SURSA NEFERICIRILOR MELE

Astazi dimineata, in timp ce ma deplasam catre locul in care prestez munca contra cost, adica la serviciu, am avut o modesta revelatie, partea a II-a.

Mereu imi fac griji pentru ce va urma, deci pentru ziua de maine, si de poimaine, si urmatoarea si … intr-un cuvant fobie fata de viitor. Cum mi-am dat seama ca n-am scapat de tot de microb?

Recent am citit mai multe carti despre perioada ce urmeaza, mai precis despre perioada 2011 – 2014. Intr-o prima faza m-am bucurat la gandul ca Pamantul va trai si zile mai bune si le voi apuca si eu, ca oamenii vor fi oameni in adevaratul sens al cuvantului si nu pradatori, ca iubirea va fi iubire si altceva inafara ei nu va mai exista. Apoi… au inceput grijile pentru ca vor trai doar aceia care si-au salvat sufletele, care au nu-stiu-ce vibratie, care… care… care… intr-o singura idee cei care se vor transforma odata cu Pamantul si se vor pregati pentru saltul vibrational.

Gandurile mele au luat-o razna si n-am mai lasat sufletul la carma: „Daca eu nu reusesc?! In fond sunt atatia mult mai evoluati decat mine. Ce ar trebui sa fac sa ma schimb? Da, stiu ca ar trebui sa imi ascult vocea interioara dar daca nu reusesc sa descifrez la timp informatiile? Daca in ciuda a ce cred eu sunt inca oarba si surda, ce fac? Ce fac?”

Si uite asa un lung sir de nopti agitate, de zile in care simteam o profunda neliniste si nemultumire: „nu sunt destul de buna nici macar pentru Dumnezeu”, imi ziceam.

Ca sa revin la revelatia de astazi dimineata cand ma uitam la natura din jurul meu care nu-si face griji, ea pur-si-simplu exista: apa curge asa cum i-a fost dat, copacii isi schimba haina asa cum le-a fost dat, soarele straluceste si da lumina si culoare lumii noastre exact asa cum i-a fost dat sa fie, iar eu, eu, o furnica in Univers pierd timp facandu-mi griji. Sa presupunem ca nu prind trenul. OK. Ce fac? Pierd si timpul asta pana la plecarea trenului? Nu este o strategie tocmai buna.

Zilele astea ma tot tragea de maneca o durere constanta localizata la antebratul drept. Conform unei teorii al carei adept sunt orice afectiune fizica isi are corespondent spiritual iar in momentul in care afectiunea se instaleaza la nivel fizic a trecut ceva vreme de cand am ignorat semnalele sufletului. Dau filmul inapoi sa-mi dau seama ce gand sau ce sentiment a fost pregnant in ultima vreme, sentiment ce ar fi putut provoca durerea mea de mana. O intreb pe Andreea, suflet iubit de pe Terra si de altfel cea care m-a initiat in tainele Rei-Ki, ce corespondent spiritual are durerea mainii drepte si imi spune ca este o afectata legatura cu divinitatea, smerenia, acceptarea autoritatii.

Asta ma pune pe ganduri si mai mult pentru ca nu imi dau seama, nu pot pune punctul pe „i”. Pe langa asta a doua zi m-a luat durerea si la genunchiul drept.

Este o nuanta subtila care nu se refera la credinta in existenta unui Creator Suprem al Universului ci la acceptarea atributiilor divinitatii. Cum asa? Pai ce inseamna Dumnezeu? Ce este Creatorul si ce poate face El? Care este promisiunea lui?

Am luat-o pe toate partile si mi-am dat seama: Dumnezeu iti spune „daca ai credita cat un bob de mazare poti muta si muntii din loc”.

Si eu ii raspund:

– Ai dreptate! Dar eu cred in Tine, eu stiu ca existi.

– Bine si daca stii, ce faci? Sunt eu cel care am spus „daca am grija de toate vietuitoarele Pamantului sa nu le lipseasca adapostul, haina si hrana oare nu voi avea cu atat mai mult grija de tine”?

– Da, Tu esti acela care ai spus asta.

– Si atunci de ce nu ai INCREDERE in Mine?

Am ramas muta o vreme. CREDINTA este INCREDERE. Sunt nefericita pentru ca nu am incredere in Dumnezeu si in capacitatea lui de a avea grija de mine. Am fost obisnuita de mica sa am singura grija de mine. Tot ce am facut am facut singura insa mi-a scapat un aspect – nu eram singura nici o secunda. El mi-a trimis ingeri sub forma umana, El mi-a trimis ganduri care m-au inspirat, idei care m-au scos din impas. Chiar daca nu am avut un „spate” in forma umana, faptul ca nu am vazut m-a inselat. Inca o data ochii mei fizici m-au inselat. El m-a carat in spate tot acest timp, m-a ghidat si eu am vazut doar ce am vrut sa vad: ca nu este nici un om pe langa mine care sa ma sustina sau sa ma ajute sa ajung unde vreau eu.

Oare cei care nu au accest la atatea informatii cum am eu au motive sa fie mai nefericiti? De aceea se spune ca sunt fericiti cei saraci cu duhul. Nu ca sunt prosti ci ca sunt simpli si merg doar cu Duhul, adica sunt mai aproape de Spirit.

Dorinta asta a mea de a ajunge in mod constant in alta parte decat in cea in care sunt este sursa nefericirii mele. Dorinta de a fi mereu altceva decat sunt acum este sursa nefericirii mele. Nu am stat o secunda sa ma gandesc de unde am pornit sa fac o paralela intre acel moment si cel de acum, unde am fost si unde sunt si mai ales cat efort am depus ca sa ajung aici.

Ii multumesc ingerului care a muncit cu mine si m-a facut sa vad in cele din urma. Ii multumesc pentru nemarginita rabdare si iubire.

Va iubesc si va doresc sa va bucurati de ACUM,

Doctorul de Suflete

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: