DESPRE CREATIE SI NU NUMAI…

Ma uit la un documentar interesant „The nature of Existence” care incearca sa gaseasca raspuns la intrebarile „care este scopul nostru in viata?” , „de ce existam?”. Majoritatea se raporteaza la un Dumnezeu, indiferent de religia al carui adept este. Majoritatea vorbesc despre un Dumnezeu exterior la care apeleaza in cele mai grele momente ale vietii.

Privind marturiile acelor oameni am o revelatie: Dumnezeu este acea parte din interiorul fiecaruia la care apelam cand ne simtim fragili. Este punctul la care ne raportam, reperul nostru. El nu se afla nicidecum in exterior ci in adancul sufletului nostru si il gasim numai daca suntem deajuns de curajosi sa bajbaim prin intuneric o vreme cu certitudinea ca dupa intuneric intrezarim lumina din care am fost creati.

Daca privim mereu spre cer si ne rugam ne simtim departe. Dumnezeu, Creatorul nostru al tuturor, nu ne raspunde dinafara, tot o voce in interiorul nostru ne transmite mesajul.

De ce ne este atat de frica sa descoperim ca adevarata putere este in interiorul nostru? De ce ne este frica sa vedem cat de mareti putem fi, cat de stralucitori?

Din experienta proprie stiu ca iadul si raiul sunt trairi, sunt perceptii ale sufletului. Iadul intruchipeaza cele mai mari temeri ale noastre care ne bantuie pana in momentul in care avem curajul sa le confruntam si sa le depasim invatand o lectie din asta. Raiul este punctul de multumire si satisfactie sufleteasca spre care tindem. Am fost speriati inca de mici prin educatia religioasa ca in cazul in care ne abatem de la o anumita conduita morala pierdem dreptul la rai, dupa moarte.

Inclin sa cred ca dupa moarte nu exista nimic, si ca adevarata sansa pentru suflet este in timpul vietii, cand esti intrupat, materializat. Cred ca suntem programati sa ne fie teama de moarte tocmai pentru ca adevarata sansa este in timpul vietii. Nu ne putem pacali pe noi, nu putem pacali pe nimeni pentru ca totul se intampla in interiorul fiecaruia. Spun ca inclin sa cred pentru ca nu am nici o dovada palpabila, doar asa simt eu.

Am fost educati si obisnuiti sa asteptam mereu ajutorul dinafara. Cea mai mare temere a omului: RESPONSABILITATEA. De ce sa fiu eu responsabil? Daca nu reusesc pe cine dau vina? Pe cine ma supar eu daca nu-mi reuseste?

Omul cand incepe incursiunea cunosterii de sine incepe cea mai grea calatorie a vietii lui. In coclaurii sufletului se ascund multe laturi ale personalitatii noastre de care ne este rusine, care nu am vrea sa se afle ca exista in noi. Am o surpriza pentru voi: toti avem de toate inauntrul nostru. Dezvoltam acele caracteristici asupra carora zabovim mai mult, fie ca le alimentam cu energie pozitiva, fie ca le alimentam cu energie negativa.

Traim cu teama de a nu fi singuri, de a nu fi acceptati. Facem orice pentru a fi iubiti si acceptati dar nu ne trece prin minte sa facem noi insine asta in primul rand. Asteptam recunoastere si apreciere, respect de la oamenii din jurul nostru dar nu ne respectam pe noi insine. De ce spun asta? Pai ia sa vedem: cata grija aveti de corpul vostru? Cata grija aveti de visele voastre si cata energie investiti in ele? Cata atentie va acordati?

Cand am spus ca a avea grija de propria persoana este gestul de maxim respect pe care il poti face fata de cei din jurul tau am fost catalogata drept absurda si egoista. Oare se numeste respect impovararea celor din jurul tau cu lucrurile pe care n-ai reusit sa le faci? Oare se numeste respect atunci cand ii responsabilizezi pe altii cu prorpia-ti reusita si fericire?

Aici ma refer la cazurile in care devenim poveri pentru oamenii din jurul nostru si ii sufocam in asa fel incat evolutia lor devine imposibila. Daca noi nu putem, de ce sa poata altul? Nu?! Cam asta este mentalitatea.

Atunci cand dai spatiu persoanelor de langa tine vei primi neconditionat iubire, ajutor, comapsiune pentru ca oamenii ofera inzecit mai mult cand nu sunt constransi decat atunci cand li se pune in vedere „o datorie”. Datoria nu are nimic in comun cu dragostea, cu iubirea. Din iubire se naste viata, datoria da nastere cel mult unor frustrari, unor goluri imense. Vreau sa vad eu pe cineva care isi plateste datoria la banca cu veselie in suflet. N-am intalnit pana acum.

Nici o transformare nu se face fara un sacrificiu si fara o infruntare a unei temeri. Atunci cand esti convins ca inauntrul tau, in micutele particule ce formeaza impreuna ADN-ul tau, exista esenta de Dumnezeu, exista acea forta care te trece oceane si muta muntii din calea ta, abia atunci stii ca esti pe drumul cel bun.

Ne este teama de ce se afla inauntrul nostru pentru ca nu avem capacitatea sa iertam lucrurile pe care le consideram de neconceput. Este de neconceput sa minti, este de neconceput sa inseli, este de neconceput sa urasti, este de neconceput sa curmi o viata… si cu toate astea toti am facut asta in anumite stadii ale vietii noastre. Exista mai multe feluri de a minti, de a insela, de a uri, de a omori viata intr-o fiinta.

Nu te scuza faptul ca ai spus o minciuna care tie ti se pare inofensiva, este tot minciuna – altuia ii poate schimba viata. Nu te scuza faptul ca ai inselat indiferent de motivatia, de cauza care te-a determinat sa o faci. Nu te scuza faptul ca ai taiat aripile cuiva chiar daca nu i-ai infipt un cutit fizic in inima, zi de zi multi oameni infig „cutite” verbale in inimile semenilor, si prin actiunile lor lipsite de iubire ii omoara incet. Nu te scuza faptul ca tu nu ai omorat brusc si violent, cum o face un criminal condamnat de societate, si ai facut-o in timp si mascat. Lucrurile care nu se vad nu sunt mai putin grave decat cele evidente si palpabile. 

De fiecare data cand nu iti manifesti iubirea, manifesti opusul: ura, indiferenta, frica.

Toti avem inauntrul nostru si lumina si intuneric. Depinde de fiecare ce manifesta cu precadere.

Daca o alta fiinta ne-a facut rau, indiferent de fapta pe care o consideram noi ca fiind rea, vom trai altfel cand o vom ierta gandindu-ne plini de compasiune ca omul acela se lupta in intunericul lui si ii este tare frica.

Nimeni nu va face rau altcuiva atunci cand se simte in siguranta, atunci cand se simte iubit, ci o va face cand se simte vulnerabil, incoltit, singur, fara iubire. Multi nu sunt constienti de asta si chiar daca sunt constienti nu pot comunica, nu pot cere ajutorul. 

Este de ajuns ca schimbarea sa porneasca din interiorul unei persoane care are capacitatea de a constientiza toate acestea. Toti avem in noi potentialul numai ca avem ritmuri diferite, exact ca la scoala: unii elevi pricep mai repede lectia, altii au nevoie de mai mult timp si metode diferite. 

E de ajuns sa gandesti ca Dumnezeu este inauntrul tau si are nevoie de tine sa il manifesti prin alegerile tale. 

Cu drag,

Doctorul de Suflete

Anunțuri

One response to this post.

  1. Simt că cineva mă înţelege. Şi eu simt acelaşi lucru, dar nu ştiam cum să le exprim.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: