CHAKRELE ENERGETICE ALE CORPULUI UMAN

Intreaga lume in care traim, pe care o percepem sau o percepem mai putin,  este creata din particule de materie. Materia poate lua diverse forme in functie de energia emisa. Asa cum fiecare element chimic este format din atomi – care au o anumita energie sau vibratie – asa este creat si corpul uman.  Suntem compusi in cea mai mare parte din apa (70%) si parte mai mica (30%) din materie solida, asadar am putea sa tragem concluzia ca suntem cel mai complex “compus chimic” de pe planeta, o adevarata inginerie.

Stiind ca fiecare element chimic este compus din atomi care au energie putem sa ne imaginam usor cata energie emite corpul uman. La fel cum energia atomului nu este perceputa de ochiul uman (ochiul fizic),  nici energia emisa de corp nu este perceputa de ochiul fizic, dar omul  are mai multe simturi si exista alte modalitati prin care putem percepe si energia umana.

Invataturile vechi descriu omul ca fiind alcatuit dintr-un corp fizic si un corp eteric (subtil). Legatura dintre corpul fizic si cel subtil este realizata prin intermediul chakrelor (in sanscrita “chakra” inseamna “roata”). Chakrele corpului uman sunt vortexuri (spirale) energetice.

Exista 7 chakre principale prin intermediul carora circula energia (lumina). Ele sunt dispuse de-a lungul coloanei vertebrale (din crestetul capului pana la baza coloanei vertebrale – coccis) in punctele principale ale sistemului nervos central (ex: sacral, lombar, toracal, cervical).  Conceptul de chakra il regasim atat in hinduism cat si in budism.

dispunerea chakrelor

dispunerea chakrelor

Aceste 7 chakre sunt reprezentate grafic fie sub forma de roata, fie sub forma de floare (lotus), fiecare chrakra avand corespondenta o culoare din spectrul cromatic (ROGVAIV) si functii specifice.

In cele ce urmeaza regasiti detalii despre fiecare chakra si importanta ei:

Sahasrara

SAHASRARA  sau chakra coroanei, este cea de-a 7-a chakra, este considerata ca fiind chakra constiintei pure. Ea este corespondenta glandei pituitare, care secreta hormonii cu ajutorul carora comunica cu restul sistemului endocrin si se conecteaza cu sistemul nervos central prin intermediul hipotalamusului. I se mai spune si  “lotusul cu o mie de petale” si este localizata in crestetul capului (zona parietala). Chakra 7 are corespondente culorile violet sau auriu si este corelata cu intelepciunea si moartea corpului fizic. Sahasrara este responsabila de eliberarea karmei, starea fizica de meditatie,  reprezentand legatura cu Sursa Universala de Energie si Constiinta Colectiva.

ECHILIBRUL: cunoasterea unitatii cu divinul, abandonul ego-ului in fata binelui universal, sentimentul conectarii cu tot ce este;

DEZECHILIBRUL: efecte mentale –  neputinta de a elimina frica si anxietatea, incapacitatea de vizualizare, depresia, necredinta in spiritul divin, frica de tot ceea ce tine de spiritual, confuzie, apatie, efecte fizice – severe dureri de cap;

ELEMENT: DIVINUL;

SILABA (sanscrita): OM (aum);

NOTA MUZICALA:  SI;

AROMOTERAPIE: uleiurile de lavanda, mosc, lotus;

CRISTALOTERAPIE: ametist, cuart transparent;

Ajna

AJNA sau “al treilea ochi”, este cea de-a 6-a chakra. O regasim in centrul fruntii si este corespondenta glandei pineale, o glanda sensibila la lumina care secreta hormonul numit melatonina responsabil cu reglarea starilor de somn – veghe – vigilenta. De asemenea, Ajna controleaza simtul vizual, nasul, urechile, sinusurile. Ea este simbolizata de lotusul cu doua petale si are corespondenti cromatici culorile alb, indigo sau albastru inchis.  Ajna guverneaza gandirea, vederea interioara, viziunile si visele, cunoasterea spirituala. Este considerata centrul fortei psihice.

ECHILIBRUL: stare avansata de constiinta spirituala caracterizata prin manifestarea intuitiei si constiintei in viata de zi cu zi;

DEZECHILIBRUL: efecte mentale – concentrarea individului doar asupra intelectualitatii cu ignorarea aspectelor metafizice, refuzul de a cunoaste conceptele spirituale, frica de intuitie, efecte fizice – dureri de cap, cosmaruri, halucinatii;

ELEMENT: LUMINA;

SILABA (sanscrita): KSHAM;

NOTA MUZICALA: LA;

AROMOTERAPIE: uleiurile de menta patchuli, rozmarin;

CRISTALOTERAPIE: azurit, sodalit, aventurin albastru, lapis lazuli, sugilit, opal, fluorit, safir albastru;

Vishuddha

Vishuddha

VISHUDDHA sau chakra gatului, este cea de-a 5-a chakra. Este situata in zona gatului, paralel cu glanda tiroida, care secreta hormonii tiroidieni responsabili cu cresterea si maturizarea. Controleaza vorbirea, auzul, vibratia si comunicarea. Coordoneaza glandele tiorida, paratiroida, hipotalamusul precum si gatul, esofagul, corzile vocale, limba si orificiul bucal. La nivel emotional – independenta, mental – gandirea fluenta, spiritual – sentimentul de securitate. Este simbolizata de lotusul cu saisprezece petale si are corespondenti cromatici culorile albastru deschis sau turcoaz.

ECHILIBRUL: intelegerea si cunoasterea echilibrului vorbirii, expresiei tacerii; increderea in intuitie, capacitatea de  a asculta vocea interioara;

DEZECHILIBRUL: vorbarie fara nici o semnificatie a expresiilor, frica de a fi judecat sau respins, incapacitatea de a spune “NU”, capacitate scazuta de comunicare;

ELEMENT: ETER;

SILABA (sanscrita): HAM;

NOTA MUZICALA: SOL;

AROMOTERAPIE: uleiurile de salvie, musetel, lavanda, eucalipt, santal;

CRISTALOTERAPIE: calcedonie, azurit, sodalit, turcoaz, acvamarin;

Anahata

Anahata

ANAHATA sau chakra inimii, este cea de-a 4-a chakra. Este localizata in zona pieptului si este asociata timusului, care face parte atat din sistemul imunitar cat si din cel endocrin. La nivelul timusului se maturizeaza globulele albe responsabile cu contracararea bolilor, timusul fiind afectat de stres. De asemenea, ea mai controleaza inima, sistemul respirator, sistemul circulator, umerii, bratele, mainile, pielea. Anahata guverneaza planurile superioare si cele inferioare ale fiintei, simtul timpului, capacitatea de a iubi liber (neconditionat), respectul de sine, iertarea, compasiunea, increderea, speranta. Este simbolizata de lotusul cu doisprezece petale si are corespondenti cromatici culorile verde sau roz.

ECHILIBRUL: toleranta si acceptarea neconditionata a vietii, echilibrul perfect intre planul material si cel spiritual;

DEZECHILIBRUL: emotional – respingerea dragostei oferite, singuratate, codependenta si emotii distorsionate, fizic -  probleme cardiace si disfunctii ale sistemului imunitar.

ELEMENT: AER;

SILABA (sanscrita): YAM;

NOTA MUZICALA: FA;

AROMOTERAPIE: uleiurile de trandafir si iasomie;

CRISTALOTERAPIE: cuart roz, jad verde, fluorit, aventurin  verde, malachit, kunzit;

Manipura

Manipura

MANIPURA sau chakra plexului solar, este cea de-a 3-a chakra. Este situata sub stern, in zona Plexului Solar. Este asociata metabolismului si sistemului digestiv. Manipura se considera ca este corespondenta cu Insulele Langerhans, un grup de celule situate la nivelul pancreasului, cat si cu grandele suprarenale. Ele joaca un rol important in digestie si  transformarea hranei in energie pentru corp. Manipura este esponsabila si cu  vitalizarea sistemului nervos simpatic, echilibrarea energiei vitale, coordonarea sentimentelor, autocontrolul. Chakra 3 este centrul de reglare al stomacului, ficatului, pancreasului, intestinului subtire, vezicii biliare, diafragmei si a muschilor. La nivel mental, Manipura guverneaza   puterea interioara, emotional – expansivitatea, spiritual – toate aspectele cresterii. Este simbolizata de lotusul cu zece petale si are corespondent cromatic culoarea galben.

ECHILIBRUL: confera individului sentimentul pacii interioare, toleranta si acceptare, completa incredere in intuitie;

DEZECHILIBRUL: emotional - exacrebarea nevoii de a domina, neincredere in fluxul natural al energiei, timiditate, fizic - ulcer;

ELEMENT: FOC;

SILABA (sanscrita): RAM;

NOTA MUZICALA: MI:

AROMOTERAPIE: uleiul de lavanda, rozmarin, menta, musetel, lamaie;

CRISTALOTERAPIE: citrin, pirita, ochi de tigru, labdradorit, topaz;

Svadhisthana

Svadhisthana

SVADHISTHANA sau chakra sacrala, este cea de-a 2-a chakra. Este situata in zona sacrala, la baza coloanei vertebrale si este asociata ovarelor si testiculelor, glande  ce produc hormonii sexuali implicati in reproducerea speciei. Ea controleaza zona genitala (ovare, uter, testicule, prostata)rinichii, vezica urinara, intestinul gros, splina precum si gestatia, nutritia, tonusul, asimilarea alimentelor, forta fizica si vitalitatea, sexualitatea, relatiile interpersonale. La nivel mental, Svadhisthana guverneaza creativitatea, emotional – bucuria, spiritual – entuziasmul. Este simbolizata de lotusul cu sase petale si are corespondent cromatic culoarea portocaliu.

ECHILIBRUL: individul este deschis, prietenos, amabil, respect fata de cei din jurul sau;

DEZECHILIBRUL: nesiguranta, instabilitate sexuala si emotionala, incapacitatea persoanei se a-si exprima adevaratele sentimente;

ELEMENT: APA;

SILABA (sanscrita): YAM;

NOTA MUZICALA: RE;

AROMOTERAPIE: uleiul de trandafir, iasomie, ylang-ylang, santal.

CRISTALOTERAPIE: coral, carneol, opal.

Muladhara

Muladhara

MULADHARA sau chakra radacina, este prima chakra. Este situata intre anus si organul sexual. Este asociata cu instinctul de supravietuire, securitatea, forta vitala . Desi in aceasta locatie nu exista glande endocrine se spune ca influenteaza suprarenalele, rinichii, prostata, intestinul subtire, colonulgonadele si maduva sacrala raspunzatoare pentru reflexul lupta-sau-fugi atunci cand este amenintata supravietuirea. In acest loc exista un muschi ce controleaza ejacularea in timpul actului sexual la barbati. Exista o paralela intre celula spermatozoid si ovul, acolo unde exista imprimat codul genetic, si Kundalini. Muladhara guverneaza vigoarea, ereditatea, securitatea, pasiunea, relatia cu lumea fizica, durerea sau placerea fizica, defineste conceptul de “fiinta” si “acceptarea fiintei”.  Muladhara este simbolizata de lotusul cu patru petale si are corespondent cromatic culoarea rosu.

ECHILIBRUL: profunda conexiune cu natura si incredere in legile acesteia;

DEZECHILIBRUL: frica, incapacitatea de a fi concentrat si linistit, pierderea interesului fata de viata, resentimentele;

ELEMENT: PAMANT;

SILABA (sanscrita): LAM;

NOTA MUZICALA: DO;

AROMOTERAPIE: uleiurile de mesteacan, cedru, santal, cuisoare, chiparos, mir;

CRISTALOTERAPIE: rubin, cuart fumuriu, hematit, jasp, obsidian.

90 responses to this post.

  1. Posted by Florin on mai 20, 2011 at 9:50 am

    am un dezechilibru energetic la chakra muladara as dori sa discut cu cineva unele aspecte

    Răspunde

  2. Posted by vali istrate on iunie 13, 2011 at 9:13 pm

    interesant!

    Răspunde

  3. Posted by vali istrate on iunie 13, 2011 at 9:14 pm

    as vrea sa stiu cum pot fi cultivate aceste energii!

    Răspunde

  4. @Vali: energia aceasta este peste tot in natura. Orice forma vie are energie. Energia este in noi. Prin initierea REI-KI se deblocheaza canalele energetice. In functie de fiecare initiere energia care circula prin noi are o anumita vibratie. Conteaza foarte mult lucrul cu tine insuti. Un maestru iti deschide o poarta, iti ofera indrumare dar restul depinde de fiecare.

    Răspunde

  5. Se poate redictiona energia so astrang intrun anumit loc din corpul uman?

    Răspunde

    • Eu stiu ca ideea principala este sa aduci corpul in echilibru. Daca exista un dezechilibru la o anumita chakra poti face in asa fel incat sa deblochezi nodurile enegetice astfel incat energia sa curga libera prin tine. Blocajele energetice declanseaza boli pe corpul fizic in timp. Oriunde exista o afectiune in corpul fizic exista si o cauza cu explicatie in planul spiritual. Asadar secretul este echilibrul – Yin si Yang.

      Răspunde

  6. Posted by Sandu on august 21, 2011 at 7:28 am

    Nu stiu daca sunt intrun echilibru dar am invatat o metoda in care imi adun energi in palme si pot so transmit alcuiva in ce zona vreau eu de pe corp (multi prieteni mior zis ca se simnt mai ciudat se simnteau ca si cum ar fi energici dintro data sau un amic se simntea ca ceva strain a intrat in el si se simnte ca ar merge prin el si ma gandesc ca intradevar am reusit sa astrang energia in palme) ,asta ar insemna ca sunt in echilibru dar as vrea sa invat sa fiu in echilibru mai bine si sa pot controla mai bine chakra.
    Chakra mea este MULADHARA ,asta a spus un test pe care lam facut nu stiu cat de adevarat este dar as vrea sa invat sa fiu in echilibru prima data dupa care sa invat sa pot adu macar o mica cantitate de energine in unele zone ale corpului meu.

    Răspunde

    • Omul , ca orice alta fiinta, genereaza energie. Eu cred ca oricine poate controla si canaliza aceasta energie prin simpla vointa. Totul tine de exercitiu. Nu inteleg ce inseamna ca chakra ta este Muladhara. Toti avem acelasi numar de chakre. Probabil cine ti-a spus se referea la faptul ca acea chakra din corpul tau este mai deschisa decat celelalte. Chakrele sunt ca niste portaluri prin care circula energia Universului. Daca invatam sa le deblocam si sa le pastram curate fiinta noastra se dezvolta frumos (cum este incazul oricarei instalatii). Pot sa-ti spun ca chakra 1, 2 si 3 sunt legate strict de existenta noastra pamanteana. Chakra 4 activata te ridica spre a fi o fiinta spirituala, te invata sa iubesti neconditionat. Chakra 5 activata iti da abilitatea de a comunica in iubire. Persoanele care au activate si echilibrate chakrele 6 si 7 sunt persoane care au atins un grad superior de spiritualitate. Se ghideaza dupa intuitie si comunica telepatic, deja pe alt nivel decat noi ceilalti. Echilibrul de care iti spuneam il poti obtine si prin practicarea Rei-Ki. Potentialul il ai. Este minunat ca l-ai descoperit. Tot cu palmele tale poti sa-ti aplici energia pe propriul corp. Cam despre aste este Rei-Ki.

      Răspunde

    • spunemi si mie te rog cum se face aceasta tehnica de a aduna energia in plame si a o elibera asupra prietenilor

      Răspunde

  7. Posted by MARIA on ianuarie 14, 2012 at 10:18 pm

    Nu stiu daca mai intrati pe aici… nu stiu prea multe despre chakre dar… de ex, cand imi suna telefonul, imi si inchipui cine ma cauta. Bine, cand e cineva dintre persoanele apropiate… Sa fie vorba doar de coincidente, sau de anumite abilitati?…
    Si, as mai avea o qestie foarte interesanta si delicata de vorbit; niste intrebari de pus, tinand de comunicarea extrasenzoriala, sa-i zic asa. Dar, as vrea sa stiu, mai intai, daca primesc vreun raspuns… Pt ca e cam mult de cand nu se vede activitate pe aceasta pagina…

    Răspunde

    • Chiar daca pe pagina cu informatiile referitoare la chakre nu am mai postat nimic nou pe blog postez mereu ceva. As vrea o adresa de mail reala pentru ca am incercat sa-ti raspund prin e-mail si a returnat eroare.

      Răspunde

  8. Posted by Ioana on februarie 21, 2012 at 11:59 am

    Descrierea privind starea de dezechilibru a chakrei a 2 a m-a facut sa ma regasesc. Va rog sa imi spuneti cum as putea sa-mi rezolv problema, sau cum as putea sa desfac blocajul asta energetic in care simt ca ma aflu. Va multumesc.

    Răspunde

  9. Eu stiu o metoda pe care o si practic. Se numeste Rei-Ki. Prin Rei-Ki se echilibreaza toate chakrele, se elibereaza toate blocajele energetice ale corpului. Rezolvand blocajele la nivel spiritual se va vindeca si corpul fizic. Astfel atunci cand vindeca prin Rei-ki terapeutul curata aura si corpul fizic dar este nevoie si de o constientizare a lectiilor de invatat si a corectarii erorilor in care persistam. In caz contrar efectul terapiei va fi temporar. Putem discuta in particular mai multe detalii daca sunteti interesata.

    Răspunde

  10. Posted by rafael on aprilie 19, 2012 at 12:10 am

    cine imi poate raspunde despre cum se poate rezolva o problema de anxietate?

    Răspunde

    • Buna Rafael! Eu stiu ca atunci cand ai ajuns la concluzia ca ai o problema cea mai buna modalitate de a o rezolva este sa ii cauti cauza. Ce anume genereaza starea de anxietate? Anxietatea este o stare de neliniste, de teama care poate genera simptome fizice. Orice dezechilibru in plan spiritual ajunge sa se manifeste in plan fizic daca este ignorata. Calmantele prescrise de medic nu fac decat sa amelioreze simptomele insa problema va persista daca nu lucrezi la cauza. De aceea sfatul meu este sa incerci sa depistezi cand se genereaza aceasta stare si care sunt gandurile ce iti trec prin minte in momentul acela, ce anume le genereaza. Pornind de la gandurile din acele momente mergi pe fir inapoi in timp si incearca sa identifici cand s-au produs prima oara.

      Răspunde

  11. Posted by Iustin2800 on mai 12, 2012 at 12:22 pm

    Pot sa fac puteri macnifice cu chakra?adika sa fiu agil sa ma concentrez.

    Răspunde

    • Totul tine de puterea mintii. De fapt puterea noastra este imparita intre minte si inima. Cu mintea setezi obiective si cu inima le faci sa devina realitate. Exista mai multe cai de a obtine ce iti doresti in viata. Dupa cum spun mereu, Rei-Ki este una din caile de atingere a echilibrului interior.

      Răspunde

  12. Posted by sanziana on iulie 13, 2012 at 1:01 pm

    Din ceea ce am citit si mai demult si analizand propriile sentimente si trairi, cred ca am dezechilibre la nivelul tuturor chakrelor. De multe ori am senzatii foarte puternice de neliniste interioara, pana la palpitatii si senzatia ca ceva rau se va intampla, si toate astea ma “paralizeaza” intr-o stare pe care o depasesc cu mare greutate si foarte usor reapare.

    Majoritatea starilor cred ca sunt cauzate de greselile pe care le-am facut in trecut, apoi, realizand ca gresesc, stari de agitatie si paranoia ma cuprind zilnic si simt o frica imensa si nu reusesc sa ajung la o stare de liniste decat foarte greu si dureaza foarte putin. Am deseori cosmaruri cu aceste greseli si cu anumite temeri care imi creeaza atacuri de panica de multe ori si nu prea am reusit sa fac progrese pentru a dobandi linistea interioara.

    M-am schimbat mult si sufletul imi e mai curat si mai eliberat, dar cosmarurile acestea ma urmaresc in permanenta… Imi puteti sugera anumite metode de meditatie si/sau echilibrare a chakrelor ? Am mare nevoie de o tehnica, de o speranta de care sa ma agat…

    M-am gandit si sa merg la niste sendinte de reiki, insa pana in momentul de fata, situatia financiara nu mi-a permis sa fac acest lucru.

    Va multumesc mult.

    Răspunde

    • Ceea ce nu iti da pace este ne-iertarea. Te judeci prea aspru pentru fapte pe care le consideri greseli, ori pentru Univesrul asta nu exista greseli, exista doar experiente. In momentul in care te vei impaca cu tine insuti si nu te vei mai judeca si vei invata sa te iubesti pe tine insuti lucrurile se vor aseza de la sine. Noi, oamenii, am fost obisnuiti sa gandim ca numai cineva din afara noastra ne poate ajuta. Exista situatii in care o alta persoana iti poate ghida pasii ca sa iesi din intuneric dar de scos trebuie sa te scoti singur, pas cu pas. Cosmarurile despre care vorbesti sunt umbrele tale cu care tu nu esti impacata. Iti recomand sa citesti o carte scrisa de Debbie Ford – Secretul Umbrei si sa pui in practica ce inveti de acolo. Acestea sunt cai alternative, la indemana ta, care nu necesita investitie financiara. Noi toti avem umbrele noastre, acele lucruri adanc inradacinate in subconstient cu care nu suntem impacati. Frica poate fi invinsa numai prin iubire.

      Răspunde

      • Posted by ionutz on ianuarie 26, 2013 at 7:35 pm

        am si eu o intrebare:pozitia de yoga trebuie obligatoriu pe jos sau pot sta si in pat?

      • Ionut, imi pare rau, dar Yoga n-am aprofundat. Din cate cunosc eu Yoga se practica pe o suprafata rigida peste care ai asezat un covoras cauciucat care sa absoarbe socurile. In pat e posibil sa-ti lezezi incheieturile. In general, exercitiile de gimnastica se fac pe suprafete sigure, ca sa nu risti accidentarea.

  13. Posted by Anton Pop on iulie 26, 2012 at 1:34 pm

    Draga Madalina,am blocaje la Chakra 1,2si 3.Ce sa ma fac?.Nu pot sa ma deblochez singur.Ma simt dezradacinat,nu am chef de viata,nu am viataliatate si putere,anumite energii nu functioneaza in corp,am slabit mult .Nu sunt cine stiu ca sunt;nu am acces la mine insumi,ceva ma blocheaza sau paraziteaza.Ma poti ajuta? Anton

    Răspunde

    • Buna Anton! In general daca ai acordaj Rei-ki te poti debloca singur. In cazul in care nu merge nu se merge, poti apela la alt practicant Re-Ki sa iti aplice tratament cu energie pentru deblocarea chakrelor. Cauza acestor manifestari sta de cele mai multe ori in propriul subconstient. La inceputul practicii mele si eu aveam impresia ca sunt atacata din exterior pentru ca nu imi dadeam seama ce anume din interiorul meu genereaza simptomele. Te pot ajuta. Daca mai esti interesat te rog scrie-mi pe adresa de e-mail madapro03@yahoo.com, pentru o discutie privata. Multa sanatate.

      Răspunde

  14. Posted by ionutz on ianuarie 28, 2013 at 9:14 pm

    cum imi dau seama ca s-au activat chakrele?simt ceva anume?si cum le activez?care sunt pasii?multumesc

    Răspunde

    • Chakrele tale sunt active de cand te nasti insa, in timp, ele sufera blocaje. Iti dai seama daca s-au deblocat in momentul in care ai mai multa energie si nu mai suferi de nici o afectiune fizica. Blocaje ale chakrelor pot surveni oricand. Este necesar sa iti monitorizezi starea, gandurile in permanenta. Orice afectiune in plan spiritual se manifesta si in plan fizic.

      Răspunde

  15. Posted by Valentin on aprilie 13, 2013 at 1:13 am

    cred ca abia acum incep sa descopar cu adevarat cine sunt ce vreau de la viata si pentru ce traiesc…omul este inconjurat pretutindeni de energie in orice loc.cu puterea mintii omul poate muta muntii din loc! totul depinde de constiinta fiecarui individ! am inceput sa aprofundez si sa fiu pasionat de mecanismul uman si energia care acesta o genereaza si simt cum energia mi se scurge prin vene! multumesc pentru articolul postat!mai adaug ceva la studiul meu

    Răspunde

  16. Posted by Bianca on aprilie 26, 2013 at 5:15 pm

    Buna ziua,
    Am si eu o luna de când practic Reiki.Am simțit efectele,mi-au revenit ce-i drept niște boli mai vechi de care,cred acum ca m-am mai tratat.Am învățat sa fiu mai prezenta si mai atenta in acțiunile mele si sentimentul de fericire predomina in viața mea.
    Mai am cateodata dureri cumplite de cap careimi țin intreaga zi,si nu știu ori cel puțin nu îmi dau seama ce anume am de înțeles in situația asta,sau remedia pentru a
    si aceasta durere.
    As fi tare bucuroasa dacă mi-ai răspunde.
    Iti multumesc,O zi minunata!

    Răspunde

    • Buna Bianca. Dupa initerea in gradul I corpul tau fizic si spiritual se detoxifica. Referitor la durerile de cap este posibil sa fie ganduri toxice pe care nu le constientiezi ca sa le poti elibera. Fii prezenta si atenta la ce opui rezistenta ce anume iti declanseaza starea de incordare sau blocaj indiferent de intensitatea lor. Pe langa asta incearca sa bei mai multa apa. Apa este fluidul pur care ajuta la curatarea celulelor corpului. Are o importanta mai mare decat am fost noi invatati. Daca a rabdare si placere astept sa impartasesti viitoare eperiente. Deschide-ti un jurnal si noteaza toate schimbarile prin care treci, toate visele pe care le ai.

      Te imbratisez cu drag.

      Răspunde

      • Bunā seara este interesant programul dumneavoastrā ,eu intr-o zi ma-m intilnit cu o persoanā care pratica Reiki si el mi-a zis cā am puterea de a practica si eu Reiki ,si el mi-a deschis chakra deasupra capului dar eu am practicato de vero 4 sau 5 ori in11 ani de cind mi sa întîmplat acest lucru ,dar simnt deseori ca si cum mi-ar iesi foc din mîini,si mi se intmplā des cînd ating metal mā electocuteazā,îmi dā cose,vā imtreb ce trebuie sā fac ? multumesc.

      • Buna seara. Nu stiu ce ar trebui sa faceti in situatia asta. Propbabil ca ar trebui sa il intrebati pe preitenul care v-a ghidat si v-a deschis chakra coroana. Eu stiu ca Rei-ki se primeste prin initiere si ca aceasta intiere ar trebui facuta cu cap. Am intalnit multe situatii de oameni care se joaca de-a Rei-ki, prea multe… Toata lumea poate sa faca orice dar in mod responsabil. Din experienta mea de pana acum am concluzionat ca exista unii care se joaca si strica si altii care tot repara in urma lor. E ca si cum te-ai duce la un coafor de cartier pentru un tuns, ca e mai ieftin. Coafeza te tunde cu ciobul. Constati dezastrul si hotarasti sa te duci la un salon respectabil ca sa te repare numai ca nu prea mai ai ce repara.

  17. Posted by Bianca on aprilie 26, 2013 at 5:19 pm

    Îmi cer scuze pentru greselile de scriere,am fost incompletă in fraze din neatentie.Sper sa ma înțelegi.Multumesc

    Răspunde

  18. Posted by dan on mai 19, 2013 at 8:45 pm

    buna!v-as ruga sa-mi spuneti daca va trimit o poza m-ati putea ajuta cu echilibrare energetica?

    Răspunde

    • Buna Dan. Echilibrari energetice fac doar fata in fata cu persoana care are nevoie de ajutor, cu acordul absolut al acesteia. Prefer sa nu aplic terapia la distanta. Eu nu sunt bioenergetician.Eu practic Rei-Ki , o terapie alternativa care ajuta corpul sa se echilibreze si sa pastreze calea de echilibru energetic, mental si spiritual.
      Se pot face si tratamente la distanta dau eu apelez la ele mai rar.

      Răspunde

  19. Wow daca asta e adevarat cred ca cea mai puternica chakra a mea este AJNA

    Răspunde

  20. Hei , cum activez fiecare Chakra ? Ce tre sa fac ca sa le activez ?

    Răspunde

    • Hei! Chakrele tale sunt activate inca de la nastere. Este posibil ca in timp sa se instaleze blocaje la nivelul unora sau, in unele cazuri, se blocheaza toate chakrele, situatie in care persoana se simte lipsita de energie, stoarsa. Situatiile de genul acesta pot duce la imbolnavie si chiar moarte. Una din metodele de deblocare energetica este Rei-Ki, practica mentionata de mine. Deblocarea ti-o poate face un terapeut Rei-Ki sau chiar tu daca primesti initieri in Rei-Ki si devii practicant. Daca te mai pot ajuta si cu alte informatii, stii unde ma gasesti :) Numai bine!

      Răspunde

  21. Posted by Monica C. on iunie 6, 2013 at 10:44 pm

    Buna,
    Am o intrebare legata de deblocarea punctelor energetice :Ce simptome ar trebuie sa simti ? Eu am fost la un energoterapeut ,si dupa cateva sedinte am niste calduri in interiorul corpului ,plus niste senzatii tare ciudate.
    Caldura excesiva o simt pe partea dreapta, sau in spate cervical+in fata intre sani.
    Cateodata am senzatia ca imi arde pielea pe picioare, dupa simt fiori in tot corpul,etc
    Multumesc pt raspuns,
    Monica C

    Răspunde

    • Buna Monica. Nu exista simptome care se manifesta general. Ele depind de fiecare individ. In timp inveti sa fii atent la semnalele pe care ti le transmite corpul. In mod normal , cand energia nu intalneste blocaje , curge intr-un flux constant iar corpul tau este in echilibru. Atunci corpul tau beneficiaza la maxim de capacitatea de a se regenera. Vei observa ca nu te mai imbolnavesti frecvent sau chiar deloc. Unele persoane simt energia care circula ca pe o caldura intensa, altele nu. In dreptul sternului, asa cum ai descris tu, este chakra inimii. Observa daca aceste senzatii le ai tot timpul sau sunt legate de anumite ganduri, emotii, evenimente. Observa cum se desfasoara viata in jurul tau. Corpul energetic, corpul fizic si ceea ce inconjoara functioneaza in stransa legatura. Cand ai blocaje emotonale (la nivel spiritual) ele se manifesta si la nivel fizic pana ajung sa genereze afectiuni si, mai eparte, in viata de zi cu zi. Daca vrei sa sta de vorba detaliat si punctual te astept sa imi scrii pe adresa mea de e-mail.

      Răspunde

  22. Posted by Alexandru on iunie 8, 2013 at 8:39 pm

    As putea gasi undeva pe internet o initiere in REI-KI ? Sincer sunt foarte interesat de Chakra dar nu prea am gasit raspunsuri sau cel putin nu mia raspuns mai nimeni la intrebari.
    Lasami o adresa de mail as avea destule intrebari desigur daca doresti si ai timp sami raspunzi :d

    Răspunde

    • Alex, initierea in Rei-ki nu se obtine de pe Internet. Este un ritual ce se practica de un maestru-profesor de la care primesti informatiile si uneltele necesare lucrului. Gasesti informatii pe acest site. Daca ai mai multe intrebari gasesti si adresa mea de e-mail daca stii unde sa cauti :) Toate bune.

      Răspunde

  23. Posted by Alex on iunie 25, 2013 at 11:23 am

    Buna.Am si eu o întrebare.Cum fac sa îmi activez prima chakra si următoarele dar mai întâi prima.Imi puteți spune o metoda sau ceva si cum îmi dau seama ca am activato.De la o vreme mă simt ciudat si nu mai socializez si sunt mereu deprimat.Puteti sa mă ajutati ?

    Răspunde

    • Alex, chakrele tale sunt active de cand te nasti. Este posibil ca pe parcusul vietii unele chakre sa se fi blocat. Atunci cand exista un blocaj nu mai functioneaza la parametri optimi intreg corpul. Un terapeut Rei-ki te poate ajuta sa deblochezi chakrele.

      Răspunde

  24. Posted by MIHAI on iulie 7, 2013 at 12:52 am

    DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE ……ACEASTA PUTERE DIVINA ESTE CU VOI ……..

    Răspunde

  25. Posted by Bianca on iulie 30, 2013 at 4:10 pm

    Buna, am cateva intrebari ( sper sa-mi raspunda cineva )
    1. Cum stiu cand am mi s-a deshis o chakra?
    2. Ce trebuie sa facem ca sa ne deschidem chakrele?
    3. Dureaza mult sa se deschida?
    4. Daca am toate chakrele deschise, ce se intampla?
    5. Trebuie sa lucram mereu sa le tinem deschise, sau raman deschise mereu?
    Sper sa-mi raspunda cineva. Multumesc.

    Răspunde

    • Buna Bianca.

      Chakrele corpului uman sunt ca niste intersectii mari ale meridianlor energetice care strabat corpul. Ele pot suferi blocaje , blocaje generate de traume, de suparari, de neiertari. Presupun ca prin “chakre deschise” te referi la chakrele deblocate. Prin chakrele deschise energia circula libera intr-un flux continuu. Atunci cad dorim sa ne protejam de atacurile energetice le putem , hai sa zicem, limita circuitul. Protectia chakrelor nu dueaza mult insa deblocarea energetica poate dura, in functie de fiecare persoana, de felul in care constientizeaza care este cauza blocajului si cumpoate schimba tiparul. Esential este sa mentii chakrele deblocate. Le deschizi atunci cand lucrezi cu tine apoi, dupa ce ai terminat lucrul cu tine, le protejezi. Dezechilibrele energetice isi pun amprenta si pe corpul fizic. O problema nerezolvata in plan spiritual genereaza o afectiune in plan fizic. E ca un semnal de alarma.
      Sper si eu ca ti-au fost de folos informatiile :)

      Răspunde

    • Posted by Tzaka on octombrie 17, 2013 at 4:50 pm

      raspunsul tau il gasesti in Domnul nostru Dumnezeu, cu incredere totala totul o sa ni se para mai simplu, decat a fost inainte sa credem in Domnul nostru Isus Hristos, Dumbezeu sa va binecuvanteze pe toti si sa va deschida mintea

      Răspunde

      • Tzaka, fiecare are propriile credinte. Sa pesupunem ca doar adevarul nostru e valabil e o dovada de limitare. Exista mai multe cai catre intreg care nu se exclud unele pe altele.

  26. V-am gasit din intamplare si tare ma bucur pt asta ,(eu cred ca nimic nu este intamplator ,aveam nevoie si era timpul sa va cunosc) multumesc

    Răspunde

  27. Posted by Lili on decembrie 6, 2013 at 11:00 pm

    Woow..din cate am citit aici se pare ca ale mele sunt blocate toate…am o singura intrebare:eu fiind insarcinata (3 luni) as putea incerca o initiere in acest ritual Rei-ki?Multumesc anticipat!

    Răspunde

    • Buna. Initierea nu are contraindicatii, insa este important sa intelegi ca odata cu initierea corpul incepe sa se echilibreze. Se produce o detoxifiere fizica si spirituala. Curatarea asta nu intotdeauna o percepem ca fiind ceva bun pentru noi pentru ca in unele situatii creeaza disconfort iar noi suntem invatati ca sa etichetam ca rau orice disconfort. Starile de disconfort apar atunci cand energiile se misca pentru a se reaseza aliniate cu energia universala. Incep sa se trieze oamenii din jurul nostru, dispar lucruri, oameni… intr-un fel sau altul. Situatiile de blocaj care apar in vietile noastre , care se imprima atat pe spirit cat si pe fizic se datoreaza faptului ca noi vrem sa controlam anumite situatii. Energia este facuta sa circule. Totul in natura este un flux. Atunci cand impiedici un flux se produce un blocaj. Iti dau spre exemplu apa. Apa este o forta. Daca o blochezi se aduna. Ai vazut ce se intampla cand se rup stavilarele. Totul se schimba in calea apei. Acum fiecare dintre noi are blocaje in aura energetica. Primim mesaje tot timpul atunci cand ceva nu este in flux. Spiritual mesajele sunt mai subtile. Cand nu pricepi mesajul subtil blocajul tinde sa se manifeste fizic in aria in care s-a produs blocajul si apar afectiunile. Tu ai citit descrierile dezechilibrelor fizice dar iti dai seama atunci cand o manifestare tinde sa fie permanenta, nu cand ai o zi asa, o zi asa. Rei-Ki preia energia universala direct de la Sursa si o pune prin mainile terapeutului acolo unde cere a fi pusa. Energia nu face rau dar ea amplifica ce este deja. Cand nu cunosti toate datele, nu cunosti ceea ce este in intregime actionezi cu precautie.

      Răspunde

  28. Posted by Sabina on decembrie 13, 2013 at 3:42 pm

    As vrea sa pun cateva intrebari in legatura cu mesajele spirituale “subtile”. Sunt cumva receptibile cu organele senzoriale… ?

    Răspunde

    • Mesajele subtile sunt percepute atunci cand suntem pe acelasi nivel de vibratie. E ca la radio, daca potrivesti tunerul pe o frecventa prinzi un post de radio, schimbi frecventa, prinzi alt post de radio sau auzi doar fasait. o conditie esentiala este linistea mintii si centrarea.

      Răspunde

  29. Posted by inna on decembrie 21, 2013 at 8:39 pm

    as dori sa stiu cum poate fi deblocata chakra a doua; multumesc.

    Răspunde

    • Toate chakrele pot fi deblocate prin tratament Rei-ki insa putem preveni reblocarea lor prin trezirea constiintei, observarea mesajelor subtile si corectarea pasilor pentru a nu da voie altor blocaje sa se instaleze, pentru ca degeaba te echilibreaza energetic un terapeut daca persisti sa pastrezi tiparele care te-au aduc la blocaj.

      Răspunde

  30. Posted by cornea gabriela on ianuarie 5, 2014 at 2:37 pm

    ma bucur ca atatia oameni sunt preocupati de echilibrul intre corp si spirit, de echilibru si spiritualitate .doamne ajuta sa fie cat mai multi .

    Răspunde

  31. eu abea acum incerc sa invat cite ceva despre chakre cu toate ca nu este prima oara cind vin in contact cu acest subiect. As dori sa stiu daca virsta innaintata (60ani) constituie un impediment in initierea Rei-ki.

    Răspunde

  32. BUNA VA SALUT IN NUMELE IUBIRI DIVINE IMI PARE BN SA CITESC ACESTE MESAJE DAR IN MULTE RINDURI ATI SPUS CA NE PUTEM DEBLOCA CHAKRELE SI SINGURI DAR NU DATI INDICATII CUM PUTEM SA NE DEBLOCAM SINGURI SI SA NE CURATAM AURA EU VA ROG SA IMI RASPUNDETI SI MIE CUM SE FACE DEBLOCAREA SI CUM SA CURATESTE AURA
    EU MAI FAC MASAJE SI V-AS RUGA SA IMI SPUNETI CUM POT SA MA PROTEJEZ DE ENERGII NEGATIVE?VA MULTUMESC SI VA DORESC NUMAI BINE

    Răspunde

  33. Posted by Petru B . on ianuarie 30, 2014 at 1:31 am

    Lecturand intrebarile si raspunsurilepostate de Dvs , mi-am facut o dorinta : Sa am sanatate , ca o sa mai am multe de adaugat la viata mea , cat a mai ramas din ea .

    Răspunde

  34. as dori o informatie in legatura cu aceste blocaje energetice, am foarte multe cine este in masura sa ma ajute? va multumesc!

    Răspunde

  35. Posted by Ela on martie 24, 2014 at 10:53 pm

    buna sera, dv practicati rei-ki si ma puteti ajuta cu deblocarea chakrelor? ma intereseaza foarte mult subiectul si doresc sa stiu mai multe informatii. multumesc!

    Răspunde

  36. cum pot fi activate cele 7 chakre

    Răspunde

    • Buna Adrian. Chakrele tale sunt activate de cand te-ai nascut, altfel ai fi avut o problema mare de flux energetic. Acolo unde nu mai este flux energetic survine moartea. Asadar, mai precis ce te intereseaza?

      Răspunde

  37. Posted by Cosmin Gh on mai 12, 2014 at 7:14 pm

    Buna ziua,nu vreau sa incep cu intrebari stupide,pur si simplu am vazut ca va feriti sa oferiti mai multe informati,cum am putea sa ne tratam singuri,si multe din cele de mai sus,daca tot detineti site-ul acesta eu zic ca ar trebui sa oferiti mai multe informatii pentru cititori si pentru cei ce vor sa isi dobandeasca cele 7 chakre,si va rog sa nu imi raspundeti cu un comentariu gen aveti nevoie de un Rei-Ki,nu toata lumea are bani sa aiba un maestrul al Rei-Ki-ului.
    Va multumesc .

    Răspunde

    • Buna ziua. Incep prin a va lamuri, domnule, ca nu ma feresc sa ofer detalii despre cum ati putea sa va tratati singur. In practica pe care mi-am insusit-o acest lucru este posibil doar daca sunteti initiat in Rei-Ki. Imi pare rau daca marile mistere ale Universului nu vi se dezvaluie pur si simp!u. Toate au un rost si o randuiala anume, toate lucrurile au un pret pe lume. De asemenea imi pare nespus de rau ca sunteti convins ca nu toata lumea are bani. Toti oamenii au bani, diferite ne sunt prioritatile si pretul pe care il punem lucrurilor. E ca si cum v-ati duce la un chirurg si i-ati spune “zi-mi cum sa imi fac singur operatia”. Nu ma feresc sa ofer informatii. Daca ma feream nu ati fi gasit site-ul meu. Presupun ca nu ati aflat ca unele usi nu se deschid cu berbecele. In alta ordine de idei, exista o vorba transmisa din batrani in care salasluieste mult adevar “nemultumitului i se ia darul”. Atitudinea cu care ati ales sa intrati in contact cu mine mi se pare inacceptabila. Nu cred ca am intrat vreodata in casa cuiva care mi-a oferit din ce a avut iar eu sa zic “hai, ce te feresti? Scoate tot pe masa.” In cazul in care informatiile primite v-au fost oarecum de folos va accept multumirile. In cazul in care considerati cititul acetor informatii o pierdere de timp nu ma lasati sa va retin din drum.” Nu stiu printre ce fel de oameni traiti dumneavoastra dar in lumea mea atitudinea dumneavoastra este considerata o lipsa acuta de respect. Va informez pe aceasta cale ca este unicul raspuns pe care il veti primi. Mult succes in viata , gen mai cititi o carte, doua.

      Răspunde

    • Posted by Sanziana on mai 13, 2014 at 9:30 am

      In primul rand, domnule Cosmin, nu prea aveti cunostinte deloc de reiki, si ati inceput direct cu intrebari stupide, din moment ce ati zis ca vreti sa va dobanditi cele 7 chakre. Ele exista deja, doar ca sunt in dezechilibru, si de aceea intampinam dificultati in multiplele planuri ale existentei noastre.

      Energia Reiki nu se dobandeste, asa, pur si simplu, prin simpla vointa a unui individ de a o avea, si daca v-ati fi documentat putin ati fi ajuns la esentiala informatie ca exista un proces de initiere prin care Maestrul deschide anumite chakre, care ne permit apoi sa avem acces la acese energii. Fara aceasta initiere, facuta de un Maestru, nu se poate ca dv. sa aplicati Reiki pentru autotratament.

      La fel cum i-ati spune unui medic care practica acupunctura, ca daca nu va trateaza gratuit, atunci sa va explice el dv. cum sa va tratati singur prin acupunctura. Asta e aberant… documentati-va mai indelung si poate veti vedea ca ati gresit, mai ales prin acest mesaj.

      Eu urmaresc acest blog pentru ca ma intereseaza continutul postat, si cand am dorit terapie Reiki si/sau initiere, am apelat la un Maestru Reiki (constribuind cu sumele aferente acestora).

      Incercati putin sa va schimbati atitudinea fata de ceea ce nu va convine, in primul rand, va va face dumneavoastra un mare bine.

      Toate cele bune.

      Răspunde

  38. Posted by Cosmin Gh on mai 13, 2014 at 3:21 pm

    Doamna Sanziana nu am zis in nume de rau , poate nu m-am exprimat indeajuns de bine poate am fost inteles gresit am rugat ca sa ni se spuna si noua la cititori mai multe informati ,nu ca sa ne tratam singuri si am zis ca nu foarte multa lume are bani de un maestru al rei-kiului si doamna doctorul de suflete ati zis de mine ca nu am respect ,sa stiti ca am respect fata de toti oameni, aici vine partea in care dumneavoastra ma jigniti pe mine,cum adica sa citesc o carte ,intr-un fel sau altul va credeti si nu sunteti , dumnezeu e mare si ne vede pe toti.
    La revedere.

    Răspunde

    • Cum adica sa cititi o carte? Va rog sa va recititi comentariile si sa-mi spuneti daca sesizati vreo greseala gramaticala sau de exprimare. Adevarul este ca la gradul de cultura din tara asta “mai citeste o carte” poate fi luata drept injuratura.

      Răspunde

      • Posted by Sanziana on mai 13, 2014 at 3:35 pm

        Sfatul era probabil sa mai cititi o carte, doua, legate strict de acest aspect, adica REIKI, chakre etc., de unde va puteti documenta si lamuri ca nu puteti face asa simplu autotratament si sa intelegeti ce si cum e cu chakrele. Nu v-a spus nimeni ca nu ati fi citit sau ca va lipseste lectura… daca asta ati dorit sa intelegeti, e strict problema dumneavoastra. Nimeni nu doreste sa va jigneasca… Intradevar, se vede tot ce facem, inclusiv atitudinea dumneavoastra nepotrivita si ofensiva, cand nu v-a atacat nimeni. Toate cele bune. Sper ca cineva/ceva sa va lumineze calea…

  39. Posted by Laura on mai 31, 2014 at 12:37 pm

    Buna! Am citit cu mare interes atat articolul cat si discutiile. E minunat ceea ce faceti. Eu am aflat de chakre din intamplare, probabil informatia trebuia sa ajunga si la mine. Nu stiu nici ce e Rei-ki, stiu doar ca aseara am avut cel mai frumos sentiment de pana acum. Mi-am lasat corpul sa se relaxeze, iar apoi simteam ca plutesc. Era o stare minunata. Iar de atunci, pot sa imi simt sangele parca, curgand prin vene. Simt caldura in corp, simt iubire. Inca nu stiu cum se numeste nimic din ceea ce experimentez, dar e minunat.

    Răspunde

  40. Posted by Dana on iulie 6, 2014 at 8:53 am

    Chakrele energetice se activeaza prin mai multe metode, REIKI este una dintre ele. Eu merg la un doctor de acupunctura care foloseste ace pt a dezactiva blocajele. Sunt niste puncte predefinite (exista harti cu ele) care sunt dureroase atunci cand ai o afectiune. Pe baza lor se trateaza organele corpului (din punct de vedere energetic numai) dar si sistemul imunitar. Intotdeauna doctorul ma invita la o calatorie imaginara unde imi peroreaza cum trebuie sa ma concentrez pt a-mi pune in miscare energia. Acela care face treaba sunt eu, nu doctorul. Bineinteles asta este o tehnica diferita fata de cea REIKI, si pot sa spun ca nu vad nimic dar simt caldura.

    Răspunde

  41. Posted by miki on iulie 7, 2014 at 2:56 pm

    fain blog…

    Răspunde

  42. Posted by iuli on august 15, 2014 at 10:28 pm

    Am o intrebare unde gasesc un tratament Rei Ki pentru activarea chakrelor

    Răspunde

  43. prin ce consta aces REIKI cum poate fi practicat>
    ]?

    Răspunde

  44. Nu cred cā ne cunoastem eu sunt cāsātoritā în Italia, dar acest masaj l-am învātat în România

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 366 other followers

%d bloggers like this: