BILANT 2012

Mda… stiu… mai este inca o zi din an.

Optimistii ar spune ca nu aduce anul ce aduce ceasul si ca-ntr-o zi se pot schimba lucrurile cum nu iti poti imagina. Eu nu simt asta, si tocmai pentru ca nu cred ca viata mea sa se schimbe radical in 31 decembrie 2012, ma pornesc a scrie bilanul anului ce tocmai a trecut.

La sfarsitul lui 2011 incercam sa imi trag sufletul dupa luptele pe care le-am purtat. Ma simteam de parca as fi fost pe mare multi, multi ani, fara sa vad un petic de pamant. Intram in noul an plina de speranta ca in sfarsit lucrurile se vor aseza pentru mine si voi putea sa ma odihnesc. Eu si optimismul meu bolnav.

Ma uit la mine acum, in acelasi punct dar cu un an mai tarziu… sunt mai obosita , mai epuizata si mi-am pierdut capacitatea de a mai vedea ceva frumos dincolo de linia orizontului.

Am trait un an in care am incercat prin orice mijloc sa imi pun in valoare calitatile si un an in care fiecare din aceste incercari au esuat lamentabil. Am luptat sa nu exist degeaba si fix degeaba a fost existenta mea de parca cineva imi punea piedica si se distra copios la fiecare poticneala a mea.

A fost un an in care am descoperit cat de naiva pot sa fiu gandind ca tot ce ai nevoie este puterea mintii, a ideii creatoare.

A trecut un an in care mi s-au zdruncinat din temelii toate credintele. Nu mai cred in nimic. Tot ceea ce avea valoare candva pentru mine si-a pierdut sensul.

A fost un an in care am crezut pot sa-mi creez viata pe care o vreau pentru mine si tot ce am primit in schimb au fost usi inchise. Nu.. hai sa nu fiu nedreapta. Imagineata-ti cineva care zambeste frumos si deschide usa larg poftindu-te inauntru dar in momentul in care vrei sa treci pragul iti tranteste usa in nas.

S-a incheiat un an in care multi oameni m-au dezamagit teribil. Si daca stau bine sa ma gandesc anul ce a trecut soarta mea a depins mult de oameni … acei oameni care m-au dezamagit teribil.

Ne-am obisnuit , odata cu acest curent new age, sa vorbim din carti si sa cultivam optimismul teoretic scris de niste indivizi ghidati de o foarte bine pusa la punct campanie de marketing.

Suntem incurajati sa gandim pozitiv pana la a ne pacali ca nu exista stari de nemultumire sau depresie. Nimeni nu mai recunoaste ca trece printr-o pasa proasta ca sa nu isi atraga necazurile in viata. Ei bine , pana acum cativa ani, eram cea mai vesela si optimista persoana. N-aveam cum sa-mi atrag rahaturile care s-au perindat in viata mea in ultimii doi ani. Am continuat sa am incredere in oameni si sa fiu optimista si asta mi-a adus si mai mult rahat pentru ca nici nu m-am asteptat la asta. Acum, imi pun un semn de intrebare. Oare?

Sunt satula sa ma pacalesc si , da, recunosc : am avut un an ingrozitor.

La naiba cu „sa ne concentram pe lucrurile pozitive”, „sa fim multumiti pentru ce avem”, „putea fi mai rau”. Nu ma pot concentra pe lucrurile pozitive cand alea negative ma dau afara din casa, nu ma pot multumi cu ce am pentru ca asa ne vor unii , multumiti si docili, sa nu punem probleme, dar putea fi si mult mai bine.

Imi aduc aminte ca am trait ani in care nu aveam griji, nu-mi era frica si nu ma simteam atat de singura. Nu imi dau seama exact cand au inceput lucrurile sa o ia razna si stiu cu certitudine ca nu sunt un caz izolat. Suferim de o boala produsa de un virus implantat in societate.

Toata porcaria asta optimista new age e inventata de unul care se saturase sa auda prin ce greutati trec oamenii din jurul lui.

Nu ai cum sa ignori intunericul. In viata exista si intuneric si lumina in egala masura. Atunci cand ingnori intunericul, incercand sa faci mai multa lumina in viata ta traiesti efectele legii lui Arhimede: cu cat impingi mai multa lumina in intuneric cu atat acesta va riposta iesind sa-si ocupe spatiul pentru ca in Univers exista un echilibru e care noi nu il intelegem si incercam constant sa il modificam.

Am ajuns sa fim considerati bolnavi daca nu zambim sau daca ne permitem sa fim nemultumiti. Suntem compatimiti ca niste bolnavi.

Imi intreb prietenele „Ce faci? Cum iti mai este?” Una nu are curaj sa imi povesteasca prin ce trece desi se vede totul in ochii lor. Toate imi raspund invariabil „Bine! Sunt bine!” cu un zambet fortat pe fata.

Am sperat, mi-am deschis inima, de fiecare data mai greu ….

Nu mai am capacitatea de a rezista in chestia asta numita viata, nu asa cum este ea acum. Nu este ce mi-am imaginat eu ca este viata.

Eu mi-am imaginat oameni cu inima deschisa cu care sa impartasesti bucuria…

In anul ce a trecut m-am simtit ingrozitor de singura. Ingrozitor. Nu traiesc izolata de oameni. Ies cat de frecvent imi permite bugetul. N-am simtit conexiune adevarata. La ce naiba mai interactionam daca nu ne dorim cu adevarat asta? Doar de fatada? De dragul de a ne sopti in gand seara ca suntem sociabili?

Sunt inconjurata zilnic de oameni si totusi ei sunt la mii de ani distanta de mine. Nu mai comunicam. Sufletele noastre nu mai comunica. Totul e doar o bifa intr-o lista de obligatorii. Ies cuvintele din frica, nu din suflet.

Puteam sa astern cuvinte optimiste, de gratitudine ca sa bucure ochiul cititorului si sa ma scuteasca de critica unora de le stiu ei pe toate mai bine, dar care mai este farmecul? De ce sa ma ascund?

Realizez ca s-a mai sfarsit un an doar pentru ca sunt singura si astept sa isi revina toti de pe unde sunt plecati sa petreaca.

Pentru anul ce vine nu imi mai doresc nimic pentru ca indiferent ce imi doresc eu primesc cutii cu resturi.

A, ba da! Imi doresc sa dispara toti prefacutii din viata mea, sa nu mai intalnesc altii, sa nu mai intalnesc oameni carora le pasa doar de ei, oameni care nu pot tine o promisiune.

Daca e sa se faca liniste apoi sa fie liniste detot.

Ar fi culmea sa inchei cu La multi ani!

Anunțuri

4 responses to this post.

  1. Imi amintesc ca am scris, acum un an, un text in graba. Spuneam cat de puternic regretam unele lucruri, cat de inveninata imi e viata si cat nu mai inteleg sensul din asta.
    Imi amintesc cat de rau m-am simtit dupa ce am scris asta. Imi amintesc ca incepusem sa plang ca un copil. Si apoi m-am simtit mai bine. Dar viata mea nu s-a remediat imediat.
    Acum 2 saptamani imi faceam ordine in calculator. Am dat peste textul respectiv, care avea un nume care sarea in ochi si care te musca de obraz, aproape. L-am citit si la final eram senina si cu inima usoara.
    Cumva, totul trecuse. Tot veninul. Desi anul nu era mai bun anul asta. Si nu se implinise ce voiam eu.
    Ideea nu e ca trebuie sa ignori ce simti, ideea e sa o exprimi cu responsabilitate. Pentru ca suntem stapani pe tot ce se petrece in viata noastra. Si pentru lucrurile care ne afecteaza-pentru masura in care ne afecteaza.
    Nu este o minciuna new age. E un fapt simplu, natural, de alegere. Cateodata trebuie sa fii absurd ca sa fii fericit. Sa te bucuri si de un necaz, pentru ca chiar se putea mai rau. Sa te bucuri de un necaz pentru ca oarecum a deschis o usa, ai mai cunoscut o persoana.
    Eu cred ca esti o fericita. Ca ti-ai dat seama ca nu ai conexiuni sufletesti cu oamenii din jurul tau. Si eu am trecut prin asta. M-am retras, nu am mai mimat nimic, mi-am vazut de ale mele. Si, dupa ce mi-am revenit, dupa ce am inceput sa imi recapat sensul, am inceput sa fac altfel de conexiuni cu aceeasi oameni, am cunoscut oameni noi.
    O persoana inteleapta din viata mea mi-a spus „nu mai cauta dragostea, doar iubeste-te si va veni ea la tine”!
    E greu sa intelegi asta si unul din cele mai greu de infaptuit lucruri. Sa incerci sa iti fii tie un tovaras de drum mai bun, sa te ierti cand faci o cotitura, sa iti mai aduci aminte de un timp de repaos, sa iti oferi un zambet. E greu sa faci asta in fiecare zi, in vremurile noastre.
    Dar eu ma incapatanez sa o fac. Voi reusi candva. Si sunt sigura ca voi uita cum am facut-o, ca toate lucrurile geniale pe care le face un om 🙂
    Tine-te strans de mana, respira profund si cauta-ti sensul din nou.
    Iubeste-te mult!
    Sper sa vina cat mai curand vremea cand te vei uita peste textul tau si iti va zambi sufletul pentru ca ai depasit o alta rascruce.
    La multi ani!

    Apreciază

    Răspunde

  2. Cred ca este un semn bun. Agitatia aceasta poate sa prevesteasca o trezire spirituala. Am citit doar cateva pagini de pe acest blog, dar simblul Dai Ko Mio imi spune ca ai minim gradul III in Reiki, deci stii ce inseamna criza de vindecare. Am trecut prin asa ceva inainte si dupa fiecare initiere, am avut stari de neliniste, depresii, dureri si boli vechi, iesite la iveala fara motive aparente, fara explicatie. Faptul ca nu mai rezonezi (oricat de new age ar suna) cu cei din jurul tau poate insemna ca vibratia ta este mai inalta si nu mai sunteti pe aceiasi lungime de unda. Daca te dernjeaza in jur multe lucruri, oameni, activitati de rutina, daca ai probleme de sanatate si tulburari de odihna, schimbari de apetit si de stari sufletesti, toate sunt puse in seama unei viitoare treziri in spirit. Mai ales daca se intampla fara nicio legatura cu factori externi, apar si dispar neasteptat si haotic. E o curatare a corpului, o lupta intre vechile tipare si cele care ar trebui sa apara. Lucrurile se vor aseza, viata trebuie lasata sa curga si cu cat ne impotrivim mai mult, cu atat mai apriga e lupta. Abandoneaza-te Universului si acesta va avea grija de tine. Sunt lectii karmice pe care trebuie sa le inveti, nu te impotrivi si nu le refuza, pentru ca se vor intoarce sub alta forma, alta data. Mai bine sa avansezi, chiar daca e greu. Lumina nu va intarzia sa apara, la capatul tunelului de incertitudini. Multa putere in aceasta ascensiune!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: