BAGAJE

Suntem grabiti. Ne indreptam preocupati undeva. Fiecare are undeva-ul lui si, in timp ce se indreapta intr-acolo, e mereu in alta parte. Suntem uneori atat de ancorati in trecut incat ne vine aproape imposibil sa ne miscam in prezent. Trecutul asta care acumuleaza si acumuleaza experiente cu care nu ne-am impacat si care ajunge sa cantareasca atat de mult ca ne sufoca.

Astazi vorbeam cu o prietena despre timpul pierdut in relatii care n-au dus nicaieri. Am avut o relatie care a durat aproape 10 ani. Cand i-am pus punct am intrat intr-o criza si nu pentru ca eram singura sau pentru ca realizam ca am facut vreo greseala. Nu. Eram si sunt perfect impacata cu decizia mea. M-am eliberat ca sa pot respira. Ceea ce nu imi dadea pace era intrebarea: „de ce ai asteptat sa treaca tot timpul asta ca sa schimbi ceva?”. Nu ma puteam impaca cu faptul ca au trecut 10 ani, cei mai frumosi din viata mea, si eu i-am lasat sa treaca fara sa fiu prezenta, ignorand disconfortul, sperand, pacalindu-ma si refuzand sa vad adevarul in fata: nu ne potriveam. Dar nu! N-am putut sa admit ca am gresit. Cum?! Eu sa fi gresit? E inadmisibil! Nu e posibil sa fi fost atat de oarba si ignoranta.

Cand in sfarsit mi-am dat seama ca da, am fost atat de oarba si de ignoranta, a inceput procesul de invinovatire: cum ai putut sa fii atat de oarba?! Existau semne. Cum nu ti-ai dat seama ca e ceva in neregula? Unde ti-a fost capul? Daca ai fi stiut! Dar am stiut. Am stiut de la bun-inceput numai ca nu am vrut sa vad, n-am vrut sa accept ca m-am inselat in alegerea mea.

Si asa a inceput procesul de invinovatire –  povara grea.  Si au trecut mai bine de trei ani in care m-am pedepsit constant pentru „prostia” mea.

Ne vine greu sa iertam o persoana care consideram ca ne-a nedreptatit in vreun fel dar si mai greu ne vine sa ne iertam pe noi. Ne trezim ca ne spunem: pe altii n-ai cum sa-i influentezi. Asta este! Nu ai ce sa ceri de la ala si de la alalalt. Si uite asa ii postam pe o treapta inferioara ca sa ne simtim un pic mai bine pentru ca ne-am lasat pacaliti si inselati. Dar cand vine vorba sa ne iertam pe noi… ee-hee, aici e o mare problema. De ce? Pentru ca „daca de la altii nu avem pretentii, noi ar trebui sa stim mai bine”.

Fiecare dintre noi este om, in felul in care a ales sa se manifeste. Fiecare „greseste”,  adica nu se comporta cum ar vrea altii sa o faca,  si lucrul asta genereaza neintelegeri, neintelegeri care de cele mai multe ori raman neclarificate si pe care le caram cu noi ca pe niste pietrede moara. Cerem altora sa se comporte dupa tiparul nostru pentru ca ne vine mult mai usor sa schimbam lumea exterioara decat pe noi insine. Schimbarea lumii exterioare se produce cu durere pentru ea, pe cand schimbarea noastra interioara se produce cu durere pentru noi insine. Si apoi ce alegem? Calea cea mai usoara.

Suntem martorii unor timpuri in care bagajele sunt scoase la aer si sortate. Timpul e prietenul nostru  deocamdata si ne asteapta, ne da ragazul sa scoatem fiecare „sosetica” si „maieut” si sa il curatam, sa il sortam, sa facem lumina. Daca ne incapatanam, la un moment dat timpul ne va obliga sa facem curat rapid, fara ragaz si atunci ni se va parea prea mult.

Din aceasta cauza in perioada asta ies la suprafata disensiuni mai vechi, sentimente, suntem pusi fata in fata cu oameni cu care nu ne-am incheiat socotelile sau suntem pusi in situatii care sa ne determine sa ii intelegem pe cei pe care i-am nedreptatit sau judecat in vreun fel.

Intr-un final am reusit sa gasesc partea buna in tot ce consideram a fi catastrofal. Nu mi-am mai plans de mila ca am irosit 10 ani din viata mea ci m-am gandit multumita ca sunt persoana care sunt acum tocmai datorita acelor evenimente din viata care m-au facut sa sufar mai mult. Datorita experientelor neplacute apreciez altfel acum lucrurile in viata, stiu la ce sa fiu atenta, stiu cum sa ma descurc singura.

Datorita perioadei in care am fost singura am ajuns sa imi acord mai multa atentie, sa investesc in mine. Cand eram prinsa in relatie n-aveam timp sa merg la coafor, la manichiura, la masaj, n-aveam timp sa merg la sala sau sa ies cu prietenii. De fapt o sa aduc o corectie celor spuse: aveam timp insa nu aveam curajul sa imi impun dorintele si alegerile si cedam de cele mai multe ori, renuntam la mine ca sa evit discutiile pe tema banilor sau sa explic ca nu ma aranjez a sa ies la agatat ci pentru a-mi consolida respectul de sine, increderea in mine ca individ.

Acum sunt singura si am mai mult timp pentru mine si fiul meu, timp pe care nu il mai irosesc in polemici si certuri interminabile cu un consum enorm de energie.

Atunci cand sunteti singuri ganditi-va la ce ati fi vrut sa faceti cand erati in cuplu si nu reuseati tocmai pentru faptul ca erati in cuplu.

Nu merita sa insisti atunci cand nu exista respect intr-o relatie. Nu merita sa insisti pentru ca viata este prea scurta si in tot timpul asta avem nevoie de dragoste, de respect si  de atentie. E pur si simplu nedrept fata de noi, in primul rand, sa permitem cuiva sa se poarte urat cu noi pe timpul nostru. Pastrati langa voi oameni care va aduc armonie, care va dau valoare, nu care va trag in jos.

Daca alergi dupa un tren si esti incarcat cu 10 geamantane din care jumate cu lucruri inutile oare n-ar fi mai usor daca am renunta sa le caram pe cele cu inutiltati?

Relatiile in care doi oameni nu se inteleg in armonie, in care nu isi respecta spatiul si personalitatea sunt relatii toxice. Ele se intampla ca sa ne invete cate o lectie si pana nu asimilam invatatura nu trecem la nivelul urmator.

Regretele nu isi au rostul in situatii de genul acesta. Regretele exista atunci cand nu ne-am impacat cu o situatie si cand nu ne-am iertat pe noi ca am „gresit”.

Poate daca am accepta ca am gresit si am cere iertare fata de cei carora le-am gresit ar fi totul mai usor. Daca am intelege ca nu exista o reteta in viata si ca descoperim care ne este calea tocmai prin erorile pe care le comitem am ierta mai usor.

Lucrurile nu sunt facute ca sa se potriveasca de la prima incercare. Nu suntem ca rotile zimtate de la cutia de viteze, n-avem ambreiaj care sa ne potriveasca. Ne potrivim prin incercari. Pentru unii dureaza un timp pana se acomodeaza unii cu altii, pentru unii dupa un timp isi dau seama ca nu se potrivesc.

E cineva vinovat pentru toate astea? Eu cred ca nu.  De ce atata incrancenare? Cine a gresit si cine este vinovat mai putin conteaza in toata ecuatia asta. Trecutul e trecut si merita sa iei din el invatatura si restul sa lasi acolo unde ii este locul altfel te trage in jos si ajungi sa bati pasul pe loc.