat asta?

Intre timp s-a  intors Creierul de la plimbare gasind-o ravasita , cu naframa aruncata in capatul celalalt al camerei.

„Iti spun eu de ce , i se adresa el inimii. Pentru ca ai daramat toate zidurile de protectie pe care te sfatuisem sa le pastrezi pana cadeam amandoi de acord sa le eliminam. N-ai vrut sa te protejezi? Ai vrut sa simti? Ei, asa se simte o lovitura directa, asa se simte iesirea in jungla.”

Acum … Inima este amortita si bulversata. Nu stie cine este si ce vrea. Creierul vazand ca inima nu mai este o companie atat de vesela pe cat obisnuia sa fie pe vremuri isi facea de drum si pleca.

Cu Centrul de Control oarecum pustiu corpul nu mai stie cine este, pentru ce este, care ii este destinatia. Incearca sa salveze date dar tot ce primeste in schimb sunt erori, variate erori. Vrea sa incerce primul pas catre reconfigurare. Ii cere Inimii sa aiba rabdare, sa reziste si sa aiba incredere. …

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: