ADEVARATA LIBERTATE

Am trait relativ… o vreme si am experimentat o paleta variata de trairi de la cele mai frumoase pana la cele mai dureroase. Din nu stiu ce motiv scopul meu era sa traiesc o frumoasa poveste de dragoste, sa am o relatie armonioasa cu un barbat.

Stai! Mi-am dat seama ca mint un pic. Stiu din ce motiv. Asa suntem educate noi, fetele, sa ne facem placute. Asadar la nivel subliminal ni se transmite ca femeile exista ca sa faca pe plac barbatilor. Asta este scopul vietii noastre… pana in momentul in care ne trezim dupa atatea si atatea bushituri (care se trezeste, nu toate au norocul asta). Atunci cand iti dai seama ca singura persoana careia trebuie sa placi esti tu insuti.

Cand mama spune „fii si tu mai feminina”, „poarta-te ca o fata”, „mai pune si tu o fusta pe tine” , „nu mai alerga atata ca ti-ai rupt genunchii de tot” care este scopul indrumarilor ei?

De ce trebuie sa sacrific lucrurile care imi plac de dragul feminitatii? Ca sa fiu placuta de barbati cand voi fi mai mare? Pentru ca e legea firii si femeile trebuie sa se poarte ca femeile iar barbatii , ca barbatii?

Atunci, cum ar trebui sa se poarte femeile si cine decide lucrul asta? De ce nu poate fiecare fiinta sa faca ce simte ca ii genereaza fericire pura? De ce baietii au voie sa exploreze, sa se suie in copaci, sa joace fotbal si o fata nu?

De ce a trebuit sa ma transform in altceva decat eram? Stiu! Ca sa revin , dupa tot amarul asta de experienta, si sa ma bucur de reintalnirea cu mine.

De ce sa pierd timp pretios la manichiura, coafor, la oglinda, alegand tinute? De ce trebuie sa fiu sexy? De ce trebuie sa ma port finut si bland cand in realitate pumnul meu se strange din cauza maniei care imi pompeaza in vene si cand as vrea de fapt sa tip si sa fiu tepoasa ca sa tin la distanta toti marlanii care intra in spatiul meu neinvitati.

Indiferent cat ai munci sa fii, sa te transformi in cea mai neridata, cea mai tonifiata, cea mai intelegatoare, cea  mai sexy, cea mai vesela el, partenerul tau de viata, nu va fi multumit. Chiar si femeile fara cusur sunt inselate la un moment dat. Pentru ca noi, fetele, avem ca o pacla pe ochii mintii si nu realizam ca vrem sa transformam un abac in Pentium.  Vrem sa ii transformam tocmai pentru ca nimeni nu mai foloseste nenorocitul ala de abac si pentru ca lumea a evoluat insa ei sunt rezistenti , foarte rezistenti la schimbare. Daca i-ai trimite sa se omoare in razboaie cretine bazate pe nu-stiu-ce principii nu ar ezita, insa daca incerci sa ii transformi in fiinte umane, capabile de empatie, sa le dezvolti inteligenta emotionala n-ai sa vezi! NU! NU! si NU! noi suntem barbati parosi, imputiti si insensibili si asa vrem sa ramanem. Niste duri care se sperie de acul de seringa si de lacrimile femeilor.

Booon…

Cand va ajunge viata la apus si ridurile vor castiga lupta iar gravitatia te va dovedi singurele lucruri care iti mai raman in minte vor fi momentele in care ai simtit ca traiesti, momentele in care ai simtit ca nu esti o simpla furnica, sclava obiceiurilor transmise din mama in fiica, momentele in care ai fost mai mare decat lumea marunta.

Se mai pacalesc unele spunand ca ele se aranjeaza pentru ele. Sa rad? Sa nu rad? Nu rad, ca-i de plans.

Toate aranjamentele sunt menite sa atraga priviri, sa atraga atentia. Daca ai fi pe o insula pustie nu cred ca te-ai machia, nu ti-ai rula vasta garderoba si n-ai purta chinuitoare tocuri de 10. Acolo te-ar interesa la inceput sa-ti asiguri un adapost, sa ai apa si hrana apoi ai pleca in recunoastere, ai incepe sa cunosti locul in care stai.

Toate trucurile pe care le folosim noi, femeile, ca sa atragem atentia lor, barbatilor, ne indeparteaza de noi insine. Noi avem nevoie de o insula pustie care sa ne determine sa ne cunoastem pe noi insine, sa ajungem sa ne iubim cum suntem si sa gasim fericire in asta.

Ati vazut femeile alea in varsta care nu se mai machiaza, poarta tenisi , pantaloni scurti si tricou si li se rupe in paispe daca le atarna pielea pe picioare? Acelea sunt femeile care stiu sa traiasca, care au ajuns in punctul in care atragerea atentiei unui barbat nu mai are nici o noima pentru ele. Abia atunci se relaxeaza si fac lucruri pentru ele: citesc, fac cursuri, invata o limba straina, merg la piscina, calatoresc. Ele stiu secretul: oricat te-ai stradui… nu merita efortul.

Marea majoritate a femeilor nu ajung in punctul acela pentru ca viata lor este o poveste a trupului si mintii sacrificate pe altarul relatiei cu un barbat. Ele raman in umbra, sunt sustinatorii de nadejde ai baieteilor care au vise de putere,  sa creasca mari , baieti care viseaza asta toata viata si uita sa se maturizeze. Ele trebuie sa fie destul de puternice sa nu clacheze si destul de delicate ca sa nu-i sperie pe delicatii de ei. Pe ele nu le intreaba nimeni de ce s-au transformat in triste si acre, sau ce vise au, ce si-ar fi dorit de fapt de la viata. Niste umbre.

Am invatat sa ne multumim cu putin.

Asistam la o discutie intre femei divortate: doua femei de care au divortat barbatii cand au gasit ceva mai bun si eu, nebuna care a divortat de barbat. Langa noi , o femeie mai in varsta (pe la vreo 55-60 de ani). Fiecare si-a spus povestea. In momentul in care eu am spus ca  am fost cea care a divortat femeia in varsta m-a intrebat:  „de ce, mama? bea? te batea? nu aducea banii acasa?”

Cate generatii de femei sunt crescute cu setarile astea? Daca nu se poarta frumos cu tine si e violent verbal e un fleac. Altele n-au norocul tau!

Iar nu stiu daca sa rad sau sa plang. Cred ca de data asta rad.

M-am hotarat sa nu implinesc 60 de ani ca sa realizez ca de fapt hormonii sunt cei mai mari aliati ai nostri dar si cei  mai mari inamici.

Daca extragi elementul sexual din componenta barbat lumea ti se dezvaluie, nelimitata. Asta este de fapt puterea lor asupra noastra. Ne apasa butoanele, stiu exact ce sa zica ca sa obtina ceea ce vor. Noua ni se pare de neconceput. Ne iau luni de zile sa ne revenim „vai, dar cum a putut sa plece asa dintr-o data, dupa ce mi-a spus ca ma iubeste, si dupa toate planurile pe care ni le facusem?” Poate, pentru ca ei doar spun, noi dezvoltam si incepem si ne imaginam, visam si ne hranim cu vise, si ei stiu asta. In momentul in care au obosit sa ne mai hraneasca cu vise noi ne trezim si printul e de fapt broscoi. Dar deja a trecut ceva vreme si ei au cam obtinut ce au vrut . In plus de asta are de unde sa aleaga o noua gazda. E plina balta de peste.

V-ati intrebat vreodata cum porniti la drum dorindu-va sa fiti iubite, apreciate, ocrotite si  terminati parasite, crescand un copil sau doi, fara vreo sansa, fara vreo speranta de a mai insemna altceva decat „mama”?

Ganditi-va macar 10 minute in fiecare zi cat la suta din actiunile voastre sunt dictate de ce anume isi doresc altii si cat de ceea ce va doriti voi.  Cat la suta din ce va doriti voi are radacina in ce si-au dorit altii pentru voi cand erati mici?

Am petrecut ultimele zile multumind tuturor celor care m-au tratat ca pe un obiect fara emotii, un accesoriu. Datorita lor sunt in punctul in care am descoperit ce inseamna sa fii liber cu adevarat.

Fetelor, invatati sa va iubiti mai mult, sa faceti lucruri pentru sufletul vostru, sa faceti lucruri care va dau valoare ca oameni. Refuzati statutul de accesorii. Eliberati-va de dependente bolnave.

Viata e mai mult de atat, mult mai mult.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: