Archive for Februarie 2010

ADEVARUL EXISTA IN FIECARE DINTRE NOI

Ceva se schimba, asta e clar. Nu o simt numai eu. Este o senzatie colectiva.

Cand am pornit pe drumul cunoasterii de sine eram avida de informatii, vroiam sa citesc cat mai mult, ascultam orice sfat si cantaream daca se potriveste cu mine sau nu.

Am suportat critici si observatii in mod constructiv pentru dizolvarea ego-ului si regasirea sinelui.

Am fost atat de entuziasmata de lucrurile noi invatate si de felul in care imi schimbau viata incat doream sa le afle toata lumea. La un moment-dat m-am considerat datoare sa fac cunoscute cele invatate. Am vrut sa organizez un work-shop. Dintr-un motiv sau altul nu s-a intamplat si ma bucur. Ma bucur pentru ca acum cred ca ar fi fost o greseala. De ce?

In primul rand informatiile nu sunt ale unui singur individ. Noi toti suntem interconectati, suntem o constiinta colectiva. Nu-mi suna a adevar ca eu, cel care m-am iluminat, care am avut o revelatie, sa profit de asta si sa-ti vand experienta mea. Fiecare isi este dator siesi sa traiasca propria experienta si sa aiba propriile descoperiri in propriul sau timp. Sunt multi oameni care se erijeaza drept invatatori iluminati si oamenii ii urmeaza fascinati de experientele lor.

Cred ca ar trebui sa avem mai multa incredere in noi insine si sa incetam sa cautam modele inafara noastra. Modelul se afla in sufletul nostru.

Incepem sa auzim „gresit”, „bun”, „rau”, „efort”, „curatenie”… toate astea sunt variabile, totul este relativ. De ce? Pentru ca fiecare dintre noi are realitatea lui, perceptia lui despre ceea ce il inconjoara. Nu pot sa vin eu si sa-ti spun cum sa te simti sau ce sa faci, pentru ca eu nu am trait viata ta si experienta ta. Doar tu stii ce ai trait, ce vrei sa pastrezi in viata ta, care sunt valorile tale. Doar tu poti sa alegi pentru tine.

Ce ma face pe mine mai bun sau mai rau decat celalalt? Nimic. Este o simpla clasificare pe o scala valorica. In perceptia unora eu pot sa fiu buna, la fel de bine cum in perceptia altora pot fi rea. Ceea ce spun eu poate fi recunoscut ca adevar de catre unii la fel de bine cum poate fi combatut de altii.

E in regula. Fiecare are dreptul la varianta sa.

Un citat din Buddha spunea asa:

“Do not believe in anything simply because you have heard it. Do not believe in anything simply because it is spoken and rumored by many. Do not believe in anything simply because it is found written in your religious books. Do not believe in anything merely on the authority of your teachers and elders. Do not believe in traditions because they have been handed down for many generations. But after observation and analysis, when you find that anything agrees with reason and is conducive to the good and benefit of one and all, then accept it and live up to it.”

Mai stiu de altfel ca adevarul este acela pe care il recunosti inauntrul fiintei tale ca fiind adevar, adevarul tau.

In incheiere mai scriu cateva cuvinte spuse de catre Sfantul Augustin, si el un pamantean ca noi toti:

„Oamenii calatoresc pentru a se minuna la vederea culmilor muntoase, a valurilor uriase ale marilor, a lungimii fluviilor, a imensitatii oceanelor, a miscarii circulare a astrelor, insa trec nepasatori pe langa ei insisi, uitand sa se minuneze de propria lor fiinta.”

Va doresc sa va descoperiti frumusetea interioara si atunci cand va indoiti de voi nu va uitati la felul in care va caracterizeaza semenii vostrii ci mai degraba la intreaga Creatie.

Cu drag,

Anunțuri

DEPENDENTA

De multe ori observ apoi analizez felul in care lumea pe care o vad in exteriorul meu se oglindeste inauntrul meu. Astazi imi persista in minte „dependenta”, aceast … nu stiu cum sa-i zic… lucru groaznic, pe care il vedeam mereu la altii dar la mine nu.

Am constatat ca, in general, oamenii au pierdut capacitatea de a nu se limita in cuvinte sau expresii si de a cauta dincolo de aparenta lor semnificatie. Aspectul acesta survine atunci cand un cuvant sau o expresie se blocheaza pe un singur inteles si isi pierde nuantele.

Am luat, spre exemplu, cuvantul „dependenta”. In media cuvantul dependenta este asociat cu cei ce fumeaza, beau, isi administreaza droguri. Dar cum facem cu nuantele cuvantului si cu celelalte aspecte?

Ne uitam urat la cei care fumeaza, ii marginalizam pe cei care isi inneaca mintea in bautura … ce sa mai zic de cei care consuma droguri…?

Dar oare nu suntem toti dependenti de cateceva? …. Eu cred ca da. Suntem dependenti de iubire si de starea de bine si de aici pleaca toate derivatele. Tot ce facem este sa cautam acea stare de bine care ne inalta.

In adancul sufletului nostru tanjim dupa un zambet, dupa o imbratisare, dupa o mangaiere, dupa cuvinte de alinare, dupa o persoana care sa ne aprecieze si sa ne admire, dupa sentimentul ca suntem speciali si iubiti, ca nu suntem degeaba. Unii dintre noi am ramas la stadiul de a ne dori toate acestea. Altii insa au parasit tabara si au plecat in cautarea unor surogate pentru a nu mai fi raniti vreodata.

Atunci cand primim afectiune, cand ne simtim iubiti, apreciati, doriti in organismul nostru se elibereaza endorfina, hormonul fericirii, care este pe departe cel mai puternic drog experimentat de rasa umana. E de ajuns o singura doza, sau as putea sa spun ca a fost de ajuns o singura doza , o data, acum cateva mii de ani, cand omul a respirat prima oara, apoi dependenta s-a transmis genetic, imprimata fiind in ADN. Ne nastem cu dorinta de a fii acceptati si iubiti, este deja in natura noastra.

Nu recunoasteti tiparul? Asta poate pentru ca am simplificat foarte mult ideea si am dezbracat-o de nenumaratele vesminte.

Dependent este acela care intr-o relatie primeste o portie de afectiune si, in momentul in care portia nu ii mai este administrata, recurge la diverse metode pentru a extrage  afectiunea de care are nevoie, chiar cu forta, pentru ca are impresia ca a gasit sursa fericirii si face tot posibilul ca acea sursa sa fie exclusiv al lui, chiar daca prin asta existenta celui de langa el devine un cosmar. Face orice pentru doza, este paralizat si deprimat daca nu o mai primeste.

Dependent este si acela care evadeaza in munca, pentru ca acela este domeniul in care este apreciat, deci acolo investeste, acolo se simte bine, de acolo vine satisfactia, deci endorfina. Mai exista si dependenta de putere, sau de control care te face sa te simti mare, important si puternic, imun la suferinta.

Tot dependenti sunt si cei care acumuleaza bunuri materiale pentru simplul fapt ca le confera o stare de siguranta si de bine, si le da sentimentul ca au un scop – sa acumuleze, sa aiba.

In aceeasi categorie as mai putea sa amintesc pe cei care adora sa fie in mijlocul multimii, sa spuna glume si sa fie amuzanti, pentru ca sunt dependenti de aprecierea celor din jur, de faptul ca ei sunt cei ce dau starea de bine, ca sunt utili si importanti.

La fel, in viata alegem  cu precadere lucrurile si oamenii care ne fac sa ne simtim bine, alegem sa fim prieteni cu cei ce ne lauda si ne admira evitandu-i pe cei care ne deranjeaza cu ce spun sau pentru ca fura un pic din lumina reflectorului. Evitam orice durere fie ea fizica sau emotionala, pentru ca asa suntem construiti.

Din acelasi motiv oamenii isi tradeaza partenerii, cautand senzatia care ii face sa se simta bine, din aceeasi cauza altii se refugiaza in ciocolata si/sau inghetata, sau pur si simplu in mancare, din acelasi motiv unii aleg sa fumeze, altii sa bea sau sa se drogheze, pentru ca in felul asta durerea este alinata si se instaleaza starea de bine, chiar daca temporar.

Poate nu am acoperit toate exemplele posibile de dependenta. Fiecare e dator sa descopere inauntrul lui propria dependenta si asta se va contura abia atunci cand vom renunta sa ne concentram pe dependentele altora, aratandu-i cu degetul si urandu-i pentru ca ne deranjeaza si ne sacaie cu „slabiciunile” lor.

Ma intrebam la un moment dat de ce traim pe planeta asta in comunitati? De ce nu traim singuri, izolati? E simplu!

Pe langa faptul ca omul a fost creat cu puterea de a-si administra singur doza de fericire, independent de factorii exteriori, prin creatie si prin senzatia pe care ti-o da creatia, noi suntem capabili sa oferim doze de iubire, de afectiune celor din jurul nostru.

Cum ar fi daca in loc sa ne intoarcem unul altuia spatele ne-am imbratisa?

Cum ar fi daca in loc sa vrem sa avem dreptate mereu ne-am asculta unul pe altul?

Cum ar fi daca am spune o vorba de multumire si apreciere atunci cand altcineva ne-a ajutat sa atingem starea de bine si n-am fii distanti si reci, considerand ca ni se cuvine?

Cum ar fi daca ne-ar pasa de noi si de intreaga creatie?

Doar imaginati-va!