SINGUR, DEZBRACAT DE TOATE

Draga cititorule,

Am avut o revelatie. Catalizatorul? O intrebare postata pe una dintre paginile FaceBook  si raspunsurile ce au urmat. Intrebarea era ” Ce ai face in fiecare zi daca nu ai avea nimic de facut?” Majoritatea au raspuns ca ar gasi ceva de facut, ar face ceva.

Imediat in minte mi-a venit imaginea de fuga. Fugim mereu de noi, simtim nevoia sa facem ceva, sa nu stam.  Unei fiinte umane obisnuite ii vine greu sa stea pur-si-simplu, sa  faca NIMIC. Din acelasi motiv presupun ca incarcerarea, privarea de libertate,  este cea mai grea pedeapsa pentru om.

Cand stai, fara sa ai posibilitatea sa faci ceva, sa citesti, sa te uiti la televizor, sa asculti muzica, esti singur cu tine si cu gandurile tale. Esti singur cu subconstientul tau, locul unde ascunzi toate acele lucruri cu care nu te-ai impacat, toate fricile, tot ce te face mai putin acceptabil lumii inconjuratoare. Sa infrunti si sa accepti toate grozaviile de care ai fugit si pe care le-ai trimis in Siberia ta personala nu-i lucru tocmai usor – iti creeaza un disconfort, ca orice lucru care se disloca, creeaza deranj.

In subconstientul tau nu te poti pacali. Acolo orice accesoriu pe care l-ai dobandit, in dorinta de a retusa imaginea personala astfel incat sa fie acceptata de oamenii din jur, paleste.  In subconstient nu mai esti director de firma, nu mai ai vila si masina de lux. Acolo esti tu fara masti.

Nu demult, in incercarea de a elucida de ce oamenilor le este atat de frica de moarte, mi-a aparut in gand ideea ca dupa moarte suntem doar spirit, fara materie fizica, fara toate acele lucruri care ne ancoreaza pe Pamant. Suntem doar noi cu noi insine si cu ce anume am facut pentru evolutia noastra spirituala. Acolo nu mai avem unde sa fugim si toate neiertarile ne chinuie – iadul personal. Dupa fiecare moarte si experimentarea iadului personal cerem o noua sansa  de a ne materializa pentru a invata ce am ratat. Nu ni s-a permis pastrarea amintirilor din vietile  anterioare dar s-a permis ca singurele semne pe care le putem lasa  sa fie pe cer. Astfel, cu ajutorul astrelor putem descifra care a fost lectia de invatat in viata anterioara si care este cea pe care o avem de invatat in intruparea actuala.

Din acest motiv, cred eu, ca aunci cand unui om i se impune solitudinea, izolarea , fie atinge un grad avansat de echilibru interior (exemplu: cel care cauta un refugiu in religie), fie o ia razna pentru ca se simte ca si cand ar fi murit. Spun „i se impune” pentru ca in rare cazuri oamenii iau de buna-voie decizia de a se izola si de a face pace cu subconstientul. Pacea in subconstient se face la nivel spiritual, nu fizic.

Astfel, singur, dezbracat de toate, traiesti in raiul sau iadul personal in functie de felul in care ai parasit lumea materiala: impacat sau nu cu tine. In conceptia mea Iadul nu este altceva decat locul in care esti nevoit sa iti infrunti cele mai mari frici, este Purgatoriul prin care treci si iesi nou nout, este chinul si durerea necesara oricarei transformari. Ceea ce nu ne invata nimeni este ca drumul spre Rai trece prin Iad pentru ca omul va cunoaste linistea sufleteasca numai dupa ce va fi trait in Iad si iesit de acolo cu bine.

Nu are rost sa fugim. Consider ca este mai bine pentru noi sa evoluam constient, cand inca suntem in plan fizic. 

Imi doresc ca aceasta revelatie pe care am avut-o si pe care o impartasesc cu tine sa iti foloseasca in vreun fel. 

Pana data viitoare iti doresc numai bine. 

Cu drag, 

Doctorul de Suflete

Anunțuri

8 responses to this post.

  1. eu nu as face nimic. imi place sa fac nimic. doar sa stau si atat. mintea mea e prea activa ca sa ma apuc fizic sa mai fac si altceva in afara de visat 🙂

    Apreciază

    Răspunde

  2. Posted by Aniri on 19 Decembrie 2011 at 10:36 PM

    Buna! Am descoperit blogul tau de foarte curand. Ma bucur ca sunt oameni ca tine care au curajul sa deschida noi subiecte fara teama de a fi categorizati drept unii care plutesc printre nori.
    Am citit mai multe articole, insa asta am simtit nevoia sa comentez asupra entry-ului asta.
    Frumos articol, insa unul din lucrurile pe care imi doresc sa fi fost spus metaforit e urmatorul:”Ceea ce nu ne invata nimeni este ca drumul spre Rai trece prin Iad pentru ca omul va cunoaste linistea sufleteasca numai dupa ce va fi trait in Iad si iesit de acolo cu bine.”
    Acum cum intelegi tu Iadul este absolut parere personala, insa according to multi oameni care au facut past life regression, oameni de stiinta si oameni interesati in ezoterism, el nu exista.
    O zi excelenta!

    Apreciază

    Răspunde

    • 🙂 Oamenii aia multi care au facut regresii in vietile anterioare, oamenii de stiinta si cei interesati de ezoterism au putut accesa realitatea lor. Cum nimeni n-a venit sa le spuna „mai, oameni buni, Iadul si Raiul de fapt exista!” nici ei nu pot veni sa-mi spuna mie ce nu exista. Ce imi garanteaza mie ca ceea ce au vazut si simtit ei nu este decat rodul propriei lor imaginatii? Fiecare dintre noi ne cream realitatea si o definim asa cum dorim. Fiecare isi traieste experienta sa unica pe Pamant, scopul pentru care a venit si isi joaca rolul bine stabilit. Asa cum nu exista Iad, nu exista nici Dumnezeu si nici Rai, nu? Dar ele nu exista pentru ca au fost limitate intr-o definitie. Eu am preferat sa numesc Iad suma experientelor neplacute spre traumatizante pentru ca este un termen familiar si asociat cu neplacerile si ispasirea pedepselor.
      Innebunesc de placere ca sunt corectata cand imi exprim propriile idei, mai ales ca Pamantul este un loc vast (exista loc pentru toata lumea in Univers si nu suntem in concurenta) si nimeni nu detine adevarul absolut, toti detinem adevarul personal, asadar toti avem dreptate, ca sa ma exprim asa. Daca am detine adevarul absolut existenta pe Pamant, asa cum este ea acum, nu stiu daca ar mai avea sens.
      Parerile exprimate in pagina mea sunt personale, sunt rezultatul experientelor si trairilor mele, nicidecum al materialelor citite intr-o mana de carti. N-am tras pe nimeni de maneca sa conving sa creada ce spun eu. Nu am afirmat ca adevarul meu este absolut si de urmat.
      Eu cred ca exista si Rai si Iad si le traim simultan in existenta terestra. Nu le-am exprimat ca locuri diferite de Pamant in care vei „trai” dupa moarte. Parerea mea este ca purgatoriul este chiar aici si de indreptam si „ispasim pedepse” in timpul vietii, nu dupa. Unii se nasc cu mai putine lectii de invatat, altii cu mai multe. Daca privesti pe altul prin prisma experientelor tale e posibil sa nu-l intelegi.
      Ca sa raspund punctual o sa-ti spun ca cei care isi permit sa caracterizeze persoane, nu fac altceva decat sa judece, sa se puna pe o treapta superioara. Si eu am facut-o si o mai fac din cand in cand. Ideea e ca nu imi pasa ce cred altii despre mine. Ei ma pot eticheta cu capul in nori (ceea ce recunosc ca sunt) si eu ii pot eticheta ca oameni mult prea rationali a caror emisfera dreapta a creierului este atrofiata. Si uite asa un lant al slabiciunilor interminabil.
      De ce ai simtit nevoia sa comentezi? Pentru ca ai vrut sa ma corectezi? Exista oare numai o singura modalitate si o singura solutie pentru o problema? Eu stiu ca exista nenumarate cai care duc spre aceeasi destinatie.
      Iar in incheierea raspunsului meu o sa iti confirm: citatul la care ai facut referire este o metafora. Mie imi place sa ma exprim metaforic, parabolic sau simbolic si imi folosesc imaginatia ca sa exprim ce simt, nu ce gandesc.
      Multumesc pentru interventia ta, pentru ca nimic nu este intamplator.

      Apreciază

      Răspunde

      • Posted by Aniri on 22 Decembrie 2011 at 6:01 AM

        Oh wow ce defensiva esti. Speram ca esti mai putin agresiva datorita faptului ca te concentrezi pe subiecte spirituale in cadrul blogului.
        Nu am scris aici pentru a te corecta, am scris aici pentru a te incuraja si pentru a te felicita pentru blog. Eu citesc si particip in multe bloguri de genul asta, insa care nu sunt scrise in romaneste, si gasindu-ti blogul n-am bucurat sa pot fi parte din experienta asta ins pecial ca scrii in limba nativa.
        Oricum nu vreau sa ating unele pucte care mi se par rautacioase si la care ego-ul meu ar vrea sa riposteze, pentru ca incerc sa fiu mai bunA.
        Iubire si lumina!

        Apreciază

      • Sunt defensiva pentru ca m-am simtit atacata. Daca ma preocupa subiectele spirituale nu inseamna sa imi neg firea. Firea omului este pozitiv si negativ totodata. Nu sunt genul de persoana falsa care pozeaza in sfanta, sunt un om. In ansamblu sunt un om bun dar trebuie sa ma cunosti ca sa poti trage o concluzie. Sunt cam sensibila la critici „in casa mea” atata tot. Imi cer iertare daca reactia mea a declansat in tine impulsul de a-mi raspunde pe masura si iti multumesc ca ti-ai pastrat echilibrul in ciuda reactiei mele.

        Apreciază

      • Posted by Aniri on 23 Decembrie 2011 at 11:35 AM

        Imi cer scuze daca am te-am facut sa te simti atacata sau daca ti-am lasat impresia ca te critic. Imi place asa mult blogul tau,sinceritate cuvintelor,informatia pe care o pui la dispozitie si vulnerabilitatea subiectului inca am recomandat blogul tau si altor prietene.
        Motivul pentru care imi doresc ca si altii sa scape de frica pe care o da subiectul moarte si Iad este urmatorul. daca noi credem ca Dumnezeul Atotputerniv, Atotmilostiv si Atotiubitor ne da in aceasta viata Liberul arbitru,cum e posibil totodata sa credem ca atubci cand particica asta mica din eternitate,viata pMamteasca este terminAta,Dumnezeu ne va obliga sa stam cu o decizie luata de El,decizie care sa ne pedeoseasca si sa ne faca sa sucere pe vecie?
        Imi doresc sa readuc la suprafata idea asta ,si daca macar o persoana scapa de teama Iadului as fi lasat lumea un pic mai fear free.
        Numai bine si keep up the good work!

        Apreciază

      • Exact! Exact contradictiile pe care le-am intalnit citind Biblia m-au facut sa-mi pun intrebari. Ia stai un pic! Pai, pe de-o parte spun ca Dumnezeu e iubitor si pe de alta parte e gelos si razbunator si daca nu asculti de El te rupe in doua? Chestia aia cu „crede si nu cerceta” nu e pentru mine. Sunt niste chestii presarate in Biblie special pentru manipularea mentala a omului si alea nu se pupa cu ce simt eu despre Dumnezeu. Nu stiu daca ai citit „Conversatii cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch. Eh, inca dinainte sa citesc cartea aia am stiut ca asa este Dumnezeu. Cartea a venit ca o confirmare. Citeam si ma opream doar sa exclam „EXAAAACT!”. Si mie mi-ar placea sa existe mai multi oameni care nu se lasa controlati de teama si care isi infrunta temerile si se vindeca de virusul asta. Am scapa si de boli si de rani sufletesti. Ce frumos ar fi! Dar depinde de fiecare, de alegerea pe care o face fiecare individ, in mod constient.
        M-am intrebat de multe ori: mai, daca noi suntem creatia lui Dumnezeu, o creatie perfecta, de ce vin unii si spun „omul e plin de pacate! e defect!”. Daca vroia sa fim altfel oare nu ne facea altfel Dumnezeu? Si daca ne-a facut asa cum suntem de ce sa ne infranam niste sentimente si trairi care vin natural dinauntrul nostru? Sunt o mie si o mie de intrebari…
        De cand sunt eu am pus la indoiala tot ce am fost „invatata”. Simteam ca societatea incearca sa ma incadreze intr-un sablon si eu nu incap in sabloane. Din cauza asta am avut putini prieteni, din aceeasi cauza nu am avut o relatie apropiata cu parintii mei. Nici unul nu intelegea ce vorbesc eu. Faceau ochii mari si aveau expresia aia ca si cum as fi de pe alta planeta si prefera sa ignore „enormitatile” pe care le scoteam pe gura. Ba, mai mult, se considerau direct raspunzatori sa ma aduca pe „drumul ce bun”. Am citit multe carti pana acum dar multe din ele au fost carti nascute din imaginatia scriitorilor – adica fictiune. Oamenii cu care am discutat aveau impresia ca vorbesc din carti stiintifice insa eu vorbesc din adevarul pe care il simt inauntrul meu. Nu pot explica exact. E ceva anume care imi spune ce este adevarat si ce nu, ca un sistem de navigatie interior. Mereu cand m-am lasat ghitata de sistemul acesta am iesit cu bine din situatii, fara exceptie.
        Inca mai traiesc cu ceva bagaje vis a vis de incercarea oamenilor de a ma modela si reactionez defensiv atunci cand cineva imi spune ce si cum sa cred. Nu m-am dus peste nici o persoana sa ii spun „Ceea ce crezi tu nu e bine. Nu e adevarat.” sau „metoda mea e mai buna”. Pur si simplu expun ce cred eu. Cu cat ma restrang eu in spatiul meu si nu deranjez spatiul altora cu atat vin ei peste mine. Este un fenomen destrul de straniu pentru mine si inca incerc sa-l inteleg.
        Am inceput sa scriu aici pentru ca ma simteam extrem de singura si nu pentru ca n-as fi fost inconjurata de oameni ci pentru ca nu eram pe aceeasi frecventa cu ei. Am inceput sa scriu in speranta ca mai exista si altii ca mine. Nu vreau sa conving pe nimeni de nimic. Vreau doar sa ma conving pe mine ca nu sunt singura. Pentru ca daca as fi singura ar fi destul de trist.

        Imi pare rau ca am reactionat exagerat dar imi pare bine ca in toata interactiunea asta eu am fost catalizatorul care a scos partea sublima din tine. 🙂 Parca mi se umple sufletul de bucurie cand vad ca exista oameni asa.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: