LIMITE

Ce este o limita? Eu vad limita ca o finalitate ce defineste un spatiu.
Oamenii au simtit nevoia sa cuprinda si sa denumeasca spatiile si din acest motiv au setat limite.
Noi, fiintele umane, ne setam limite ca sa avem senzatia apartenentei la un spatiu, insa in felul acesta ne limitam pe noi insine, ne limitam optiunile si in felul asta ne limitam viata.
Apoi, intr-un anumit moment al vietii noastre ne intrebam ce se intampla de nu merge? ce nu merge?
Din aceasta cauza exista oameni care au si pot si oameni care isi doresc dar nu se pot misca din cercul pe care l-au desenat in jurul lor. Asa cum incep povesile „ca de n-ar fi, nu s-ar m-ai povesti”, daca nu ar exista posibilitatea intamplarii nu ar exista exemple.
Cercul pe care fiecare dintre noi il deseneaza in jurul propriei existente se numeste Zona de Siguranta, sau Zona Safe cum imi place mie sa o numesc. In aceasta Zona Safe fiecare stie ce se intampla si este stapan pe situatia creata, pentru ca ea merge pana in punctul X, unde se termina raza cercului. In interiorul cercului se intampla o serie limitata de evenimente, asta in functie de limitele setate de fiecare in parte.
Daca esti nemultumit cu viata ta, daca simti ca nu mai apartii multimii din care faci parte alegerea de a sta in cerc, deci in multime, este echivalenta cu o sinucidere.
Suntem setati din nastere cu instinctul de conservare, pe care l-am mostenit de la predecesorii nostrii. Acest instinct de conservare are un accesoriu – frica. Atunci cand te afli in punctul X al existentei tale si ai vrea sa treci dincolo intervine alarma – frica, alarma care iti spune „pericol! suneti pe cale sa iesiti din multimea limitelor impuse!”
Da, corect! PERICOL! PERICOL DE VIATA!
Doar iesind din Zona Safe ti se vor intampla lucruri. Atunci ai adevaratele experiente de viata – atunci cand iti fortezi limitele.
Am mai observat ceva miraculos, ceva care m-a facut pe mine sa-mi depasesc limitele si sa ies din Zona Safe: oamenii isi depasesc limitele cand scapa de frica, atunci cand o accepta si trec peste ea.
Ca exemplu va amintesc de cazurile in care oameni au aflat de la medici ca mai au de trait foarte putin timp si considerand ca tot mor ar putea sa valorifice maxim timpul ramas. In acel moment cand s-au vazut deja morti si au trecut peste asta au depasit o limita. Abia atunci si-au dat seama ce anume este important pentru ei si au facut lucruri care le-au bucurat sufletul si nu ceea se cerea de la ei de catre familie sau societate.
Ca exemplu va povestesc cum intr-un moment de cumpana al vietii mele mi-am dat seama ca sunt o leguma ambulanta si nu puteam sa ma numesc fiinta vie, desi umblam si mergeam la serviciu. Eram acea piesa a matricei care functioneaza automat si se lasa exploatata, alegand sa fie victima.
M-am ingrozit cand am realizat ca eu la 30 de ani sunt ca si moarta, cand am realizat ca lumea asta este plina de minuni si eu ma limitez la un spatiu si la un timp. Atunci a trebuit sa iau o decizie. N-a fost usoara pentru ca implica mai multe persoane, insa am inchis ochii si am sarit dincolo, in ciuda avertismentelor si amenintarilor.
Abia dupa ce am sarit gardul mi-am descoperit adevaratul drum.
Tineti minte: universul este infinit. Omul in sine este un univers, in consecinta – nelimitat. Singura piedica a voastra sunteti voi insiva.

Va doresc numai bine si sa fiti iubiti neconditionat!

Cu drag,

Doctorul de Suflete

Anunțuri

3 responses to this post.

  1. Posted by theamelie on 20 Octombrie 2009 at 11:21 PM

    Foarte adevarat ce zici tu in articol. Psihologii au o vorba „barierele sunt doar in creierul nostru”.
    Voiam sa iti povestesc o intamplare din viata mea.
    Cu ani in urma, fara programare prealabila si pregatire speciala, m-am trezit…pe cont propriu. Mi-am dat demisia respectandu-mi niste principii ale mele, interioare. Doar ca m-am trezit atarnand intre cer si pamant. Ei bun, mi-am zis. Nu-i bai. Vad eu cum ies si din asta. Doua saptamani nu am zis nimanui ca o facusem iarasi lata. Am castigat bani facand cv-uri si scrisori de intentie pentru oameni care aveau nevoie. Nu stiu cum mi-a aparut ciubucul asta, dar mi-am zis ca pana ma gandesc eu ce vreau sa fac in continuare, e foarte bine. Organic, m-am concentrat pe momentul trairii, m-am aruncat nebuneste in val si nu m-am gandit nici o clipa nici la trecut si nici la viitor. Dupa 2 saptamani, l-am manipulat pe frate-miu sa imi faca cadou de ziua mea…cam cu 10 luni inainte…un calculator. Nu i-am zis nici de ce musai atunci. Asa voiam eu si pace:) Am avut grija sa nu stie ca imi dadusem demisia (il ingrozesc teribil actiunile mele), am facut o multime de glume pe seama dorintei mele si multe cele. Nu stiu cum, habar nu am, am inceput sa am intalniri de business si mai ales, am castigat clienti din afara tarii pentru proiecte foarte interesante. Nu mi-am pus absolut nici o intrebare. Nu cred ca aveam timp pentru asta. Pur si simplu lucrurile se legau de la sine. In mintea mea exista o singura replica vis a vis de noua mea situatie: nu se poate sa nu-mi iasa. Dupa 3 luni, aveam mai mult, pe toate planurile, decat avusesem vreodata pana atunci. Asa ca am avut curaj sa-i impartasesc si fratelui meu …cum stau. Primul lucru, m-a privit cu maxima ingrijorare si m-a intrebat: bine si crezi ca fara o companie puternica in spate, numele tau va insemna acelasi lucru ca pana acum, in piata? I-am zis ca sunt convinsa ca nu, dar ca depinde de mine sa fac sa insemne ceva. Pentru ca cel mai important este sa insemne pentru mine. A doua intrebare a lui: bine si daca nu merge, ce faci? Am ras si fara sa ma gandesc o secunda, i-am raspuns: daca nu merge, o-mping, da-o dracu ca e numai o afacere. Eu mi-am propus sa traiesc frumos de acum inainte. Mult dupa aceea aceasta intrebare a aparut absolut nefiresc si brutal in mintea mea. Si am inceput sa ma tem. Suspiciunile rodeau incetul cu incetul tot bulgarele ala de lumina din interiorul meu. Apoi, a aparut frica. Chiar ma gandeam de ce i-am dat voie fricii sa intre in mine. NU mi-am raspuns…tot de frica. Intr-un an am pierdut tot, pe toate planurile. M-a cuprins panica. Am luptat cu ea si am dat-o la o parte. Am zacut intr-o stare de calm din cel mai adanc pret de multe luni. Si de desocializare completa. In afara de caine nu imi amintesc sa fi vorbit cu voce tare cu cineva, pret de cateva luni. La un moment dat mi-am dat seama ca trebuie sa ma lupt cu creierul meu si mai ales, cu sufletul meu. Si lucrurile, chiar daca greu si cu scartaituri, incep sa se desprinda din inclestare. Mai e mult de munca, dar cum nimic nu e intamplator pe lumea asta, impartasindu-ti tie experienta mea, mi-am reamintit-o eu, pentru ca sigur trebuia sa-mi amintesc partea buna. Si uite cum in seara asta am sarit parleazul din nou. Am mai rupt o bariera si imi vine sa joc sotron. Multumesc!:)

    Apreciază

    Răspunde

  2. Superb! Absolut superb! Acum tu mi-ai raspuns mie la o intrebare care imi persista in cap. Si am tras concluzia ca visele nu se arunca in troaca de porci pentru ca le mananca porcii. Visele tale trebuie sa ramana visele tale pentru ca cea mai mica indoiala, cea mai mica invidie a cuiva, iti poate darama constructia.

    Eu iti multumesc!

    Apreciază

    Răspunde

  3. Posted by Erys on 21 Octombrie 2009 at 6:50 AM

    Multumesc pentru aceasta postare….In adancurile mele gust frica tot timpul. E imprimata irevocabil si incerc sa-i dau in cap cat pot…Aceeasi senzatie de zbucium intre viata si moarte. Cred ca si speranta, existenta ei, e legata de existenta fricii, aceasta maladie distrugatoare…Unde este frica nu te poti agata de acea funie intinsa peste abis…
    Doctore, asteptam remedii naturale…

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: