CU FRICA… INAINTE!

E simplu. In viata totul e simplu, atat de simplu incat ne sperie. Lucrurile simple sunt terifiante. Biiiine. Pentru unii sunt doar plictisitoaaaare , nu ii stimuleaaaza.

Ma uit in jurul meu si vad oameni… femei, barbati… oameni care functioneaza la fel. Femei ranite de barbati, barbati raniti de femei. Oameni care isi jura ca data viitoare nu mai repeta aceeasi greseala si din victima devin calau.

In realitate,  toti ne dorim cu disperare o relatie care sa mearga, care sa ne dea aripi, in care sa crestem impreuna cu celalalt…. dar ne este frica. Din teama lovim primii, inainte ca celalalt sa aiba ocazia sa gandeasca. Nu stiu ce mutare ar fi vrut sa faca dar macar am lovit primul, pentru orice eventualitate.

Lumea se imparte in visatori incurabili si in „realisti”. Realistii sunt cei care dupa doua – trei  cazaturi (uneori una este de ajuns) se scutura si isi jura ca nu vor mai merge pe drumul inimii. Mintea este precisa. Ea poate fi controlata. Emotiile te fac slab. Ei, realistii, isi jura ca nu se vor mai lasa in voia emotiilor niciodata. Realistii privesc de sus, cu mila , catre visatori. Ei sunt puternici si intangibili. Ei controleaza jocul, dar nu il simt.

Visatorii, in schimb, sunt plini de julituri, ghimpi (ca sa nu spun tepe), urme de muscaturi, uneori abia se mai pot misca dar trag de ei , zambesc in continuare cu certitudinea ca, la un moment dat, visul devine realitate.

Eu sunt unul din visatori. E greu rolul pe care mi l-am ales. In drumul meu spre ce-mi doresc, spre ce simt ca exista undeva in lumea asta mare, am intalnit tot felul de incercari, tot felul de obstacole. Majoritatea sunt oameni raniti. Ranitii musca cel mai tare. Dupa ce te-a muscat un ranit e foarte greu sa ramai pe drumul tau. E ca in filmele cu vampiri: odata muscat, te transformi.

Nu stiu prin ce miracol raman netransformata dupa fiecare muscatura. Vezi tu, noi visatorii nu cunoastem jumatatile de masura. Noi daca vrem sa zburam nu mai pastram vreun saculet de nisip care sa ne ancoreze. Ne ridicam de la pamant cu totul si ne lasam purtati de vant , ne lasam imbatati de parfumul iubirii frumoase. Iubirea e frumoasa pentru ca asa alegem noi sa o vedem.  Suntem din alta lume…. o lume in care trandafirii imprastie un parfum special , o lume in care nu se intra cu bocancii in gradina cu trandafiri. Singurul inconvenient ar fi ca primim vizitatori in gradina fara sa-i verificam la incaltari.

Societatea sufera de molima: ne lipseste curajul, ne lipseste increderea… increderea in oameni, increderea in noi…

Daca intrebi oamenii din jurul tau toti vor spune ca au incredere sau cred in ceva. Insa putini constientizeaza ca sunt vorbe goale. Atunci cand ai incredere dispare teama. Te lasi cu totul, cu incredere, ca la bungee – jumping , THE LEAP OF FAITH (saltul facut cu incredere oarba, in ciuda fricii). Abia atunci cand esti capabil de acest salt abia atunci poti sa declari ca ai incredere. Frica exista. Este o emotie pe care nu o poti anula dar o poti constientiza si depasi. Frica este atenuata de actiune si dispare dupa fiecare reusita. Dar cum poti avea mai multe reusite daca nu ai incercari?

Dupa ultima experienta , sed molcom si imi ling ranile, gandindu-ma ce strategie sa adopt. Sa renunt la emotii? Sa devin mai calculata? Mai retinuta? Mai … nu eu?

Urasc despartirile, dar mai tare urasc relatiile care te conserva mort. Mi-e teama de esecuri si nodul pe care mi-l lasa in stomac dar mai tare mi-e teama sa nu fi incercat. De fiecare data mi-e teama dar am invatat sa o accept ca pe un partener de drum.

As putea sa ma chinui o vreme, sa ma educ sa fiu asa insa nu mi-ar aduce fericire si in nici un caz nu as mai simti ca traiesc. Da, supravieturie la loc sigur se numeste, dar eu sunt creata sa traiesc, nu sa supravietuiesc, ori trairea imi este data de emotii si nu pot renunta la ele.

Oricate experiente nefericite as avea, oricat de convinsa as fi ca fiecare incercare se poate sfarsi trist si dureros, nu pot sa renunt la ideea ca voi gasi la un moment dat ce caut. Ideea asta nu cred ca s-a nascut aiurea in capul meu. De undeva trebuie sa fi venit. De undeva unde exista ce-mi doresc.

Vedeti voi, cei tristi si plini de frica, cum e mai frumos? Sa traiesti o viata cu o dorinta neimplinita sau plin de cicatrici pe drumul a ceea ce-ti doresti?

Atunci cand stai la adapost lucrurile nu se intampla, ele nu vin pu si simplu la tine. Trebuie sa iesi din cochilie si sa-ti exprimi intentia.

Intr-una din zile intalnesc un om la fel de viu ca mine , la fel de frumos care m-a visat in viata lui .

Anunțuri

One response to this post.

  1. Posted by dannyetlv on 30 Iunie 2015 at 3:35 PM

    Termenul „frica” din titlul articolului mi-a adus aminte de melodia https://youtu.be/zaPt_NBoTf4
    Am simțit nevoia să postez acest comentariu. 🙂

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: